
De la proclamarea independenței sale, Republica Moldova s-a confruntat în mod constant cu provocarea asigurării propriei independențe energetice – o vulnerabilitate structurală pe care actori externi au transformat-o, în repetate rânduri, într-o pârghie de presiune politică. La 8 noiembrie 2026, statul a făcut un pas decisiv în această direcție prin punerea sub tensiune a liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău, unul dintre cele mai importante proiecte strategice de infrastructură din istoria sa recentă. Dincolo de cei aproximativ 158 de kilometri de rețea, semnificația acestei investiții rezidă în reconfigurarea fluxurilor de energie: electricitatea achiziționată din România și de pe piața europeană ajunge la Chișinău fără a mai tranzita nodul de la Cuciurgan, controlat de facto de administrația de la Tiraspol și, prin intermediul acesteia, de Federația Rusă.
Pentru Republica Moldova, această evoluție se traduce printr-un grad sporit de siguranță a aprovizionării, prin diversificarea rutelor de import și prin restrângerea semnificativă a spațiului disponibil pentru șantajul energetic. Într-o regiune în care Moscova a utilizat sistematic resursele energetice ca instrument de șantaj și presiune politică, o linie electrică depășește condiția unei simple investiții în infrastructură și devine un element constitutiv al securității naționale. Războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei a făcut ca acest risc, până atunci ipotetic, să devină o realitate tangibilă. În ultimii ani, continuitatea alimentării cu energie electrică a gospodăriilor din Republica Moldova a ajuns să fie condiționată direct de intensitatea atacurilor cu rachete și drone asupra sistemului energetic ucrainean.
Ceremonia inaugurală din 8 noiembrie: prezențe și absențe
Ceremonia de inaugurare a liniei Vulcănești–Chișinău, desfășurată la Stația Electrică Chișinău, le-a avut în prim-plan pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și pe invitata sa, comisarul european pentru extindere, Marta Kos. Au fost prezenți, de asemenea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și directorul de țară al Grupului Băncii Mondiale, Ulrich Schmitt. Participarea oficialului de la Bruxelles a conferit evenimentului o încărcătură politică deosebită și a transmis un mesaj clar: Uniunea Europeană susține nu doar parcursul de integrare al Republicii Moldova, ci și capacitatea acesteia de a rezista presiunilor externe. Banca Mondială, la rândul său, a făcut posibilă realizarea proiectului printr-un credit de aproximativ 61 de milioane de euro, aprobat în 2019. Sunt contribuții care merită recunoscute și apreciate la justa lor valoare.
Cu toate acestea, tabloul zilei de 8 noiembrie nu a fost complet. Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a fost prezent, iar participarea sa merită remarcată; totuși, absența oficialilor români de rang înalt de la evenimentul inaugural nu poate trece neobservată. Observația este cu atât mai importantă cu cât Bucureștiul este partenerul cu cea mai consistentă contribuție la securitatea energetică a Republicii Moldova. În limbajul diplomației, unde prezența la cel mai înalt nivel constituie ea însăși un mesaj, o asemenea absență invită, inevitabil, la reflecție.
Se ridică, astfel, o întrebare firească: a primit parteneriatul strategic cu România – fără de care independența energetică a Republicii Moldova nu ar fi fost posibilă – vizibilitatea pe care o merita tocmai în momentul în care rezultatele sale au devenit evidente? Argumentele prezentate în continuare oferă repere suficiente pentru formularea unui răspuns.
Întrebarea capătă o relevanță dacă se are în vedere faptul că România a fost implicată în proiectul Vulcănești–Chișinău de la concepție până la finalizare. Așa cum a menționat președinta Maia Sandu în discursul rostit la inaugurare, ideea unei linii directe către piața energetică românească este discutată de mai bine de un deceniu, iar primii pași au fost făcuți încă din 2013. Inițiativa s-a născut, așadar, în cadrul tandemului politic Chișinău–București de la acea vreme, cu sprijinul Uniunii Europene – același cadru de cooperare care a generat și un alt proiect strategic, gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău. Linia inaugurată la 8 noiembrie este, prin urmare, rezultatul unei continuități instituționale în orientarea europeană a politicii energetice a Republicii Moldova.
Reprezentarea la cel mai înalt nivel în astfel de momente are precedente clare. La demararea lucrărilor la gazoductul Iași–Ungheni, în august 2013, precum și la inaugurarea acestuia, un an mai târziu, prim-miniștrii celor două state au fost prezenți alături de comisarul european pentru energie. În februarie 2019, la lansarea tronsonului Ungheni–Chișinău, România a fost reprezentată de un viceprim-ministru, iar Republica Moldova, de șeful Guvernului. Raportată la aceste exemple, ceremonia din 8 noiembrie nu a dat continuitate unei tradiții pe care Chișinăul și Bucureștiul au consolidat-o în jurul proiectelor energetice comune.
