O plimbare prin Capitala Neamului

Am găsit Otopeniul mai cu susu-n-jos ca de obicei. Bagajele într-o oră de la aterizare, lucrări nesemnalizate, aglomerație ca înainte de Crăciun. De fapt, aglomerație ca înainte de sfințirea Catedralei.

………………

O bătrână care stătea pe propriul cadru cu roți, în zona pentru bagaje de la mijlocul autobuzului 700, m-a invitat să-mi parchez valiza lângă dânsa. De la Otopeni la Piața Victoriei am aflat că vine din Spania, că “mucușor a distrus Bucureștiul” că acasă “poți să mai vorbești cu oamenii”, că “spaniolii în față sunt politicoși și prin spate te vorbesc de rău” dar și că “românii, crede-mă… te f*t pe unde te prind”. La asta am crezut că n-am auzit bine și tot ce-am putut să bâigui a fost “Nu toți… nu toți…”. Oarecum în contrast cu afirmația anterioară, s-a plâns că “pe vremuri toti te voiau, acum nu te mai vrea nimeni”. Apoi s-a interesat dacă am primit scrisoare de concentrare la armată și m-a complimentat spunând că n-am nicio șansă să scap de mobilizare și război (în Ucraina), că arăt prea tânăr. Ne-am și emoționat un pic atunci când mi-a mărturisit că a venit să-i facă pomană fiului ei, dispărut acum câțiva ani și fără de care îi e foarte greu. “Poate să fi fost de vârsta ta”. Eu am coborât la Victoriei, ea mergea în Crângași, așa că ne-am urat de sănătate și toate cele bune, ba chiar am primit și un pupic de la distanță, în timp ce coboram, spre amuzamentul fetelor care stăteau pe scaunele din spate și care-au ciulit urechile tot drumul, să asculte conversația dintre doi diasporeni.

…….

Aș fi vizitat și eu catedrala, ale cărei picturi interioare par excepționale văzute la televizor. Dar ca să stai la coada aia îți trebuie antrenament, trebuie să ai jocuri în picioare, altfel nu faci față valului de pensionari care se revarsă dinspre Iași, energizați de Paraschiva.

Pe străzi și prin mall-urile orașului, multe cruci pe piept, la vedere, din aur adevărat sau de trompetă, ba chiar brodate direct pe bluzoane după moda rapper-ilor americani. Sper ca trendul ăsta să fi fost impulsionat de noua Catedrală mai degrabă decât de cultul noului mucenic Călin. Multe bărbi impunătoare de decebali, fitile scurte moștenite probabil de la Ștefan cel “degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat” și manierele tradiționale ale spațiului dâmbovițean. În rest, just russian lips.

Ticăloșia, mitocănia și prostia crasă – în ordinea asta – pe care le-am găsit baleind de la un post TV la altul, au fost ca un pumn în plex – aproape că mi-au tăiat respirația. Cum ziceam mai sus – e nevoie de antrenament ca să reziști.

80% dintre noi vrem oameni noi. Dar, evident, nu oricine se califică. Dacă l-ai făcut golan pe golanul de Trump nu-i bine, indiferent ce-ai făcut în rest. Dacă-l pupi în cur pe Trump ești perfect, indiferent ce-ai făcut în rest. Dacă l-ai pupat în cur și pe Dragnea ești deja la alt nivel. Un mic pupic pe fesa lui Putin și ești ca nou, pregătit pentru șefia noului PSD.

Mai nou se dau multe nunți la TV. Se vede că sunt un pic decuplat, mi-a fost greu să-mi dau seama care-s invitați și care-s plătiți să cânte.

O tot confundam pe Loredana cu Anca Țurcașiu. Acum sunt Loredane peste tot.


Sursa
2025-10-29 22:53:06



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:05:26OMUL ȘI CARTEA —» Leo Butnaru
17:53:00Prograin Organic: agricultura ecologică din Republica Moldova cucerește piețele externe 👍 —» Sandu GRECU
07:33:59Wine run: Colinele Mircești 2026 —» Fine Wine
05:56:04DIN ȘAHUL LUMII, ȘAHUL VIEȚII —» Leo Butnaru
20:03:00Servicii sociale mai bune la Strășeni: Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Răsărit” devine mai eficient energetic și mai accesibil ☀️ —» Sandu GRECU
13:25:00Cariera care te conectează cu lumea: Interviu cu Mihai Sava, Președintele AMALT, despre oportunitățile profesiei de Dispatcher 👍 —» Sandu GRECU
12:37:00Cu sprijinul Uniunii Europene, Serviciul social „Locuința Protejată” din Glodeni devine un model de eficiență energetică și incluziune socială 👍 —» Sandu GRECU
10:40:53Spumantul: zâmbetul comercial al sectorului de vinuri —» Fine Wine
09:47:03James Suckling evaluează, în premieră, vinurile Purcari —» Fine Wine
05:25:21DIN ȘAHUL VIEȚII —» Leo Butnaru
09:26:33Între simbol și ironie – Violeta Zabulica-Diordiev —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
08:58:24Cătălin Păduraru: „Acum este pasul obligatoriu de ieșire la atac” —» Fine Wine
05:24:54DE LA PORȚILE ROMEI, DIN ROMA —» Leo Butnaru
05:53:47DIN POEZIA LUMII / FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
15:46:39Moldovenii vor un stil de viață sănătos. Transportul alternativ poate fi soluția. —» Curaj.TV | Media alternativă
07:51:24DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
10:35:36DIN FĂCLIA —» Leo Butnaru
08:15:00Gloria K-1, viitor frumos și bani mulți. Bolea: aducem Europa la Chișinău. 100 de mii de dolari în avion 💲💥🥊 —» Sandu GRECU
07:43:00Pictorița Eleonora Romanescu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:15:58DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
11:35:22Gala premiilor ”Ex Libris” – la bibliotecă —» BPR Ungheni's Blog
10:41:00Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat 💧 —» Sandu GRECU
18:12:00din cosmograme —» Leo Butnaru
05:56:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
11:11:00DE BLAJINI —» Leo Butnaru