Tout petit rikiki
Niciodată nu ştii ce lucruri poate să te impună viaţa să faci. Asta o bănuiam de mult, dar azi m-am pomenit subiectul unei situaţii uşor deochete.
Şi mai este aşa o vorbă, “e cam greu să-i șochezi pe cei care sunt deja părinţi”. Adică imaginaţia ar trebui să depăşească cu mult peste mediu pe cea a prichindeilor. Şi să nu vă spun eu acum unde poate duce imaginaţia unui copil. Asta trebuie doar de văzut, de simţit şi de închis gura căscată de şoc la timp.
De la Crăciun încoa’ o trebuit să-mi ridic mandibula de pe masă de cel puţin trei ori. Să vorbim de cea de azi. Că-i mai proaspătă. Mă pomenesc cu fiică-mea în pragul casei cu un pachet alb în brațe. Cu o mână îl deschid şi cu alta îmi frec bine ochii:
-Ce-ai adus, dragul mamei?
-Un bebe negrişor cu o puțulică mică-mică (un zizi tout petit rikiki). Madame Lyn te-a rugat să-l speli cu mult săpun şi să-l întorci înapoi. Să nu uiţi, mama. Să-l întorci.
Mă-sa are un acord cu învăţătoarea. S-a arătat disponibilă şi entuziasmată să o ajute să curățe sistematic jucăriile din clasă. Dar… se aştepta preponderent la păpuşele, piramide, căsuțe, poni, cuburi, ursuleţi şi alte dihanii, dar nu chiar la…
Ritualul de spălare a unui pui de negru de sexul masculin, iată care a fost preocuparea principală a Soacrei Mici în seara de Crăciun (stil vechi)!
P.S. În timp ce scriam postul fiică-mea îmi povestea despre Jacque Prévert care e mort (bietul), dar care a scris poeme nemaipomenite. Așa a spus azi Madame Lyn.
Sursa
2010-01-07 21:32:33