Mai mult, rolul României în relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană depășește cu mult sfera energetică. Bucureștiul a fost și rămâne cel mai consecvent susținător al aspirațiilor europene ale Chișinăului – un veritabil avocat al acestuia în capitalele statelor membre și în instituțiile comunitare, de la semnarea Acordului de Asociere, în 2014, până la obținerea statutului de țară candidată, în 2022, și lansarea negocierilor de aderare, în 2024. În egală măsură, România a pus la dispoziție expertiza acumulată în propriul proces de integrare, prin consiliere de specialitate, programe de asistență tehnică și participarea activă a experților români pe parcursul întregului proces. Tocmai de aceea, în momentul în care eforturile comune, depuse începând cu 2013, s-au materializat într-un rezultat concret, locul firesc al reprezentanților de rang înalt ai României era pe scena inaugurării – acolo unde tabloul ar fi devenit, în sfârșit, complet.
România pilon al rezilienței energetice a Republicii Moldova în momente de criză
România nu s-a limitat la rolul de partener al acestui proces, ci a devenit parte integrantă a soluției ori de câte ori vulnerabilitățile energetice ale Republicii Moldova s-au transformat în provocări la adresa securității naționale. Câteva momente-cheie sunt relevante în acest sens.
Anul 2022 a marcat o ruptură în arhitectura de securitate regională. La 24 februarie, ora 00:00, cu doar câteva ore înainte de declanșarea invaziei ruse (ora 04:50), rețelele electrice ale Republicii Moldova și Ucrainei s-au deconectat de la sistemul IPS/UPS, dominat de Federația Rusă, pentru un test de funcționare în regim izolat – o separare care s-a dovedit definitivă. La 16 martie 2022, ambele au fost sincronizate de urgență cu rețeaua continentală europeană (ENTSO-E), iar poarta efectivă de acces a Republicii Moldova către aceasta a fost România.
În toamna anului 2022, Federația Rusă a desfășurate atacuri sistematice asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Kievul a fost nevoit să sisteze exporturile de electricitate, livrările de la Cuciurgan au fost reduse drastic, iar în noiembrie loviturile vizând rețeaua ucraineană au provocat întreruperi ample în alimentare și în Republica Moldova. În acele săptămâni, România a devenit, practic, singurul furnizor extern de energie electrică al țării. Guvernul de la București a obligat, prin ordonanță de urgență, producătorii români să acorde prioritate contractelor încheiate cu traderii desemnați de Chișinău. Ministrul român al Energiei de la acea vreme, Virgil Popescu, declara: „Am fost, suntem și vom fi alături de cetățenii din Republica Moldova”.
În ianuarie 2025, ca urmare a încetării tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina, consecință directă a războiului, regiunea transnistreană a rămas fără sursă de aprovizionare. În zilele de vârf ale crizei, importurile de energie electrică din România au ajuns să acopere circa trei sferturi din consumul Republicii Moldova. Gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău a funcționat la o capacitate apropiată de cea maximă, asigurând livrarea gazelor achiziționate de pe piețele europene, inclusiv pentru stânga Nistrului.
În martie 2026, când atacurile rusești cu drone asupra sudului Ucrainei au scos din funcțiune linia Isaccea–Vulcănești, alimentarea cu energie electrică a fost menținută inclusiv prin cele patru linii de interconexiune de 110 kV cu România, în condițiile unei coordonări operative între operatorii de sistem din cele trei țări.
Aceste episoade demonstrează că rolul României nu poate fi redus la dimensiunea unei relații bilaterale obișnuite. Aceasta constituie principala legătură a Republicii Moldova cu infrastructura și piața energetică europeană. Gazoductul, interconexiunile electrice și capacitatea de livrare a energiei în situații de criză au diminuat considerabil posibilitatea ca Moscova să convertească dependența energetică într-un mijloc de șantaj asupra Chișinăului.
Dimensiunea geopolitică și de securitate a interconectării
Războiul din Ucraina a pus în evidență rolul amplificat al României. Aceasta este singurul stat vecin al Republicii Moldova membru al Uniunii Europene și al NATO și, totodată, unul dintre statele care sprijină consecvent Kievul în fața agresiunii ruse. De fiecare dată când rețeaua energetică ucraineană este lovită, vulnerabilitatea Chișinăului crește, iar relația cu România dobândește o importanță și mai mare. Prin urmare, securitatea energetică a Republicii Moldova trebuie analizată inclusiv prin prisma securității flancului estic al NATO și a regiunii extinse a Mării Negre.
