Duminică, 6 martie, 2005 – hai la vot!

Zis şi făcut! S-a mers la vot, cu tricolorul în faţă şi cu dorinţa de a schimba situaţia din Republica Moldova.
După ce li s-a furat posibilitatea de a vota în Cluj, studenţii s-au hotărât să meargă la ambasada Republicii Moldova din Bucureşti. Aşa au făcut şi cei din Iaşi, Timişoara, Brşov, Galaţi, Focşani etc. Parlamentarii comunişti moldoveni, adepţii unui sistem politic pervers, au continuat cu jocul ridicol (dar care a dat rezultate, asta contează) până la urmă. Structurile totalitare-criminale şi-au ţesut mrejele infecte. Spre deosebire de anul acesta, în 2001 au fost organizate secţii de votare în toate centrele universitare din România. Nu şi în 2005, prea multe favoruri ar fi fost... , s-ar fi pus în joc longevitatea comunismului care dintr-o dată ar fi putu fi scurtată! Deci, nu a fost de mirare că s-a recurs la intimidare, sfidare, şantaj: „ Dacă vreţi să votaţi, mergeţi la Bucureşti!”. Punct. End of discussion. Nici un pas înapoi, hotărâre irevocabilă, ce nu a putut fi contestată prin proteste, marşuri sau petiţii. Urnele au rămas în Bucureşti, iar voturile au mers la urne... (acelea de vot?!). Asta vrem să credem, sau poate au existat şi tomberoane de gunoi în care s-au aruncat urnele, aşa, imediat după votare?...
În mare parte, strategia comuniştilor nu a avut impact asupra celora cărora urma să li se lezeze dreptul sacru de vot. Cu dureri de cap după petreceri, somnambuli, încă nedumeriţi la o oră atât de matinală, aproximativ 300 de studenţi basarabeni s-au adunat într-un final la gara din Cluj, în dimineaţa de 6 martie, la ora 4.30-5. O parte din ei s-au întâlnit la Bogdan Vodă şi au mers pe jos până la gară.
Entuziaşti, şi-au propus să facă o „deratizare” poitică: curăţenia de primăvară, ca omul gospodar, care se pune pe lucru de cu draga dimineaţă! Atât, s-au cam uzat uneltele! Trebuie ascunse prin sertare ciocanle ruginite, secerele care provin din epoca medievală! Le-au cam trecut sorocul şi nici nu îşi mai au rostul pe fundalul timpurilor de astăzi! Boşorogilor vă cam ramoliţi, nici nu mai sunteţi în stare să mânuiţi propriile instrumente... Aşa că ar fi timpul să vă faceţi valijoara şi să o uşchiţi din gară! Fiţi buni şi ne faceţi loc nouă, avem treabă în capitală!
Cu aceste gânduri au urcat tinerii basarabeni în tren, porniţi pe fapte mareţe şi dornici de a schimba macazul. S-a mers la Bucureşti, cu multă speranţă şi încredere în timpuri mai bune, fără comunişti, fără doctrini tembele. Seara, cu bucurie în suflet, dar mai ales, mulţumiţi că au avut tupeul de a merge până la capăt, Mai mult de 48 de ore pe drum! Nu mai conta, doar de-ar fi fost posibilă SCHIMBAREA!
Da de unde? Ziua de 7 martie anunţa că tentativa de curăţenie a eşuat! Comunismul nu a fost măturat! Cetăţenii Republicii Moldova nu s-au încumetat să îşi scoată hârleţul din debara. Prea mare a fost efortul! Oamenii au văzut că primăvara întărzie, afară încă e frig şi multă mizerie, Baba Odochia (nesimţita) încă îşi mai scutură cojoacele, aşa că au hotărât să se apuce de deriticat mai târziu... Poate peste vreo patru ani, când alegerile (poate) vor fi organizate toamna sau vara... Dar nici atunci nu se ştie dacă nu-i apucă lenea! Numai babetele nu s-au speriat de ger şi crivăţ! Au văzut că este prea puţină mocirlă şi hai să vină în ajutor cu căte un făraş de leninism, cu câte o găleată de marxism şi un car de voroninism. Adicătelea cum să arunce gunoaiele pe foc? Poate printre cioburile de ideologii ce păreau a fi pe calea de a intra în starea de putrefacţie, printre scrumul teoriilor deja apuse au şansa de a găsi amintiri purpurii, promisiuni răsuflate şi un călcâi de pâine cumpărat cu şase bani...
Astăzi, la fel ca altă dată, Moldova continuă să aibă mai puţin spirit, dar şi mai puţină conştiinţă. Sufletul Moldovei este acasă, iar capul – aiurea. Libertatea şi schimbarea se puteau câştiga! Din păcate, cetăţeanul din Republica Moldova a extirpat posibilitatea de a crede că votul lui, cuvântul şi dorinţa lui puteau fi luate în seamă, că şi el ar fi fost în stare să schimbe ceva! Indolenţa şi dezinteresul şi-au pus amprenta, iar oamenii tot cu sloganul „Şi-aşa nu putem schimba nimic” vor continua să-şi pună singuri ştreangul de gât şi singuri să-şi dea la o parte scăuneleul! Nimic nu se câştigă din comunism, însă trebuie să mai treacă multă apă ca pietrele să-şi dea seama că a fost una tulbure!
Rezultatul alegerilor de atunci au contrariat tinerii, dar nu i-au mobilizat la mai mult decât vorbe. În 2009 ultima picătură de răbdare a umplut paharul care s-a revărsat... Tinerii forfotesc, sunt puşi pe treabă, nu vor să fie perforaţi şi cariaţi sufleteşte de molima comunismului.