Ascendenţă

Urc scări interminabile păşind trepte ce nu se văd,

Înfăşurată într-o togă de foc şi consternată

Zăresc cum dormi pe o stea şi nu-mi vine să cred

Eşti mai tânără, Mamă, decât propria-ţi fată.

Am pielea smeadă, zbârcită şi solzoasă,

Pungi vinete atârnă sub ochii grei şi opaci,

Pe când tu eşti atât de suavă şi frumoasă,

Dar când îţi vorbesc cu milă te uiţi şi taci.

Îţi treci degetele moi prin părul meu cenuşiu,

În braţe mă aşezi ca atunci când eram mică,

În pumn strângi lacrimile ce-ţi curg pârâu

Şi-mi dai să le beau, iar eu le beau fără frică.

Solzii îmi cad şi catifelată pielea mi se face,

Părul gri devine ca o rază de soare

Sânul sterp ca un fruct mi se coace,

Gura ştirbă din nou e zâmbitoare.

Lacrimile ce în căuşul mâinilor le culegi

Brazde adânci îţi trag pe faţă

Şi în timp ce le beau, amare şi reci

Mamă, îmbătrâneşti dându-mi o a doua viaţă.