Cea mai mare parte a Republicii Moldova trăiește în sărăcie. Problema cea mare este că ne-am organizat foarte rău. Un exemplu elocvent reprezintă Administrația Publică, unde există funcții unde care le dețin nu se ocupă nimic, și funcții foarte încărcate cu multe atribuții și responsabilități că abia reușesc sărmanii angajați să o scoată la capăt. În mediu privat este mai ceva- oamenii care știu mai puțin să conducă sunt manageri- datorită faptului că s-au căsătorit cu cineva, au o pilă de undeva și așa mai departe.
La toate cele de mai sus, la noi se promovează non-valorile. Astăzi am mers la un serviciu deconcentrat, unde șefa vorbea cu angajații ei ce calificativ să dea cuiva, presupun la cineva care urma să se angajeze. Deja știau nota. Apoi o colegă de muncă îmi povestește cum încearcă tot să o mituiască clienții ei pentru că-i ajută să scrie planuri de afaceri pentru agricultori ( lucrează în acest domeniu pentru stat), dar ea fiind abia la început nu primește mită, cel puțin nu acum, încă nu are familie și copii, chiar dacă statul nu-i asigură coșul minim de consum.
Eu detest corupția. Noroc de părinți, căci altfel aș muri de foame – lucrez la stat care nu-și permite să plătească salarii decente angajaților săi, nici măcar pentru șefi. Cred că dacă nu erau părinții, mă dedam și eu actelor de corupție doar pentru a supraviețui.
Mă gândeam ce se întâmplă la noi în raion, când la conducerea lui sunt numai oameni care nu știu cum să scrie un cuvânt la tastatură. Nici nu pun accentul pe utilizarea noilor tehnologii informaționale, dau premii celora care nu sunt mai eficienți, ci mai credincioși.
Vin alegerile – se schimb partidele, dar oamenii ba. Problema este în noi, reușim să ne descurcăm în haosul creat, fără să-ncercăm să-l combatem. De la toți mai mulți tineri auzi că dorința lor principală este să plece din țară. Casele rămân pustii, pământurile nearate. La un moment dat ne vom bucura de faptul ăsta deoarece vom deveni o atracție turistică pentru cei cărora le plac filmele de groază.
