Insula portocalilor infloriti (poze)

M-am intors de la soacra-mea cu o perna. Ati vazut vreodata expresia unui pirat in fata unei comori? Cam asa moaca aveam eu in fata valizei cascate, odata ajunsa acasa. Tampit de fericita.

Banuiesc ca prin sangele meu circula si cateva globule de hei, romală!, pentru ca altfel nu pot sa-mi explic tupeul spontan pe care il afisez uneori. Am ajuns sa cer soacrei perna pe care am dormit trei nopti in casa ei. La care ea m-a privit cu blandete si … mi-a mai propus una. Am refuzat pentru ca a reusit sa-mi trezeasca “sovistea”. Dar nu pe mult timp, caci ma apuc s-o barfesc acum oleaca. Hai!

Cand eram studenta si fata mare la mama, in toate discutiile despre soacra, in termeni pestriti evident, pe la mese de sarbatori sau barfeli cu colegele, eu obisnuiam sa glumesc, ca o duduie fara obligatii ce eram, ca… pe viitoarea mea soacra (by default rea si nesuferita, d’ap’ cum altfel?) am s-o expediez hat pe o insula cu jivine si dihanii, ca sa fie cat mai departe de fericirea (tot by default) casniciei mele. Intelegeam foarte bine ca avansam o utopie si ma hlizeam linistita, dar mandra de gluma mea inedita (asa credeam eu). Deci, sansele ca biata mea soacra sa se pomeneasca intr-o zi pe insula, se apropiau de sansele de a fi trimisa candva in cosmos de nor-sa.

Abia dupa cativa ani, am realizat ca… gluma mea a ajuns in niste urechi clapauge din cancelaria cereasca. Dar nu intreaga ci pe bucati, mai precis doar tag-urile “soacra” si “insula”. Iar cartile s-au aranjat pe masa cam asa: eu am ajuns sa traiesc intr-un oras cu ploi depresive, iar soacra-mea pe o insula infloritoare, cu soare, curcubeu si cer azuriu. O bucata de eden pe pamantul pacatos cu nurori proaste care nu stiu sa formuleze clar dorintele. Asa ca de la o vreme am devenit savanta si stiu ca inainte de a-mi dori, spre exemplu, sa ma vad balacita in stare de imponderabilitate in cosmosul larg, trebuie sa ma grija ca sa-mi fac clizma (apropo, procedura obligatorie pentru cosmonauti). Ca sa evit orice gen de confuzie, caci cale intoarsa nu mai este.

N-as putea sa nimeresc epitetele pentru a descrie insula, va spun doar ca de fiecare data, la aterizare sau decolare, salonul avionului se intuneca subit. Pentru ca pasagerii stau cu capetele lipite de hublouri, contempland cu mandibulele paralizate insula verde in lumina trandafirie de apus sau rasarit de soare (zborurile fiind asigurate spre si dinspre Atena in ore matinale si serale).

Va invit intr-o mica excursiune pixelara pe insula. Cu comentarii.

Imbarcarea la Bruxelles. Directia - Atena.

Cand mi-am scos nasul din avionul proaspat decolat pe insula, m-a pocnit in fata o boare proaspata de mireasma dulce. “Jasmin sau floare de salcam?” o intreb pe cumnata-mea. Nu stia sa-mi raspunda pentru ca cica, ei nu-i miroase a nimic. Am descoperit eu mai tarziu in gradina soacrei pomi in floare. Erau, lamai si portocale

Mireasma porneste de aici

Eu iar cu umbrele mele si frunze transparente la soare

Am inteles de ce celulita e asociata cu “pielea de portolaca”. Iata cum arata portocalele culese in gradina, nu in sere. 100% naturale.

Din buruienele astea se face bors Am avut si niste discutii relevante prin ele.

Daca nu esti atent pe unde calci poti sa te impiedici de vreo broasca testoasa (de strivit oricum nu-ti iese) pe cararea din gradina. Asta numesc eu democratie in ograda soacrei. Fiecare umbla pe unde vrea.

Socrul meu mi-a adus o punga de doua oua. Cica-s rare ouale astea, nu fiecare baba muritoare e servita, caci sunt de la arhiepiscop aduse. Deci, iaca asa arata ouale capilor bisericesti :lol:

Cica sare light. Mai nu m-am inecat cu un ou pascal la asa minune.

Peisaj maritim

Reflectii solare pe barca. Sa tot stai si sa le privesti

Portul din Chios

Azuriu

Turistii fac poze cu casa asta, dar putin din ei stiu ca in subsolul ei se realizau torturi in timpul celui de-al doilea razboi modial