Câţi miniştri români de externe a întâlnit Stratan până acum şi ce folos? (III) - Concluzii

Astăzi vă propun să citiţi cea de a treia parte a articolelor Câţi miniştri români de externe a întâlnit Stratan până acum şi ce folos (I) şi Câţi miniştri români de externe a întâlnit Stratan până acum şi ce folos (II)?.

După ce am vorbit despre roadele colaborărilor, mai mult sau mai puţin fructuase, pe alocuri chiar nule, ale actualului ministru de externe al R. Moldova – Andrei Stratan, cu foştii miniştri români de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi Adrian Cioroianu, astăzi mă voi referi, pe scurt, şi la ceilalţi trei. Aşadar, după îngheţarea, practic definitivă, a relaţiilor moldo-române în timpul mandatului lui Adrian Cioroianu, semnalele guvernului comunist, inclusiv MAE, erau tot mai clare, mai tranşante şi mai ostile faţă de Bucureşti.

V. Voronin: “Lazăr Comănescu este o persoană “foarte interesantă, foarte simpatică şi foarte realistă”

După plecare, Adrian Cioroianu a fost urmat de Călin Popescu Tăriceanu (interimar), iar succesorul său a fost Lazăr Comănescu (15 aprilie 2008 – 22 decembrie 2008). Vă mai amintiţi, probabil, că ministrul Comănescu a fost cel care a vorbit la Chişinău, potrivit unei traducătoare, despre “poluţie” şi nu despre “poluare”, cum de fapt se şi exprimase ministrul.

Totuşi, anul 2008 a marcat un dezgheţ în dialogul diplomatic dintre România şi Republica Moldova. Astfel, cum a venit la şefia MAE român, Lazăr Comănescu, ca şi colegii pe care i-a succedat, a preconizat o vizită în R. Moldova. Mai mult, a fost invitat de către ministrul de externe moldovean, Andrei Stratan, chiar la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin. Asta ca să “pună lucrurile la punct” în privinţa Tratatului de bază şi Acordul de frontieră, după ce Bucureştiul propusese semnarea unei Convenţii privind micul trafic la frontieră.

Prezentând priorităţile mandatului său, Lazăr Comănescu a declarat optimist că “România sprijină apropierea Republicii Moldova faţă de UE, în condiţiile în care autorităţile moldovene iau toate măsurile necesare pentru a îndeplini condiţiile prevăzute”. Şi, deşi s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Voronin şi toată suita lui (preşedintele parlamentului Marian Lupu, prim-ministrul Zinaida Greceanîi, ministrul de externe Andrei Stratan şi prim-viceprim-ministrul Igor Dodon, ministrul economiei şi comerţului), cu excepţia unei uşoare dezgheţări între cele două părţi, vizita lui Lazăr Comăneascu nu a adus nici pe departe clarificarea relaţiilor cu Republica Moldova. Poate că de vină a fost şi perioada scurtă în care s-a aflat în fotoliul ministerial, dar acest motiv e minor. Dacă una dintre părţi ar fi dorit cu adevărat să înfăptuiască ceva concret, şi aici nu mă refer la România, lucrurile s-ar fi mişcat din loc, dar aşa…

Cert este că, deşi Ministerul român de Externe anunţa, odată cu prima vizită a lui Comănescu la Chişinău, că discuţile vor viza în mod sigur “stadiul relaţiilor bilaterale” şi “perspectivele europene ale R. Moldova”, totuşi, nici una dintre părţi nu s-a arătat prea optimistă în ceea ce priveşte posibilitatea semnării documentelor politice dintre cele două ţări. Am în vedere Tratatul politic de bază, Tratatul de frontieră, dar şi Acordul privind micul trafic de frontieră. Mai mult, chiar şi în legătură cu ultimul document, blocajul a venit din partea Chişinăului, cel care a şi pus piciorul în prag prin condiţionarea semnării Convenţiei de semnare, de către România, a tratatului bilateral privind frontiera comună.

Deşi semnarea Convenţiei ar permite cetăţenilor Republicii Moldova din localităţile aflate la o distanţă de 30 de kilometri de la frontiera cu România să călătorească liber pe aceeaşi distanţă în ţara vecină, doar cu un permis special, fără a avea nevoie de viză, totuşi, pentru autorităţile comuniste nu a fost mai important binele cetăţenilor, ci, mai degrabă, propriile interese. Astfel că, mai mult decât concentrarea pe “perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale, perspectiva europeană a Republicii Moldova şi tematica regională» nu s-au reuşit prea multe.

Semnarea Tratatului de frontieră şi a Tratatului politic de bază dintre România şi Republica Moldova a rămas în continuare o condiţie cerută pe un ton mai categoric şi insistent de către guvernarea comunistă de la Chişinău. În viziunea PCRM, pentru ca relaţiile bilaterale să intre pe un făgaş normal, România ar fi trebuit să accepte condiiţiile R. Moldova, care ar conveni comuniştilor şi, desigur, le-ar susţine interese electorale. Altfel, nici că se poate! Interesul, ca de fiecare dată, poartă fesul pentru actualii guvernanţi, chiar dacă acesta nu este şi interesul cetăţenilor.

