Întrebări

Mi-am pus câteva întrebări în mod frecvent însă J. Piper le prezintă mai bine:

Opusul irosirii vieţii este să ţi-o trăieşti cu o pasiune unică şi care să-ţi satisfacă sufletul, pasiunea pentru supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile.

Cât de serios este cuvântul “unică”? Poate viaţa avea o astfel de “unicitate” în scop? Pot munca şi distracţia şi relaţiile şi alimentaţia şi dragostea fizică şi lucrarea să curgă toate dintr-o pasiune unică?

Există ceva destul de adânc şi destul de mare şi destul de puternic care să le pună pe acestea toate la un loc?

Pot iubirea fizică şi maşinile şi munca şi războiul şi schimbarea scutecelor şi plata impozitelor să aibă ca numitor comun înălţarea lui Dumnezeu şi satisfacţia sufletescă?