Debutul în campionatul României
În toamna anului 1924, Basarabia este admisă în campionatul României, care se disputa în două etape: campionatele regionale şi faza finală. Ultima se desfășura după sistemul eliminatoriu. La 5 octombrie 1924 începe primul campionat regional basarabean, la care se înscriu 5 echipe, toate fiind din Chişinău: Unitas, Maccabi, Sporting, Viteaz şi Regimentul CFR (ultima din primăvara anului 1925 se va numi Fulgerul).În meciul de debut s-au întîlnit Sporting şi Viteaz. Prima campioană regională a devenit formaţia Fulgerul, care a obținut dreptul de a juca în faza a doua a campionatului României. Astfel, Fulgerul debutează în etapa finală, din faza preliminară, unde a întâlnit echipa Oltul Slatina. Chișinăuienii au câștigat partida cu 2:0 și s-au calificat în sferturi. Cu regret, Fulgerul n-a mai apucat să joace, fiind descalificată pentru că a avut în lot jucători neligitimaţi.
De fapt, acest campionat regional (în unele surse – districtual) poate fi considerat ca prima încercare de a desfășura un campionat naţional al Basarabiei.
Din sezonul 1934-35 Campionatul României se dispută după sistemul divizionar. Prima echipă basarabeană care a debutat în toamna anului 1934 a fost Sporting, formată din jucători precum Finkelshtein, Tkacenko, Krafcenko, Sabatin, Oţeleanu, Voroneţchi şi alţii.
Mai tîrziu, în diviziile inferioare ale fotbalului român (divizia “C” apoi “B”), vor juca şi echipele din Bender şi Bălţi. Apar noi jucători talentaţi, cum ar fi fraţii Cazacu, Marius Beraru, Şura Bobeca, Vladimir Cearughin, Leontie Ianovschi, Codreanu, Stoica, Anton, Gheorghiu, Marin. Cu părere de rău timpul nu a păstrat numele şi prenumele tuturor. Doar filele îngălbenite ale ziarelor de colecție ne redau unele mici detalii, dar atît de importante pentru cunoaşterea istoriei fotbalului nostru.