Comuniştii se află în căutarea unei formule pentru a-şi păstra faţa înaintea alegătorilor şi în acest scop ei vor avea nevoie de ajutorul Alianţei pentru Integrare Europeană, la fel cum şi Alianţa are nevoie de ajutorul PCRM pentru a alege preşedintele statului şi a purcede la actul guvernării. Acesta este raţionamentul de bază pe care s-ar putea sprijini o eventuală simbioză temporară între cei doi actori politici. Până atunci relaţia dintre cele două poluri politice din parlament este afectată de încăpăţânarea comuniştilor de a nu recunoaşte autoritatea şi legitimitatea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Este esenţial ca ambele entităţi politice să depăşească aceste handicapuri în cazul în care aceşti doi actori doresc cu adevărat să-şi realizeze scopurile declarate şi să supravieţuiască iarna politică ce ne-ar aşteapta odată cu o eventuală relansare a ciclului electoral. Pentru aceasta este nevoie de un climat prielnic pentru dialog, climat ce poate fi creat prin recunoaşterea necesităţilor tuturor actorilor implicati şi reieşind de la premisa că ambele forţe caută să evite alegerile anticipate. În acest caz ambele părţi trebuie să facă anumite cedări şi întrebarea care trebuie să şi-o pună politicienii este cu ce preţ suntem gata să evităm alegerile anticipate?

Iniţierea unui dialog presupune identificarea în prealabil şi recunoaşterea intereselor părţilor ce urmează să dialogheze. Dacă PCRM doreşte să evite eventualele alegeri anticipate ce s-ar putea dovedi fatale pentru ei, comuniştii urmează să renunţe la cinismul arogant cu care aceştia încearcă acum să şantajeze Alianţa pentru Integrare Europeană. Din păcate ceea ce urmărim în prezent pe scena politică moldovenească nu se încadrează în această logică. Pentru moment atitudinea sfidătoare a unora dintre deputaţii comunişti este în acord cu acel curs destructiv ce a fost indicat de PCRM în chemarea societăţii la „opunere organizată şi democratică” şi reprezintă o reciclare a discursului comuniştilor din luna aprilie la tema „fasşîştii şi vandalii”.

Discursul dat cât şi caracterul său mai moderat pot fi explicate şi prin faptul că PCRM este conştient de şubrezimea poziţiilor sale şi a pericolului anticipatelor, şi încearcă să nu-şi piardă faţa definitiv înaintea propriului electorat după înfrângerile suferite din luna aprilie până azi. Zelul cu care comuniştii îşi exersează muşchiul de partid de opoziţie dar şi implicarea altor instrumente încă accesibile (de la televiziunea „publică” până la activizarea a tot felul de ong-uri şi asociaţii servile care toarnă apă la moara comuniştilor cu declaraţii provocatoare) confirmă ipoteza respectivă.

Acţiunile PCRM urmăresc cel puţin două scopuri avînd ca finalitate consolidarea reitingului în cazul unor noi alegeri anticipate. Pe de o parte, acţiunile PCRM reprezintă încercări de a compromite sau diminua din importanţa acţiunilor Alianţei pentru Integrare Europeană, pe de altă parte, fiind taxat de alegător pentru o guvernare proastă PCRM ca fost partid de guvernământ, ajuns în opoziţie cu eticheta de partid slab sau cel puţin partid slăbit, caută să repare imaginea şubrezită a partidului. Eforturile comuniştilor sunt astfel îndreptate înspre crearea imaginii unui partid de opoziţie, puternic, combativ şi intransigent, cu pretenţii de partid-tribun care să dea voce durerilor poporului.