Iată ce declara atunci ministrul moldovean de externe, Andrei Stratan: “Cum putem vorbi despre micul trafic la frontieră, dacă nu avem reglementat statutul propriu-zis al frontierei?”.

Până la urmă, semnarea acestor două documente a fost amânată, pentru nu se ştie când, inclusiv din cauza denumirea limbii în care să fie redactate şi denumirea propriu-zisă a actelor. Chiar dacă la Bucureşti a mai fost şi un grup de experţi moldoveni pentru negocieri privind regimul frontierei de stat şi a tratatului de bază dintre cele două ţări, totuşi, rezultatele negocierilor nu au avut mari efecte. Astfel că, la o « platformă comună », cum declara Andrei Stratan presei, nu s-a mai ajuns.

Şi din nou eşec în relaţiile bilaterale dintre cele două state.

Totuşi, deosebirea între Comănescu şi Cioroianu, în raport cu autorităţile comuniste de la Chişinău, a fost că, primul a fost mai rezervat în declaraţii. Poate de asta şi spunea V. Voronin în presa de la Chişinău că ministrul român de Externe, Lazăr Comănescu este o persoană “foarte interesantă, foarte simpatică şi foarte realistă”. Totul la superlativ! Păcat că rezultatele nu au fost la acelaşi grad.

Până la urmă, însă, Lazăr Comănescu a avut, mai mult sau mai puţin, aceeaşi soartă ca şi înaintaşul său, Adrian Cioroianu. Pe 28 noiembrie 2008, Comănescu a venit pentru a doua oară la Chişinău, la summitul Iniţiativei Central Europene, dar nu a discutat cu oficialii comunişti. Reamintesc în acest sens un detaliu important, care poate constitui şi motivul. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a acuzat în acea perioadă România de organizarea alegerilor parlamentare şi pe teritoriul R. Moldova.

Astfel, din nou au fost spulberate speranţe, iar propunerile au rămas tot neâmplinite. Nimic nou sub soare.

«Republica Moldova nu are nevoie de avocaţi şi nici de fraţi mai mari »

Mai nou, din decembrie 2008, Andrei Stratan are un alt omolog, al cincilea. Actualul ministru român de externe, Cristian Diaconescu, în luările sale de poziţie, s-a axat, în special, pe problematica transnistreană. El a afirmat, până la urmă, că susţine negocierile “5 plus 2″ pentru Transnistria. (Din formatul “5 plus 2″ fac parte Republica Moldova şi Transnistria, ca părţi implicate, Rusia, Ucraina şi OSCE, ca mediatori, iar UE şi SUA ca observatori) “Orice soluţie găsită trebuie să respecte integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova”, a declarat Diaconescu în timpul vizitei sale la Chişinău.

Anterior, ministrul român de externe declara în cadrul unei emisiuni televizate, de la TVR1, că, deşi, România a fost, într-un fel sau altul, exclusă din formatul de negocieri pentru Transnistria ar trebui, totuşi, să fie direct implicată în procesul de negocieri şi nu numai prin intermediul UE. Nici măcar Chişinăul, era clar, nu împărtăşeşte aceleaşi viziuni. În chestiunea transistreană aici se priveşte spre Est, adică Moscova, şi nu spre Vest, adică spre Occident. De unde şi comportamentul oficialilor de la noi, inclusiv al lui Andrei Stratan.

Probă este şi declaraţia sa, de la întâlnirea dintre cei doi oficiali la Chişinău, în care, şeful diplomaţiei moldovene, referindu-se la chestiunea europeană, a răspuns tranşant: “Nu am constatat nicio abatere a noastră pentru a necesita solicitarea unui avocat, dar profităm de vizită pentru a cere susţinerea partenerilor români în aprofundarea relaţiilor cu UE”. Astfel, Stratan, prin declaraţiile sale, a respins denumirea, atribuită adesea României, de “avocat” al R.M. la UE. În acelaşi context, Andrei Stratan a mai spus “Rămâne să avem mai mulţi parteneri în UE, care împărtăşesc această viziune, şi pentru a semna cât mai curând documentul politic cu UE, care ar facilita accesul cetăţenilor moldoveni la cele patru libertăţi europene”.

Chiar dacă a fost apostrofat lipsit de eleganţă de către omologul său, dupa întrevederea cu Andrei Stratan, Diaconescu a declarat, totuşi, că “este timpul ca România şi Republica Moldova să treacă la relaţii “moderne”, prin care să dezvolte proiecte comune în folosul cetăţenilor români şi moldoveni”. În plus, potrivit lui Diaconescu, «România rămâne unul dintre cei mai puternici susţinători ai consolidării relaţiei R. M. cu UE prin semnarea unui nou Acord de Asociere».

Replica nu s-a lăsat aşteptată şi a venit, indirect, chiar din partea şefului statului moldovean.

