U

cînd sufletele rătăcite sub valurile Mării Negre
se trezesc
și merg pe apă
înecînd memoria unui timp alb
în sunetul macabru al vocalei U
atunci îngerii îmbătrînesc
își toarnă benzină peste aripi
și își dau foc
și ard
și ning
să fie mai aproape de noi
și Dumnezeu e trist din nou
fiindcă iar rămîne singur…

și mă dizolv fără de gînduri sub ninsoare
le simt atingerea ce se refractă-n mine
atingerea
care nu cere nimic în schimb
ninge în mintea mea
cubic și dionisiac
sparg instinctiv balanțele și astigmatic
se mișcă clipele spre violența liniilor drepte
și mor
mor cromozomi în crossing-over amnezic auto-devoraţi…
îmi trag în mine umbra distant și speriat
între mecanica ce-a mai rămas din siluete
te caut brownian
cu oboseala și plictisul veșniciilor pe umeri
cu scurgerea nisipurilor prin vene înlemnite…

cînd scrumul îngerilor arși
e tot ce ne-ncălzește în iarna nucleară
mă sinucid din nou pentru tine
înecînd memoria unui timp alb
în sunetul funebru al vocalei U…