Cum să nu-ți termini singura ta viață

Vă voi spune ce este o tragedie. Vă voi arăta cum să vă risipiţi viaţa.

Să ne gândim la o istorie relatată în numărul din februarie 1988 a revistei Reader’s Digest, despre o pereche “care s-au pensionat anticipat în Nord-Est în urmă cu vreo cinci ani, pe când el avea 59 iar ea 51.

Acum trăiesc în Punta Gorda, Florida, unde călătoresc pe mare cu traulerul proprietate proprie, joacă softball şi adună scoici.”

La început, când am citit asta, am crezut că-i o glumă, o parodie a visului american. Dar nu era.

În mod tragic, visul a fost acesta: Să ajungi la sfârşitul vieţii tale—al vieţii tale unice, viaţa preţioasă, viaţa dăruită ţie de Dumnezeu—şi ultima ta activitate măreaţă, înainte de a da socoteala în faţa Creatorului, să fie asta: să joci softball şi să culegi scoici.

Imainaţi-vă că-i zăriţi pe cei doi în faţa lui Hristos în marea zi a judecăţii: “Priveşte, Doamne, scoicile mele!” Asta este o tragedie.

Şi oamenii de azi cheltuie miliarde de dolari pentru a te convinge să îmbrăţişezi acest stil de viaţă, acest vis tragic. Deasupra tuturor reclamelor lor, eu îmi afişez protestul: Nu cumpăra ce-ţi vând ei. Nu-ţi risipi viaţa.

John Piper, Nu-ți risipi viața, 27