Crearea la 8 august a Alianţei pentru Integrare Europeană oferă celor patru partide necomuniste şansa unică de a schimba cursul istoriei Republicii Moldova, înlocuind paradigma stabilităţii-stagnării comunisto-voroniniste cu paradigma de dezvoltare pro-europeană, bazată pe funcţionarea statului de drept, respectarea drepturilor omului, libertatea presei, modernizare şi dezvoltare economică. Pentru moment însă procesul politic din Republica Moldova continuă să fie marcat de o profundă incertitudine ce poate fi eliminată doar în cazul în care partidele necomuniste vor reuşi să asigure cooperarea unor reprezentanţi ai PCRM pentru a putea alege preşedintele ţării, constitui guvernul şi evita provocarea unui nou ciclu electoral.
Pentru a preveni euforia prematură vis-a-vis de ultimele evoluţii de pe scena politică moldovenească, este nevoie de un şir de precizări referitor la contextul politic destul de specific de după alegerile din 29 iulie.
În primul rând, trebuie să realizăm că nu este total corectă afirmaţia cum că „opoziţia a câştigat alegerile”. Alegerile vor fi câştigate de acel actor sau grup de actori politici care va reuşi valorificarea rezultatului obţinut la 29 iulie, prin formarea instituţiilor necesare funcţionării normale a statului. Formularea „opoziţia a câştigat alegerile” se bazează pe premiza greşită că opoziţia este un singur actor sau poate constitui o entitate monolită. Tabăra necomunistă reprezintă un grup destul de neomogen de formaţiuni politice şi lideri politici. În acest sens crearea Alianţei pentru Integrare Europeană este o realizare salutabilă care elimină cel puţin pentru moment unele incertitudini din contextul politic post-electoral. Totuşi caracterul atomar al acestei Alianţe nu trebuie neglijat cu desăvârşire iar diferenţele de viziuni şi interese din AIE urmează a fi gestionate atent de cele patru partide pentru a reduce riscul apariţiei unor conflicte interne în viitor.
În al doilea rând, cel mai important este faptul că victoria relativă a partidelor de opoziţie, pe termen scurt va fi mai mult sau mai puţin inutilă pentru populaţie, dacă cele patru partide nu vor avea capacitatea de a transforma această victorie într-un act de guvernare eficient, coerent şi care să dispună de continuitate în pofida unor posibile crize guvernamentale.
Din aceste considerente, este nevoie de o abordare realistă în ceea ce priveşte strategia de ieşire din criza politică în care se află Moldova şi acestă strategie nu poate fi rezumată doar la crearea unei alianţe a forţelor necomuniste, distribuirea funcţiilor, elaborarea unui program de guvernare comun şi apelarea la conştiinţa civică a comuniştilor.
Dacă se doreşte ca Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) să devină realitate şi să aibă şansa de a realiza măcar o parte din cele 5 puncte prezentate în manifestul de creare a Alianţei, cu toată antipatia lor faţă de comunişti, cei patru lideri vor trebui să găsească un compromis pentru alegerea preşedintelui republicii, iar în cel mai rău caz să admită şi o posibilă participare a factorului comunist la actul de guvernare. În caz contrar, crearea Alianţei pentru Integrare Europeană, pe termen scurt (până la noi alegeri anticipate) va fi doar o încercare nefinalizată de valorificare a procentajului cumulat de voturi obţinute la 29 iulie. Utilitatea pe termen lung a unei astfel de alianţe va fi diminuată şi se va limita la:
- acumularea experienţei de dialog şi cooperare între foştii concurenţi politici, experienţa de purtare a negocierilor şi partajare a mandatelor în eventualitatea creării unui guvern de coaliţie precum şi cunoaşterea mai bună a partidelor concurente, în nişte condiţii diferite de cele de campanie electorală;
- neadmiterea alunecării pentru un anumit timp, a unuia din cele patru partide în direcţia unei alianţe bilaterale cu PCRM;
- acumularea capitalului politic de către unii din membrii Alianţei, capital ce va fi folositor în special în cazul unor noi alegeri anticipate.
Cel mai important în situaţia dată este nu lupta pentru puritatea ideologică a materializării Alianţei pentru Integrare Europeană ci lupta pentru materializarea propriu-zisă a acestei alianţe. Acţiunile viitoare ale AIE trebuie să aibă drept scop asigurarea viabilităţii, caracterului funcţional şi a eficienţei coaliţiei forţelor liberale şi democrate precum şi asigurarea continuităţii actului de guvernare ce va fi iniţiat de aceasta.
