De exemplu la volei, echipa campioană a Moldovei, Dinamo Tiraspol, nu s-a prezentat la ceremonia de înmânare a trofeului din cauză că autocarul clubului s-a defectat cu o zi mai devreme. Asta ca să nu mai amintesc de faptul că în Moldova avem o singură ligă de volei, alcătuită și aceea din 2 echipe și jumătate. Mă refer la voleiul masculin, pentru că cel feminin este și mai ”levîi”, în campionat participând doar echipe de studenți și elevi.
Revenind la ceremonia de premiere organizată de Federația de volei (în stilul anilor 50), campioana a avut totuși doi reprezentanți, care, însă, veniseră la Chișinău mai mult pentru a procura piese pentru autocar decât pentru trofeul de campioni...
Cam așa stau lucrurile și la baschet, handbal sau alte sporturi, cu excepții minuscule. Și acesta este un motiv pentru care vreau să se schimbe puterea în Moldova.