Cum s-a ajuns până la acest capitol rușinos pentru echipa simbol a țării? Pas cu pas. Începând cu politica greșită a patronului, care a încredințat total clubul unor oameni incompetenți și terminând cu criza financiară, care, iată, a afectat până și un club care părea inflexibil. Adevărul este că Zimbru a tot degradat treptat încă de la plecarea lui Gabi Stan, din 2003. Adică de 6 ani!
Degeaba a făcut Nicolae Ciornîi acest stadion superb. Degeaba a creat condiții aproape perfecte pentru pregătire, dacă nu are echipă. Iar echipă înseamnă nu doar jucători de valoare (pe care tot nu-i are), ci în primul rând manageri de clasă, care să administreze corect un club care vrea să facă performanță.