cultura-culturi

Am ascultat cu mare interes multiplex-ul radio organizat de postul „Vocea Basarabiei”, sâmbătă, 10 noiembrie, care a abordat tema spinoasă a politicilor culturale în Moldova. Au fost implicate câteva posturi de radio regionale, printre care Radio Orhei, Radio Prim Glodeni, Bas FM Basarabeasca, Radio Sângera... Prezenţa regională, nu a fost din păcate dublată de o prezenţă „centrală” (dacă tot Fundaţia Soros a plătit „masa” nu văd de ce posturi precum Radio Moldova sau Antena C s-au eschivat de la participare – de la Chişinău lucrurile se văd probabil altfel... Mă rog, rânză sau intereslâc varianta .md!) sau de una instituţională republicană (colea un funcţionar de la Ministerul Culturii sau unul de la Direcţia Cultură a Primăriei Municipiului Chişinău). În fine, cu excepţia unor „tensiuni” şi probleme tehnice, radiomaratonul a reuşit... Am prins că:

- politicile culturale în Moldova suferă o insuficienţă acută de bani, oameni şi entuziasm. Un primar se văita că, în sat, trebuie să aleagă între a finanţa grădiniţa, şcoala sau casa de cultură. Bineînţeles, de cele mai multe ori alege şcoala sau grădiniţa. Conform normelor „metodologice”, spunea o doamnă, pentru cultură se alocă cam 25 lei de căciulă. Pentru un sat de 2000 oameni, banii ăştia tocmai ajung...pentru achitarea consumului de electricitate şi două-trei căldări de var pentru a murui pereţii, a mai cârpi acoperişul şi eventual, a schimba un geam.

- descentralizarea culturală (cu o marjă de iniţiativă mai mare pentru comunităţile locale) trebuie însoţită de o descentralizare fiscală... Altfel, când Nenea are banii la chimir, poţi să strigi la infinit, că nu obţii nimic... Totuşi, sunt tentat să adaug, o ţară cu discrepanţe economice zonale atât de mari, nu prea face mare treabă cu descentralizarea fiscală şi implicit cea culturală...Sunt unele primării foarte sărace... care nu au bani nici pentru electricitatea şcolii şi a grădiniţelor.

- cultura moldovenească, tot din motivele invocate mai sus, are un pronunţat caracter sezonier. Acţiunile culturale, câte sunt, se petrec vara şi pe durata caldă a anului...Cum vine iarna (vă daţi seama că 90 % din casele de cultură din sate nu se încălzesc!), cultura rurală trece în hibernare. Un exemplu recent: trupa Teatrului Naţional de Operă şi Balet a dat un spectacol la Cimişlia (o încercare de a coborî la popor)... În loc de două antracte prevăzute, au fost de fapt patru, pentru că alimentarea cu electricitate a casei de cultură raionale a căzut de 2 ori...

...În fapt nimic nou – acelaşi refren trist, bocet familiar al tranziţiei moldoveneşti... Bani, oameni – două lucruri minore care nu ne ajung...

Există totuşi şi nişte soluţii, alea vechi, pe care le cunoaştem cu toţii:

- primo, re-configurarea „căminelor culturale”. Trebuie să admitem un adevăr crunt: măgăoaiele arhitecturale au fost făcute la comandă ideologică, nu culturală, şi erau eficiente într-un anumit tip de configuraţie a spaţiului social. Ideea lor era Sala, Tribuna, nu Cooperarea sau Dialogul... Altfel, nu se explică faptul că un sătuc de mărimea Ghermăneştilor, din raionul Teleneşti cu nici câteva sute de locuitori, are o casă de cultură la fel de mare precum cea din satul reşedinţă Suhuluceni, cu o populaţie de peste 2500 oameni. Presupun că primăria comunei Suhuluceni care gestionează ambele edificii, are mari probleme de a promova ceva politici culturale, prins fiind în corsetul „electricităţii şi serviciilor comunale” pentru ambele clădiri.

Soluţia: amenajarea unor spaţii culturale mici, dotate cu o bibliotecă, o sală de calculatoare...şi atât. Chestia asta ar putea fi suprapusă pe biblioteca şcolară, bunăoară. Aşa-zisul cămin cultural poate fi demolat, utilizat în alte scopuri pentru că nu e rentabil, pentru că întreţinerea lui ia prea mulţi bani care ar putea fi utilizaţi pentru achiziţii de cărţi, filme, fişiere audio.

- secundo, reincorporarea banilor privaţi şi străini în cultură. O parte din vină o poartă statul pentru că nu acordă facilităţi agenţilor economici autohtoni sau străini care ar dori sau putea să investească în zona culturală. O altă parte din vină o poartă şi activiştii culturali care acţionează mai mult pe bază de entuziasm decât de profesionalism, altfel spus, nu ştiu să ceară, să scrie proiecte sau să conceapă strategii... Cursuri de engleză, internet abilităţi, scriere a proiectelor – ar trebui să fie „achiziţiile intelectuale” ale oamenilor din zona culturii.