De 2 ani, de când m-am intors în Telenești, am acumulat o grămadă de diplome, doar câteva le am de mai înainte :
Dă clic pentru a vedea prezentarea.
ProvincialulUn blog personal unde postez propriile pareri si materiale |
De 2 ani, de când m-am intors în Telenești, am acumulat o grămadă de diplome, doar câteva le am de mai înainte :
Dă clic pentru a vedea prezentarea.Astăzi am fost la un interviu în orașul Chișinău pe postul de junior system administrator. Desigur, cunoștințele mele în IT sunt de utilizator, nu mă pot compara cu mogulii care domină în detaliile tehnice pe care le cunosc iar eu nici o dată nu am avut de a face cu ele. Așadar, am ajuns acolo, și când am văzut clădirea mi-am amintit de parcurile industriale de Outsourcing din Pipera, tinere fumând în fața clădirii, și foarte multe mucuri de țigări în urnă.
Interviul l-am picat vădit, dar a trebuit să scriu în limba engleză și să răspund în rusă. Mă gândesc că aproape toți tehnicienii noștri sunt ruși. NU am nimic împotriva lor, bravo că reușesc să se descurce, dar totuși, româna e la coadă…
A trecut turul unu de alegeri locale și acum vine turul doi. Deja vin bătăliile principale, iar lupta se duce pe cinste. Cea mai importantă bătălie este în Chișinău, unde dacă comuniștii câștigă este jale și necaz. De victoria lui Chirtoacă depinde și soarta alianței. Nu e ceva ascuns că oamenii doresc o schimbare, mai ales că PLDM-ul și PDM-ul au strâns ca un burete pe toți cei care au un singur scop : menținerea puterii în mâinile lor.
Astfel, în orașul Telenești la conducere este PLDM-ul care a fost și până acum. În raion situația este diferită, PLDM-ul are 14 mandate din 33 în Consiliul Raional, așa că nu poate alege de sine stătător președintele și vicepreședinții de raion. Zvonurile zic că primul la care a mers domnul Lelic, primarul de Telenești și liderul PLDM-ului au fost comuniștii, dar care au avut o condiție categorică : alt președinte de raion (actualul Boris Burcă- PLDM). Totuși de la Chișinău a venit un fel de ordin ca să fie formată o alianță la nivel de raion, cu toate că PCRM au doar 4 mandate în Consiliul Raional și nu au împotriva cui forma o alianță. PDM-ul este următorul cu 10 mandate, iar PL este cu 5.
Dacă PLDM are suportul PCRM-ului în raionul Telenești, atunci PLDM-ul are toată forța politică din raion, însă nu e posibil așa ceva doar dacă nu mai există alianța, care depinde de victoria PL-ului în alegeri.
Mă gândesc și eu ce fac în această viață scurtă și plină de oportunități. Am terminat anul trecut masterul în București și nu reușisem să mă angajez decât pe un post de agent imobiliar. Nu mi-a convenit și m-am întors acasă, în Moldova, unde găsisem un post vacant de funcționar public la Consiliul Raional. Nu a fost greu să trec de concurs, dar pe urmă când am văzut cât primesc a început să-mi scadă entuziasmul. Mă angajasei și în altă parte part-time, dar nici așa nu reușesc să-mi câștig existența cum trebuie. Femeia de care mă îndrăgostisem mi-a dat papucii. O cred și eu, nu poți trăi cu cineva care are un salariu mizer ca și tine. Acum mă simt ca un voluntar în propriul oraș natal, unde nu ai salariu, ci o îndemnizație mică cu care să poți trăi de azi pe mâine. Noroc de mama care este profesoară și este de acord să facem schimb de carduri, cel puțin ea câștigă binișor. Culmea este că și tata va deveni pensionar și va avea o pensie mai mare decât salariul meu. Aș vrea să aplic la un master în străinătate, dar și acolo ai nevoie de minim 18 luni ca funcționar public (un program de la CEU), așa că va trebui să aștept încă vreo 9 luni. Am înființat un ONG, dar și acela cere bani și resurse, un site , http://www.telenestionline.md ,dar și acesta tot cu bani se înregistrează și se găzduiește. Îmi vine și mie să las totul baltă și să plec de unde am venit, ori poate ca un muncitor necalificat printr-o țară din UE (am cetățenie română), dar mă gândesc că așa pierd cele 9 luni unde am muncit aici și rămân doar cu o experiență neterminată și iarăși voi avea sentimentul că cedez prea ușor. Acum, după cele aproape 9 luni muncite, realizez că aproape nimic nu am făcut din ce mi-am propus, nemaivorbind că voi schimba ceva. Nici un teren de baschet normal nu am, iar acel care este pentru a-l repara am nevoie de vreo 10 mii de dolari, iar donorii internaționali nu mai doresc să dea bani pentru infrastructura locală. Mai pe scurt, cred că voi aștepta alte 9 luni, apoi aplic la master, plec și eu undeva peste mări și țări, dar mă întorc cu alte forțe după 2 ani.