Recunoscând inevitabilitatea implicării factorului comunist la materializarea Alianţei pentru Integrare Europeană este necesar de înţeles care sunt interesele PCRM şi care vor fi mişcările comuniştilor în perioada imediat următoare creării AIE. Comportamentul de până acum al PCRM arată o posibilă resemnare falsă în faţa rezultatelor alegerilor. Este posibil ca acest calm cu care comuniştii declară trecerea lor în opoziţie este doar un paravan pentru a pune în aplicare tactica de aşteptare şi a permite Alianţei pentru Integrare Europeană să preia guvernarea în plină criză, în speranţa că eforturile Alianţei vor fi nereuşite, iar eşecul liberalilor şi democraţilor să paveze drumul pentru întoarcerea comuniştilor la putere.
În acest fel, comuniştii vor fi cei ce vor avea tot interesul de a nu sabota discuţiile cu AIE. Acest interes de a negocia şi a ajunge la o înţelegere cu AIE privind alegerea unui preşedinte va fi motivat de următoarele considerente.
- Comuniştii nu au nevoie de alegeri anticipate dar au nevoie de timp pentru regruparea forţelor. Provocarea unor noi alegeri anticipate nu este în interesul PCRM, din cauza riscului acumulării unui număr şi mai mic de voturi în următorul scrutin. Comuniştii vor încerca să obţină acest răgaz votând pentru o candidatură propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană, nu fără a cere în schimb anumite funcţii în viitorul guvern, sau cel mai probabil anumite garanţii privind imunitatea lui Voronin şi Co. În felul acesta PCRM ar căpăta şansa de a se reorganiza în vederea pregătirii de următoarele alegeri parlamentare.
- Identificarea unui compromis între PCRM şi AIE va duce la evitarea unei eventuale migraţii a cel puţin opt deputaţi comunişti ce s-ar lăsa convinşi să voteze pentru preşedintele propus de AIE. O astfel de migraţie ar da o lovitură suplimentară imaginii de partid-monolit a PCRM, imagine şi aşa şubrezită în ultimul timp, ceea ce va alimenta degradarea de mai departe a acestui partid.
- Participarea PCRM la discuţiile cu AIE va fi numaidecât prezentată de comunişti ca o dovadă a deschiderii lor spre dialog şi cooperare. Într-adevăr acest exerciţiu le-ar fi de folos comuniştilor indiferent de rezultatul acestor discuţii. În caz de reuşită comuniştii pot pretinde la anumite dividende politice pentru contribuţia adusă la evitarea crizei. În caz de eşec comuniştii vor folosi drept argument lipsa de deschidere şi cooperare din partea AIE. Pentru a-i lipsi pe comunişti de argumentul respectiv, este foarte important ca AIE să poarte discuţiile privind susţinerea viitoarei candidaturi la funcţia de preşedinte, cu deputaţi în parte sau grupuri de deputaţi din cadrul fracţiunii comuniştilor şi nu cu partidul în întregime. În acelaşi timp, capacitatea de participare a PCRM la dialog cu AIE este umbrită de propriile declaraţii pre-electorale în care aceştia au discreditat în mod continuu toate partidele necomuniste. Orice dialog al comuniştilor cu cei pe care anterior i-a numit „vandali fascişti” poate să rezulte într-o pierdere de imagine semnificativă în ochii electoratului comunist.
Reieşind din aceste considerente Alianţa pentru Integrare Europeană dispune de anumite avantaje de moment. Pe lângă avantajul numeric al AIE se mai adaugă şi flexibilitatea relativă de care ar putea da dovadă PCRM, dat fiind faptul că la momentul actual interesele PCRM ţin de necesitatea supravieţuirii şi minimizării riscurilor cu care se confruntă. Nevoia de siguranţă a comuniştilor precum şi necesitatea unui răgaz pentru refacerea rândurilor, le poate oferi AIE şansa de a-şi realiza promisiunile electorale efectuate în cele două campanii electorale din acest an. În acelaşi timp Alianţa pentru Integrare Europeană are şi responsabilitatea enormă în faţa alegătorilor de a evita soarta pe care a avut-o Alianţa pentru Democraţie şi Reforme şi a nu mai permite revenirea comuniştilor la putere. Crearea dar şi funcţionarea unei astfel de coaliţii este un act foarte important nu doar pentru partidele politice implicate dar şi pentru alegătorii care au optat pentru aceste partide politice. Reuşita Alianţei pentru Integrare Europeană va depinde în mare măsură nu doar de capacitatea de convieţuire a celor patru componente ale alianţei, dar şi de capacitatea de deschidere spre interacţiunea cu cetăţenii, promovarea profesioniştilor în funcţiile cheie din stat precum şi capacitatea de combinare a intereselor de partid cu realizarea interesului naţional.
Petru Culeac, Politolog, Cercetător la Vienna School of Governance, Austria
