Interviu cu Lilia Gribincea, doctor în drept, mediator, avocat, arbitru.

La nouă luni după intrarea în vigoare a Legii cu privire la mediere, putem afirma că instituţia de mediere a început să funcţioneze?

Recapitulând activităţile organizatorice desfăşurate în acest sens până în prezent pot menţiona, că au fost organizate cursurile de instruire a primilor mediatori, aceştia fiind atestaţi de către Consiliul de mediere care a fost constituit anterior. Ministerul Justiţiei a eliberat deja atestate mediatorilor atestaţi şi, dacă e să urmărim strict procedura, urmează întocmirea, aprobarea şi plasarea Tabelului mediatorilor pe pagina web a Ministerului Justiţiei şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial al RM. Mai este condiţia deschiderii şi înregistrării Biroului, care ţine deja de partea logistică. Dacă e să ne referim la medierea pentru domeniul afacerilor, lansarea acesteia este practic pe ultima sută de metri. În materie contravenţională, penală, cea privind familia şi drepturile copilului medierea deja se practică, aici existând un anumit specific.

De ce ar trebui să apelăm la mediator, când avem instanţa de judecată, la care poate apela oricine?

În primul rând, medierea prezintă multiple avantaje în raport cu instanţa de judecată şi chiar în raport cu arbitrajul comercial. Termenul de soluţionare a litigiului prin mediere este mult mai scurt, cheltuielile pe care le suportă părţile sunt esenţial mai mici, iar soluţia rezolvării litigiului este găsită chiar de părţi, sub auspiciile mediatorului. În cazul instanţei de judecată, cât şi în cel al arbitrajului, decizia în cazul dezbătut aparţine instanţei, judecătorului sau arbitrului, iar părţile sunt implicate în proces pentru a da depoziţii, a clarifica unele circumstanţe sau pentru a fi doar prezente. Această decizie executorie poate să convină cel mult unei părţi, dar poate să nu placă într-o măsură anumită nimănui. Dar odată intrată în vigoare ea devine obligatorie, cu toate consecinţele de ordin material şi moral. În acelaşi timp, chiar dacă a existat conflictul, în urma soluţionării acestuia pe calea medierii, părţile pot continua relaţiile de afaceri, pentru că ele comunică – fapt greu de admis în cazul soluţionării litigiului într-o instanţă.

Un alt avantaj al medierii îl constituie confidenţialitatea dezbaterilor. Pentru protejarea succesului afacerii sau a reputaţiei manageriale uneori această condiţie este decisivă. În acest context merită menţionat încă un aspect, poate nu atât de semnificativ, dar care în unele cazuri contează enorm. Un prosper om de afaceri este bine văzut în diferite locaţii prestigioase, nu însă şi într-o instanţă de judecată, unde va fi „ reperat” imediat de presa de scandal. Medierea, spre deosebire de procesul de judecată sau cel arbitral, poate fi desfăşurată nu doar în Biroul mediatorului, ci şi în oricare alt loc, identificat şi acceptat de părţi, cu condiţia ca acesta să întrunească condiţiile necesare pentru desfăşurarea şedinţei. De exemplu o sală pentru conferinţe dintr-un Centru de business. De fapt, toate aceste diferenţe, analizate şi acceptate de omul de afaceri, transformă medierea într-un instrument, discret, elegant şi în acelaşi timp foarte eficient, pentru a aplana civilizat problemele care uneori pot apărea.

Ce înseamnă, de fapt, mediere, în sensul legii respective? În ce cazuri poate avea loc medierea? Ea poate fi aplicată inclusiv în cazul unor litigii economice? Cine pot fi părţile unui proces de mediere? Cine poate fi mediator?

Conform Legii, medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane. Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le acorde asistenţă în soluţionarea conflictului prin obţinerea unei soluţii reciproc acceptabile, eficiente şi durabile.

Părţile pot recurge la mediere benevol, inclusiv după pornirea unui proces în instanţa judecătorească sau arbitrală, în orice fază a acestuia, convenind să soluţioneze, pe această cale, orice conflict în materie civilă, comercială, de familie, contravenţională, penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prezentei legi. Pentru că urmăriţi în acest interviu prioritar interesele oamenilor de afaceri, voi preciza, că în orice convenţie, acord, contract părţile poate fi prevăzută o clauză de mediere. Dacă în contract părţile nu au stipulat o clauză cu privire la soluţionarea eventualului litigiu pe calea medierii, părţile de comun acord pot recurge la mediere. Este important acordul ambelor părţi. Validitatea clauzei de mediere este independentă de validitatea contractului. Medierea este posibilă în majoritatea litigiilor în materie civilă, comercială, cât şi penală, (aici excepţie constituind cazurile grave). Dacă e să concretizăm răspunsul referitor la litigiile de ordin economic, aici medierea este chiar indicată, cum am mai menţionat, datorită rapidităţii ei în soluţionarea cazului şi a preţului aferent relativ mai mic în raport cu cheltuielile de judecată, taxele de stat, dar şi a riscului existent privind eventualul sechestru ce poate genera blocarea sau ruinarea afacerii s.a.

Participanţi la procesul de mediere sunt părţile şi mediatorul. Părţi în procesul de mediere pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, inclusiv autorităţi publice. Pe parcursul medierii, părţile, de comun acord, pot fi asistate de avocat, traducător, interpret, precum şi de alte persoane. În ceea ce priveşte calitatea de mediator, Legea stabileşte două condiţii: persoana trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu aibă antecedente penale.