Muncesc de jumătate de an în Moldova, iar cel mai frumos lucru pe care l-am văzut sunt femeile, dar și cel mai prost gândit. La noi oamenii o duc greu, iar cel mai tare suferă femeile pentru că ele, puternicul motor de consum, nu au din ce cheltui. Unele își trimit bărbații în străinătate pentru a face bani, altele îi terorizează în fiecare zi pe apropiații lor cu privire la situația financiară dificilă, iar altele se gândesc cum să facă singure. Ultima, împreună cu doamnele cărora nu le pasă de bani sunt o categorie infimă, care poate fi neglijată deoarece vreau să mă refer la femeile pe care ai vrea să le-o tragi, pentru că arată bine. Din păcate, dacă femeia a trecut de 30 de ani, dar nu mai vorbim de 40, chiar dacă au grijă de ele, tot se vede dacă nu face sport. Astfel, ce mai este de observat că multe rămân singure cu copiii la o vârstă destul de fragedă. Bărbații ori le părăsesc, ori din îndepărtata lume le trimite bani pentru a se întreține și mânca. Sunt și unele care reușesc să se despartă de bărbați, divorțând, dar rămânând fără copii. Acestea sunt cele mai egoiste. Omul prin natura sa este egoist, dar acest tip de femeie cred că este cel mai periculos. Păzea de cel care se îndrăgostește de ea, doar dragostea te orbește. Ele, trecând printr-un divorț, detestă bărbații, și se răzbună pe cei din jurul lor, mai ales pe cei libertini. Comportamentul lor denotă multă pudoare, mândrie față de sine. Greșeala pe care o poți face este să te întorci la ea, poate fi fatală.
Demult visasem să-mi creez un site care să fie numai al meu. Zis și făcut, așa că mi-am creat www.telenestionline.md. Sper ca efortul meu financiar, dar și timpul care l-am petrecut în fața calculatorului să nu fie trecut în zadar și să fie util populației. Desigur, Joomla, mediul în care a fost creat site-ul meu, este o platformă puternică și destul de eficientă, dar este mai mult pentru începători. Totuși ajută la multe lucruri și găsești pe internet multe cursuri video din care poți învăța. Totuși, eu am creat site-ul cu gândul de a informa populația și de a publica anunțuri unde să-mi ofer serviciile.
Ziua Armatei Sovietice în Republica Moldova este foarte controversată. Astăzi de dimineață bărbații care au făcut armata înainte de 91 au motiv de a bea și a-și aminti timpurile când erau soldați sau ofițeri. Desigur, pentru cei mai tineri nu înseamnă multe lucruri, doar își amintesc de părinții și bunicii lor care și ei au pierdut vreo 2-3 ani din tinerețe fiind în slujba statului, trăind în condiții mai puțin igienice și mâncând la fel. Îți amintește de armata Moldovei, dar aici nu există tehnică în general, nemaivorbind de cea militară. Armata sovietică a reprezentat o forță cândva, și faptul că ne amintim de ea înseamnă mult. Atunci când cineva povestește despre acele evenimente care au avut loc în Afghanistan, Vietnam inspiră o admirație și interes, dar se vede că mulți din ei nu au dorit să participe la acele evenimente și au fost forțați să poarte arma în mâini.
Astăzi de dimineață am auzit cum se felicitau între ei oamenii mai în vârstă care au slujit în Afghanistan. Comentarii peste comentarii, iar cel mai pragmatic mi s-a părut următorul : „Măcar să-mi fi dat o sută de lei”. Alții povesteau cum cineva era deja beat de dimineață. Sărmanii oameni, principalul lucru care-l vorbesc politicienilor, dar și oricui : „Bani”, un pragmatism care doare.
Întotdeauna achizițiile publice au fost o durere de cap. Afacerile cu statul au fost întotdeauna profitabile pentru contractanți în afară de stat, mai ales în cele care sunt foarte sărace. Astfel, dacă te uiți cum decurg achizițiile mai bine nu o faci, doar îți faci inimă rea. Prețurile cu care marile firme participă la licitații sunt îngroșate. Închipuiți-vă, dacă în mediu un produs care se licitează este cu 2 lei mai scump decât cel din magazin, și ai câteva mii de bucăți, atunci prețul total se ridică și se tot ridică, vânzătorul ajungând și la câteva mii de lei câștigând în plus numai de la o tranzacție. Banii publici sunt puțini, dar felul în care ei sunt gestionați îi împuțintează și mai tare.
Deja am împlinit un an de când am blogul meu personal, mai mult ca un jurnal personal și am 15 mii de accesări, de 2 ori mai mult decât vechiul site pe care-l administrez. Mă gândesc să-mi deschid blogul meu, ceva de genul http://www.numeprenume.md ori invers. Astfel, în Moldova un domeniu oarecare cu extensia .md costă 39 de dolari, dar mai există și o reducere de preț pentru cei care își fac blog, prețul fiind în jumătate. Desigur, pe blogul care este numai al tău ( nu ca și acesta ), poți să faci ce vrei. Oricum, pentru cei care intră pe aici, dați-vă cu părerea, cum e mai bine, să rămân mai departe astfel ori să mă mut pe un domeniu personal ?