TE IUBESC, TATII. LA MULŢI ANI!

Adi,
 
Astăzi faci 22. Cinci luni în urmă, erai încă un copil, iar eu nu aveam nici un motiv să fiu nemulţumit de ritmul tău de maturizare lentă. Acum, nu mai eşti un copil, iar eu nu am nici un motiv să mă bucur pentru ritmul tău de maturizare rapidă.

Tu ştii că eu am avut cea mai fericită copilărie pe care o putea visa un copil în anii 60. Părinţii mei, care au crescut la casa de copii, dar în special maică-mea, bunica ta, Dumnezeu s-o odihnească în pace cu drepţii, mi-a lăsat moştenire un univers de iubire de mamă atotcuprinzător şi ocrotitor de rele. Acum universul acesta este şi al vostru - al tău şi al lui Roman.

Atunci, când eram slab şi neajutorat, necopt şi naiv, ştiam că există pe această lume cel puţin un om, care poate face orice pentru mine. Voi puteţi fi siguri de acelaşi lucru. Dacă tu şi Roman aţi fi purtat măcar cea mai mică vină pentru fapta ce v-o încriminează duşmanii mei, astăzi eraţi la puşcărie, iar eu aveam să-mi beau până la urmă veninul înfrângerii celei de pe urmă trăind ruşinea publică a greşelii voastre de a fi înţeles prost rostul dragostei părinteşti.
 
Adi, tu mă cunoşti şi ştii cu siguranţă că n-aş fi schiţat nici cel mai nevinovat gest petru scoaterea voastră basma curată dintr-o istorie murdară în care voi aţi fi avut pe conştiinţa voastră sănătatea şubrezită a unui tînăr cu părinţi care îl iubesc la fel de mult precum eu pe voi.
 
Adrian, ştiu că vi-i greu să rezistaţi atâta timp în izolare. Aţi încercat de-atâtea ori să mă convingeţi că ve-ţi rezista poate mai uşor în detenţie, iar eu rămân şi până acum de neânduplecat. Rămîn neânduplecat nu pentru că nu a-şi avea încredere în voi, ci pentru că războiul ăsta nu este al vostru. Voi o să aveţi alte războaie de dat în viaţa asta - mai grele, mai uşoare - nu avem de unde să ştim, dar, deocamdată, acest război este al meu şi numai al meu.
 
Eu nu am făcut nimic altceva decât să vă pun la adăpost până în momentul în care voi reuşi să anihilez apucăturile tribale ale unor neandertali care, dintr-un accident nefericit, sunt încă stăpâni peste oameni. Este un război ingrat şi ruşinos pentru mine, care nu mă va acoperi de glorie în clipa iminentei victorii, din simplul motiv că lupt cu nişte mârlani. Din păcate, nu am cum să mă eschivez de la această luptă, pentru că dacă n-o dau eu, vă trădez pe voi, care ve-ţi avea de rînit în locul meu toată mizeria asta.

Adrian, nu ştiu când se va sfârşi acest coşmar. Lucru pe care îl cunosc însă, cu siguranţă, este că voi nu ve-ţi încăpea niciodată pe mîinile unor vornonini, gorbuli sau zubici, indiferent cât timp sminteala le va mai fi „damă de companie la guvernare”,  pentru că asta nu o voi permite eu. Mai ştiu că am un izvor nesecat de forţă fizică, psihică şi morală să lupt pentru liberetatea voastră şi nu există indivizi sau circumstanţe care să-mi poată sta în cale. Ştiu că percepţia voastră de moment, precum că toată lumea ar fi împotriva noastră, este greşită, chiar dacă ne-au părasit atâţea presupuşi prieteni. Lumea bună este alături de noi, iar cei despre care aţi auzit voi că ne hulesc - ori nu ne cunosc, ori joacă şi ei tananica cu „dama de aşternut” a ţopârlanilor, care n-au găsit în arsenalul lor de mijloace mârşave alt mod de a se răfui cu mine decât a mă lovi acolo unde mă doare cel mai tare.
 
Adi, public astăzi, de ziua ta, pe blogul meu o lucrare pe care ai desenat-o mai mult timp în urmă, în care cu puterea imaginaţiei tale ai priponit de maluri o mare învolburată.  Mi se pare semnificativă.
 
Te iubesc, tati-i.
 
La mulţi ani.