Cum am coborât din avion, mi-am dat seama că sunt în sauna, ori în parilkă cum zicem noi. Erau 26 de grade la ora 4 dimineața, iar eu aveam pe mine niște pantaloni groși.

M-am urcat în mașina surorii mele și a soțului ei, și am început să mergem spre casa lor. Pe drum mișunau mașini, erau puține, dar nu vedeam șoferii, pe urmă mi-am dat seama că ei conduc ca și britanicii și japonezii, adică au volanul pe dreapta și conduc pe stângă, invers adică. La început mi s-a părut că sunt într-un film sci-fi, nu vedeam șoferii, iar mai apoi am zărit și câțiva pietoni care se uitau lung la noi, probabil că eram prea albi în viziunea lor. Am ajuns în camera unde urma să dorm, și noroc de aerul condiționat și de ventilator, altfel cred că muream de căldură. Am dormit până m-a trezit soră-mea și mi-a zis că mergem la sală. Ea cu soțul ei obișnuiesc câte 2 ore pe zi să facă sport, ceea ce îi face să arate bine și sănătos. Aici au dat o groază pentru abonamentul meu pentru jumătate de lună, cam cât câștig eu pentru aceiași perioadă în Moldova, dar nu contează, pentru o viață sănătoasă merită. M-am convins din plin că, calitatea serviciilor, modul de a deservi clienții este foarte scăzut și e ca și la noi în Moldova sub forma : “Ce mai vrei și tu de la mine ? ”, iar regula clientul nostru, stăpânul nostru nu funcționează. Oricum, au bazin, și pentru prima oară am făcut baie, mai bine zis m-am scăldat într-o apă care avea mai mult de 30 de grade. A fost uimitor de plăcut, iar când ieși din ea nu-ți este frig.

  Mai pe seară în ospeție (pentru românii care nu înțeleg acest cuvânt, marș pe dexonline.ro la căutare și nu râdeți)  a venit un cuplu la gazda mea. Un francez cu o japoneză, care și ei muncesc pe aci, cu cei 3 copii ai lor. Sunt foarte drăguți, dar nu înțelegeam nimic din ce vorbesc copii, deoarece vorbeau în japoneză și franceză. Francezul era încântat de acest popor, dar el știe limba locală, swahili, și cum ar fi dacă ai vedea în Moldova un negru vorbind româna ? Cred că cel mai frumos lucru pentru un patriot. 

  A doua zi am mers la o plimbare prin oraș. Nu am văzut nici o dată atât de multă frumusețe adunată la un loc.

IMG_0284 IMG_0287 IMG_0288 IMG_0289 IMG_0290 IMG_0291 IMG_0292 IMG_0293 IMG_0395 IMG_0298 IMG_0299 IMG_0300 IMG_0301 IMG_0302 IMG_0303 IMG_0304 IMG_0305 IMG_0382

Desigur, pe drum erau numai negriteni care se uitau la noi cu ochii ca lămâile, adică mari. Unii ne mai și salutau, ne ziceau ceva de genul, salutări europenilor, dar în limba lor, swahili. Orașul este destul de mare, are vreo 3 milioane de locuitori, dar, ca și Bucureștiul, devine neîncăpător pentru toți. Am intrat într-un office pentru internet, mai precis unde sora urma să-și plătească factura, iar un domn mai în vârstă le ținea un meeting, restul erau foarte plictisiți, cred că auzeau așa ceva la fiecare început de săptămână.

 Au ei un fel de motociclete din China care sunt taxiuri, destul de periculoase și s-ar băga cu ele și în fund dacă ar încăpea. Puteți și voi să 0 admirați, eu nu am avut ocazia să mă plimb cu ea : 

   Cumnatul meu, care muncește pentru guvernul Tanzaniei , îmi povestea că a fost un caz când un deputat și totodată fost general a intrat cu mașina în așa ceva și a omorât 2 persoane. După aceasta, judecata a decis că este vinovat și trebuie să plătească o amendă echivalentă cu 500 de dolari ori 3 ani de închisoare. Aici viața e foarte frumoasă, mai ales că nu costă mai mult de 250 de dolari per unitate.

    În oraș nu prea ai ce vedea, doar clădiri vechi, noi, iar blocurile unde locuiesc oamenii, pământenii după cum ar zice președintele meu de raion (adică băștinașii), arată foarte oribil, chiar mi-a fost scârbă să le fotografiez. Mai pe scurt, cum ziceau bunicii noștri, ca la vădane.  Am fost la muzeul satului, unde erau vreo 20 de case specifice din cele vreo 120 de triburi care sunt în țară. Povestea frumoasă este că între ele, triburile,  nu au dus războaie, cum este specific altor țări africane. 

Pe urmă am fost la muzeul național, dar nici aici nu poți vedea multe chestii deoarece germanii, apoi britanicii, au luat și au dus în țara lor tot ce au găsit.

  Am fost și în centrul orașului, aici puțini sunt la pantaloni scurți, cu toate că sunt peste 30 de grade. Oamenii sunt grăbiți, și e trafic mare. Când mergeam, unul a vrut să se arunce sub roțile mașinii la o intersecție, dar noroc de soră-mea, care s-a ferit la momentul potrivit și nu l-a strivit. El chiar s-a culcat înaintea mașinii noastre, dar nu a avut norocul să fie strivit.

  Altceva, poți să vezi des chestii de genul :