Este normal ca activităţile AIE să fie în vizorul opoziţiei care să vegheze asupra legalităţii acţiunilor AIE şi a nu permite deraparea Alianţei pe calea „samoderjaviei” pe care orice partid ar putea fi tentat să o urmeze în absenţa unui factor de echilibrare. Cu toate acestea, nu PCRM este cea mai potrivită formaţiune pentru acest rol după ce a stat la guvernare opt ani şi a „construit şi făurit” cea mai săracă ţară din Europa. Ar fi mult mai indicat ca după hotărârile Curţii Constituţionale care au confirmat constituţionalitatea atât a alegerii lui Mihai Ghimpu în calitate de Preşedinte a Parlamentului cât şi a interimatului acestuia la funcţia de Preşedinte a ţării, comuniştii să se conformeze deciziilor CC (aşa cum de altfel au şi promis înca înainte de şedinţa din 8 septembrie a Curţii Constituţionale) şi să recunoască aceste două acte politice ale AIE precum şi Alianţa propriu zisă. Discursul desconsiderator al PCRM menit să conteste legitimitatea existenţei Alianţei pentru Integrare Europeană nu contribuie deloc la o dezamorasare a relaţiilor dintre cele două forţe politice antagoniste.

Dezamorsarea blocajului

În pofida acţiunilor şi discursurilor belicoase ale PCRM, putem vorbi totuşi de unele indicii asupra faptului că există posibilitatea iniţierii unui dialog cu PCRM. Pe lângă frica de anticipate a PCRM, frică justificată de altfel de trendul negativ al scorului electoral înregistrat de comunişti în ultimele două scrutine, dar şi de alte motive despre care am scris anterior, mai poate fi invocată şi incertitudinea din interiorul PCRM care se manifestă tot mai des ultimul timp prin declaraţiile contradictorii a diferitor reprezentanţi ai PCRM.

În plus, cele două proiecte de declaraţii înaintate de Vladimir Voronin la conferinţa sa de presă din 15 septembrie, vin doar să confirme încercarea disperată a comuniştilor de a găsi un prilej de dialog cu AIE. Cele două proiecte de declaraţii comune pot fi privite mai degrabă drept o încercare de stabilire a unei platforme de discuţii, cu ajutorul unui pachet de propuneri extrem de încărcat cu idei irealiste dar care eventual ar putea constitui obiectul cedărilor pe care comuniştii ar fi dispuşi să le facă. PCRM nu putea veni la un dialog iniţiat de AIE fără a suferi careva consecinţe politice de pe urma acestui act. Iată de ce, comuniştii încearcă să fie ei iniţiatorii dialogului pentru a nu-şi pierde definitiv suportul alegătorilor în eventualitatea când votarea candidaturii AIE va fi rezultatul acestui dialog. În aşa un caz ambele părţi vor avea un rezultat cu care să vină în faţa alegătorilor – Alianţei îi revine posibilitatea de a guverna ţara mai departe după alegerea preşedintelui, PCRM ii revine meritul de a fi iniţiat un dialog la care s-au evitat noi alegeri anticipate. Acesta într-adevăr este un preţ destul de mare dar necesar de dragul întreruperii lanţului alegerilor anticipat.

După ce PCRM a respins mai devreme invitaţia la dialog a Alianţei pentru Integrare Europeană, Alianţa are acum şansa de a le demonstra comuniştilor un comportament civilizat şi cu adevărat european în relaţiile cu oponenţii politici prin renunţarea la populismul ieftin şi la tactica de desconsiderare a poziţiei PCRM. Este rândul Alianţei să dea un răspuns Partidului Comuniştilor şi acest răspuns trebuie să fie unul la subiect, documentat şi argumentat (nu aşa cum a fost „argumentat” transferul Serviciului Vamal în subordinea Ministerului Finanţelor în răspuns la întrebarea dlui Mişin) care să le ofere comuniştilor şansa să-şi mai revizuiască ambiţiile şi să-şi reformuleze cererile de o manieră mai realistă într-o eventuală rundă de negocieri .

În acest fel Alianţa pentru Integrare Europeană poate crea premizele pentru o posibilă simbioză politică temporară şi a depăşi această situaţie de profundă incertitudine pentru toate forţele politice din Parlament. După soluţionarea acestui blocaj, ambele forţe pot să revină la rolurile lor de alianţă de guvernământ şi respectiv partid de opoziţie până la următoarele schimbări în raportul de forţe din Parlament.

Petru Culeac, politolog, cercetător la Vienna School of Governance, Austria