Neopuritanismul sexual literar
Un minunat eseu citim în NYT despre fâțele literare neopuritane, aceste creaturi asexuate, sterile ca niște litere care încă n-au văzut cuvântul, doldora de tabu-uri post-victoriene, altfel - ființe cibernetizate, în genere atee, dar cu comportament de ”cruciați”, mereu gata să-i aducă înaintea ”tribunalelor feministe ale poporului” pe romancierii nord-americani prea slobozi la condei, din cale afară de expliciți în descrierea scenelor de sex din proza lor (unele adevărate și ”omologate” capodopere, canoane eterne), iar atunci când autorii nu mai pot fi trași la răspundere, să pună să le fie, nu-i așa, cenzurate, interzise, arse cărțile for the ways in which their sex scenes demeaned, insulted or oppressed women. (râsete homerice din culise)Cum spuneam mai sus, drept e, cu unii dintre cei aprig înfierați pentru quasi-pornografia textelor lor le va fi cam greu, actualmente, indignatelor fâțe: J. Updike, S. Bellow, N. Mailer nu mai sunt printre noi (well, printre noi, românii, unii chiar că nu au fost niciodată, decât prin intermediul precarelor și haoticelor traduceri). P. Roth, însă, e al naibii de viu și stânjenitor în continuare! Și el se află pe listă. Ca o parantezistă curiozitate: mulți evrei pe acolo (vezi și sarcasticul grafic din foto, preluare din NYT).
Conform eseistei Katie Roiphe - The Naked and the Conflicted, paradoxal, mulți dintre ”moștenitorii” nemuritorilor scandalagii (câteva dintre faimoasele nume, mai sus), adică scriitorii tineri de azi, preferă o abordare precaută a sexului în paginile lor. Precaut fiind un cuvânt cuminte, pentru că la modă e, se zice, întreținerea ambivalenței, a ipocriziei de nouă factură (ceea ce ne face aproape să credem că ”revoluționarii” amorului descătușat au umblat goi degeaba la Woodstock), a menajării rănilor feministe, cu grijă scormonite - ca să nu se vindece în veci - de militanții vigilenți ai acestui curent aberant.
Un pic off topic, apropo de ”generația de mâine”: ah, de câte ori am deplâns împreună cu prietenii mei faptul că numeroși (nu toți!) tineridinziuadeazi nu intrigă atât prin nesimțire inovativă, cum ar fi de așteptat, cât prin înregimentare bovină, neprotestatară și necritică, și un soi de fatalism tolerant, ce tinde să-l depășească până și pe cel al înaintașilor lor, care au înghițit, cu minime accese de revoltă, peste 40 de ani de comunism atroce! Hm, frază valabilă, deopotrivă, pentru occidentali și pentru estici (citește români). Totul, finalmente, ambalat în acest delusional optimism (People revel in the notion that thinking positively will produce a life of ease and plenty), în opinia mea, germinând în mediul propice al dependenței de internet.
Citiți în NYT. Va fi o lectură tonic-iritantă; cuminte și incitantă în același timp, nu ca tărăboiul făcut de mine mai sus înadins pentru a vă scormoni și a vă ”convinge” să parcurgeți eseul d-nei Roiphe. Eu țin cu ”bătrânii”. Cu ”impudicii”.
”These days the revolutionary attitude may be to stop dwelling on the drearier aspects of our more explicit literature. In contrast to their cautious, entangled, ambivalent, endlessly ironic heirs, there is something almost romantic in the old guard’s view of sex: it has a mystery and a power, at least. It makes things happen.
Why don’t we look at these older writers, who want to defeat death with sex, with the same fondness as we do the inventors of the first, failed airplanes, who stood on the tarmac with their unwieldy, impossible machines, and looked up at the sky?”
Sursa
2010-01-06 10:31:59