Poate apela cineva la avocatul său pentru medierea unui litigiu? Care este garanţia că mediatorul va fi corect şi imparţial? Un conflict poate fi mediat de mai multe persoane?

Este posibil ca o persoană să apeleze la avocatul său pentru medierea unui litigiu, însă într-o atare situaţie, avocatul nu este în drept să accepte asistenţa sau reprezentarea ulterioară a intereselor uneia dintre părţile procesului de mediere în legătură cu conflictul mediat.

În ceea ce priveşte corectitudinea mediatorului, acesta este obligat atât de Legea medierii cât şi de Codul deontologic al mediatorului, să respecte principiile neutralităţii imparţialităţii şi confidenţialităţii. În caz contrar mediatorul poartă răspundere disciplinară şi răspundere civilă pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale. Părţile pot recurge la comediere.

Vă rog să vă referiţi la un caz de mediere deja realizat?

„ Nu comentez!” – acesta este unicul răspuns, care-l poate da un mediator, atunci când este întrebat despre cazurile pe care le-a gestionat sau le are pe agendă. Nici măcar să confirme sau să infirme dacă se ocupă de un caz anume. Mediatorul are dreptul doar să informeze publicul referitor la sensul activităţii sale profesionale, făcând cunoscută legislaţia şi reglementările ce vizează domeniul dat, cu respectarea principiului confidenţialităţii atunci când este vorba despre cazuri concrete. Chiar şi în mediul breslei, pot fi utilizate în procesul de analiză a practicilor existente doar cazuri generalizate, cu excluderea oricăror indicii, care ar putea eventual deduce o persoană sau o firmă concretă.

În ce măsură legea asigură respectarea confidenţialităţii procesului de mediere şi a datelor obţinute în acest proces?

Conform prevederilor legale, informaţia obţinută în cadrul medierii este confidenţială şi nu poate fi folosită fără acordul scris al părţilor. Este important de reţinut, că în scopul asigurării confidenţialităţii procesului de mediere, în temeiul şi în condiţiile legii, mediatorul nu poate fi audiat în privinţa faptelor sau actelor de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii de mediere. Doar în cazuri excepţionale, cu consimţământul scris al părţilor, mediatorul este în drept să facă declaraţii în favoarea părţilor mediate, însă darea declaraţiilor, în aceste cazuri, exclude participarea lui ulterioară în procesul de mediere.

Informaţia obţinută în procesul de mediere nu poate fi divulgată şi invocată de către părţi şi mediator în alt proces sau în faţa altor instanţe, nici nu poate fi folosită inadecvat în scopuri proprii. Mediatorul este în drept să solicite părţilor semnarea unui acord de confidenţialitate. La solicitarea expresă a uneia dintre părţi, el asigură confidenţialitatea informaţiei comunicate în raport cu cealaltă parte. Unica excepţie de la regula confidenţialităţii se referă la cazul în care mediatorul în procesul medierii află despre iminenţa săvârşirii unei infracţiuni şi este obligat să anunţe organele competente.

Ce trebuie să întrunească o persoană ca să devină mediator? Trebuie să facă nişte cursuri, să fie atestată de cineva sau inclusă într-un registru?

Pe lângă studii, care pot fi nu doar juridice, ci şi din alte domenii, aplicabile examinării competente a cazurilor de mediere, persoana care doreşte să desfăşoare în mod profesionist activitate de mediator are obligaţia de a absolvi cursurile de pregătire iniţială a mediatorilor şi de a fi atestată de către Consiliul de mediere. Evident, mediatorul trebuie să fie o persoană integră, cu o reputaţie şi autoritate ireproşabilă profesională şi socială. Mediatorii profesionişti sunt incluşi în Tabelului mediatorilor pe pagina web a Ministerului Justiţiei, care mai este publicat o dată pe an în Monitorul Oficial al RM.

Pe când ne putem aştepta la deschiderea unor birouri de mediatori şi apariţia unor mediatori profesionişti?

Chiar foarte curând. Mediatori atestaţi, precum, am menţionat, există deja. Dacă mi-ar parveni solicitări de soluţionare a litigiilor pe calea medierii, personal aş putea discuta în termeni concreţi privind demararea procedurii de premediere şi mediere. Fiind avocat şi arbitru, abordez medierea cunoscând foarte bine diferenţele, care în cazul potenţialilor clienţi sunt doar avantaje.

Carte de vizită

Lilia Gribincea este din anul 2003 arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Expert în legislaţia comercială comunitară, elaborarea diferitor studii împreună cu experţi ai UE.

A absolvit în 1993 Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. În 2001 a susţinut teza de doctor în drept la Universitatea din Bucureşti. Din 1993 până în prezent lector, conferenţiar la Facultatea de Drept, USM, discipline predate: dreptul comerţului internaţional, dreptul comunitar al afacerilor, dreptul bancar. Din 1994 – avocat, specializat în domeniul comerţului internaţional, comercial, civil, bancar.

Stagii profesionale: 1994 – Universitatea Franklin Pierce Law Center, NH, SUA; 1995 – Universitatea Central Europeană, Budapesta; 1996 – Universitatea din Maastricht, Olanda.

Sursa www. BusinesExpert.md