Punct. Şi de la capăt…

Trebuie să recunosc din start că titlul acestui articol este plagiat. Pentru că în timp ce unora, sfîrşitul li se pare un obstacol dificil,mie inceputurile mi-au dat mereu bătăi de cap. Începutul unui eseu, sau comentariu, sau articol. Începutul unei prietenii, a unei conversaţii sau a unei relaţii. Mă simt oarecum straniu în faţa unei file albe, sau a unei persoane aproape necunoscute.

E ciudată senzaţia cînd desenez ultima buchie şi pun punct. Un sentiment de satisfacţie că am terminat ce am început. Recitesc cuvintele înşirate atent, mai schiţez cîte o inimioară ici-colea, cîte o mîzgîlitură ce atentează la integritatea aproape imaculată a maculatorului, mai pun puţin suflet în stomacul lucrării, pînă cînd aceasta prinde o formă armonioasă.  Îi zugrăvesc atent chipul ruşinos şi o fac forţat să zîmbească. Îmi place să cred că ceea ce scriu se aseamănă cu mine.

O cresc ca pe un copil. Îi interzic să schimonosească cuvintele, o învăţ să pronunţe şi să scrie corect în limba care a născut-o. O cert cînd vorbeşte prea direct despre o persoană sau un eveniment. Îmi reproşează tăcînd. Probabil nu sunt o mamă bună. Şi atunci, pentru a-mi ispăşi vina, o lansez în lume, direct în braţele necunoscutului, să se educe singură, să tragă concluzii din greşelile proprii. Mă simt a naibii de bine cînd îmi trimite cărţi poştale din Londra, New York sau Paris…

E şi mai ciudată senzaţia cînd trebuie să pui punctul într-o relaţie. Nu e nici pe departe la fel de palpitant ca inceputul. Te-a hrănit şi hidratat o bucată bună de timp. Cu iubire sau cu sora sau verişoara acesteia. Ţi-a înşelat vederea şi auzul şi mirosul, lăsîndu-te să pendulezi între extaz şi disperare. Te-a maltratat cu nerăbdare şi dor şi gelozie. Te-a violat ca o brută, trăgîndu-ţi prea brusc perdeaua de fum de pe ochi. Te-a lăsat goală, pustie, tăcută, în mijlocul străzii aglomerate, la mila cîinilor vagabonzi şi a şoferilor nervoşi. Şi deodată ai auzit înjurături, ai văzut mizerie şi feţe dezaprobatoare şi ai simţit miros de gaz. Pentru o fracţiune de secundă te-ai gîndit să dai foc unui chibrit şi să explodezi, împreună cu nenorocitul punc.

Acum pun punct. Şi o iau de la capăt.

Mă aşteaptă o duzină de foi neatinse, iar alături,de pe acelaşi raft îmbătrînit, mă spionează o mie de teme virgine. Le las acolo să se plîngă c-au rămas fete bătrîne şi mă reîntorc la eternele iubiri, trădări, despărţiri. Închid ochii şi aleg la întîmplare una mai cu forme. E cam voluminoasă, buclată, are ceva exotic. Îmi arată limba iar eu o dojenesc pentru îndrăzneala de a fi atît de alintată. O gîdil la tălpi să-mi mărturisească tot ce ştie despre blondul cu ochi căprui pe care l-a chitit de dimineaţă lîngă ghişeul florăresei. Îmi arată din nou limbuţa şi-mi zice că pleacă să privească povestea de seară. Ştiu sigur că va adormi în braţele canapelei în timpul publicităţii. Voi veghea toată noaptea somnul ei dulce, invidiind-o pentru inocenţă şi naivitate. Şi mîine va face la fel. Dar am răbdare,şi o întreagă viaţă să aştept…

Punct…şi de la capăt.