Noua linie nu trebuie privită în mod izolat. Ea se integrează într-o infrastructură edificată progresiv și urmează să fie completată de liniile Suceava–Bălți și Gutinaș–Strășeni. Proiectul nu elimină însă o vulnerabilitate esențială: energia din România continuă să intre în sistemul moldovenesc pe linia Isaccea–Vulcănești, care traversează teritoriul ucrainean și rămâne, astfel, expusă riscurilor generate de război.
Aici se conturează miza geopolitică a proiectului. Un stat dependent de un singur furnizor, de o singură rută de aprovizionare sau de o infrastructură vulnerabilă nu dispune de deplină libertate de acțiune în politica sa externă și de securitate. Diversificarea surselor și interconectarea cu parteneri de încredere reprezintă, în acest sens, condiții necesare ale rezilienței statului și ale securității naționale.
Între explicații conjuncturale și coerență strategică
Din aceste considerente, se impune o mai mare rigoare în modul în care este recunoscută contribuția României. Uniunea Europeană oferă cadrul politic, perspectiva aderării și granturi substanțiale; instituțiile financiare internaționale furnizează capitalul necesar investițiilor; România asigură conexiunea geografică, tehnică și operațională cu spațiul energetic comunitar, la care se adaugă legătura identitară, istorică și culturală dintre cele două state. Aceste contribuții sunt complementare și trebuie valorizate ca atare.
Au fost formulate și argumente menite să explice formatul evenimentului din 8 noiembrie. Ceremonia a deschis vizita oficială a comisarului Marta Kos și a fost, așadar, concepută ca o manifestare cu caracter european. În plus, ministrul Dorin Junghietu a declarat, la două zile după inaugurare, în cadrul unei conferințe de peste Prut, că fără România apropierea Republicii Moldova de piața energetică europeană nu ar fi fost posibilă. Totodată, premierul României, Luca Niculescu, a ales Republica Moldova drept destinație a primei sale vizite externe după învestirea în funcție, continuând o frumoasă tradiție a relațiilor bilaterale, iar cu doar 12 zile înainte de inaugurare a vizitat Stația Electrică Chișinău. Gestul merită pe deplin apreciat, întrucât confirmă interesul constant al Bucureștiului pentru acest proiect strategic.
Aceste explicații au un fundament real, însă nu modifică esența problemei. Dacă premierul României a considerat oportună o vizită la acest obiectiv strategic în preajma punerii sale în funcțiune, rămâne deschisă întrebarea de ce această prezență nu s-a repetat și la momentul inaugurării oficiale. Recunoașterea contribuției românești a existat, așadar, dar nu a ajuns acolo unde ar fi avut cea mai mare valoare simbolică și politică.
În relațiile internaționale, credibilitatea unui parteneriat strategic se măsoară nu doar prin declarații, ci și prin consecvența gesturilor care le confirmă. Cu cinci zile înainte de inaugurare, premierul, Vasile Tofan, afirma că România este „de departe, cel mai mare prieten al nostru”. O relație de o asemenea profunzime trebuie să devină vizibilă și în momentele care marchează realizări fundamentale pentru securitatea statului. În diplomație, simbolurile au valoare politică, iar absența unui partener strategic de pe scena unui eveniment de această anvergură riscă să transmită un mesaj ambiguu, într-un mediu informațional în care orice semn de distanțare între Chișinău și București poate fi exploatat de narațiunile propagandistice ostile.
Concluzii
La 8 noiembrie, Republica Moldova a făcut un pas important spre eliminarea unei vulnerabilități pe care Federația Rusă a exploatat-o ani la rând. Independența energetică nu presupune doar existența unor surse alternative de aprovizionare, ci, mai ales, garanția că niciun actor extern nu mai poate dicta deciziile statului prin amenințarea întreruperii livrărilor. Dacă astăzi Republica Moldova este mai aproape de acest obiectiv, se cuvine recunoscut explicit faptul că acest drum a fost parcurs, în mod decisiv, cu suportul de România.
România a fost alături de Republica Moldova în fiecare moment critic, iar independența energetică a țării poartă, fără echivoc, amprenta sa. La următoarea inaugurare de importanță strategică, precum cea a liniei Suceava–Bălți, locul României trebuie să fie în primul rând: nu din rațiuni de protocol, ci în virtutea contribuției sale reale la securitatea și libertatea Republicii Moldova. Abia atunci tabloul va fi complet.