Messengerul şi... actul ratat

Actul ratat este deja clasic în determinarea unor pulsiuni, dorinţe inconştiente. El a fost introdus atunci când, printre alte "simptome" ale reprimării, Freud a observat că dintr-o greşală de vorbire, aparent involuntară, ceva important a ieşit la iveală, sau mă rog, ceva ce putea să fie important. Actul ratat este forma luată de o scăpare spre suprafaţa conştiinţei a pulsinilor reprimate, de o ascendere spre conştiinţă a conţinutului inconştientului. Evident ele nu sunt doar verbale dar de cele mai multe ori iau această formă fiind astfel denumite parapraxis.

Larga răspândire a messengerului face destul de dificilă studierea acestor "scăpări". Este poate neonest să atribui un typo unei adevărate reprimări ce vrea să iasă. Şi asta pentru că în principal ceea ce scriem nu este o măsură egală a ceea ce gândim, sau vrem să scriem. Ne exprimăm scurt şi de obicei folosim o serie de semne care să arate ceea ce doar cu multe cuvinte putem spune. Asta înseamnă o rapiditate a comunicării, dar şi o sărăcire a ei. Ca să nu mai vorbim de aceste acte ratate ce nu mai pot face obiectul unui studiu real.

Concluzia?! Ceea ce s-a vrut o unealtă rapidă şi eficientă de comunicare criptează şi mistifică adevăratele informaţii despre celălalt. Ca să nu mai spun de faptul că acest fel de scriere, determinat la început de forţarea unor structuri de gândire, se întoarce asupra gândirii prinzând-o într-o limită ce nu mai permite o evoluţie a ei... dacă cumva e posibilă!