«Republica Moldova nu are nevoie de avocaţi şi nici de fraţi mai mari». Aceasta a fost declaraţia preşedintelui V. Voronin, după vizita ministrului român de externe la Chişinău. “Conducerea actuală a Moldovei se pronunţă pentru semnarea grabnică a Acordului de stat (de fapt a Tratatului de baza - n.n.) cu România şi a înţelegerii privind frontiera (Acordului de Frontieră - n.n.)”, a subliniat preşedintele. De unde însă brusc atâta grabă? Nu mirosea oare aici a campanie electorală?

V. Voronin : “Doar după aceasta vom fi pregătiţi pentru un dialog cu Bucureştiul, când acesta va fi un interlocutor cu drepturi egale şi nu ne va considera fratele mai mic sau propria provincie”. “Ei (România - n.n.) spun că sunt avocaţii noştri la Bruxelles, pentru promovarea Republicii Moldova în UE, însă noi am declarat hotărât că nu avem nevoie de avocaţi şi de fraţi mai mari. Suntem pregătiţi să trecem de sine-stătător etapele de integrare europeană, fără intermediari. Vom coopera cu Bucureştiul, însă doar prin Bruxelles, conform regulilor şi princiilor UE”, a concluzionat Voronin.

Aşadar, ideea era clară: în UE fără România. Totuşi, despre care integrare europeană de sine-stătătoare poate fi vorba în condiţiile în care R. Moldova este cea mai săracă ţară din Europa şi, în plus, mai este şi codaşă la foarte multe capitole ale integrării? Uneori, R. Moldova, deşi este, geografic, în Europa, pare, totuşi, atât de departe de Europa, mai ales, prin atitudinile liderilor săi !

Ar fi incorect să spunem, totuşi, că din vizita ministrului Diaconescu la Chişinău nu s-a ales nimic. Presa scrie că au fost oarecare semnale pozitive în ceea ce priveşte Acordul de mic trafic. Acelaşi lucru a fost titrat de presa de pe ambele maluri ale Prutului şi în cazul vizitei lui Lazăr Comânescu din 2008 la Chişinău. Speranţele au rămas însă nefondate şi fără efecte practice. Să sperăm că nu se va repeta vechea experienţă când rămân doar vorbele.

Diaconescu a avut însă ceva mai mult noroc faţă de ceilalţi premergători ai săi la şefia MAE. Acest aşa zis noroc constă în propunerea Chişinăului de a permite deschiderea a două noi consulate ale României în sistem de reciprocitate - aşa cum a existat o promisiune făcută în iulie anul trecut, odată cu prima vizită la Chişinău a fostului ministru român de externe, Lazăr Comănescu. Astfel, Chişinăul pare să fie de acord cu deschiderea consulatelor la Cahul şi Bălţi, dar repet, numai în sistem de reciprocitate cu deschiderea unor consulate moldoveneşti la Iaşi şi Constanţa.

Aici, o mică precizare. În timpul discuţiilor cu ministrul Cristian Diaconescu, Andrei Stratan nu a ezitat să îi arate din deget. Reproşul lui voalat, cum titra presa română, a fost că “ministrul va merge la Consulatul României şi va vedea problemele cetăţenilor moldoveni care stau prin preajma Consulatului pentru a aştepta viza de intrare în ţara vecină”. Ceea ce însă pare să nu vrea să ştie Stratan este că, acum, la Consulatul României de la Chişinău, cozile nu mai sunt ca altă dată, iar România, după cum declara şi ministrul Diaconescu, «este deschisă pentru o poziţie mai flexibila pentru rezolvarea problemelor consulare».

Concluzii

Acestea sunt, în linii mari, «eforturile» lui Andrei Stratan la şefia MAEIE, din 2004 până acum, în raport cu partea română. În urma acestor trei articole, constat că, în loc ca R.M. să se inspire din experienţa României, cea de stat membru al UE, Chişinăul, dimpotrivă, a făcut tot posibilul să se îndepărteze de aceasta, iar Andrei Stratan a contribuit vertiginos la asta. Ceea ce nu iau comuniştii şi actualul ministru în calcul este părerea populaţiei.

Potrivit Barometrului Opiniei Publice, respondenţii cred că principalul susţinător al R.M. pe calea spre integrarea europeană este în primul rând România. Or, asemenea date nu trebuie deloc neglijate. Astfel, ideea în Europa fără România pare să nu funcţioneze în percepţia opiniei publice autohtone, oricât s-ar strădui actualii guvernanţi să o implanteze în mentalul colectiv. Asemenea strategie pur şi simplu nu mai ţine!

Totuşi, rămân optimistă şi cred că relaţia dintre România şi R. Moldova mai are are încă şanse să se îmbunătăţească (deşi nu s-a reuşit asta, în ciuda faptului că miniştrii români de externe au fost de culori politice diferite). Depinde totul de voturile din aprilie curent. Atunci vom vedea dacă MAEIE din R.M. va mai sta pe aceleaşi poziţii, promovând aceeaşi politică şi în continuare, sau nu.