Despre boschetari, libertate, fericire si altele

Ii vedem pestetot, pe strazi, in parcuri unde isi fac culcusuri, in mijloacele de transport in comun de unde sunt goniti…in fine le ignoram duhoarea sau le dam bani…ei sunt o realitate directa si dura. Sunt oameni care isi merita soarta, conform principiului “fiecare are ceea ce merita” , sau a principiului sartrian “omul se construieste pe sine prin fiecare alegere” deci ar fi putut schimba ceva, sau victime ale hazardului cotidian?

Am avut ocazia sa cunosc devenirea unui astfel de om: un vecin de-al meu muncitor de 50 de ani, cu sotie casnica si copil de 10 ani. El era unicul intretinator. La un moment dat fabrica in care lucra s-a restructurat..si el a ramas somer…s-au acumulat datorii a ramas fara casa…pur si simplu in drum…sotia l-a parasit, s-a dus la mama ei cu copilul, el a ramas pe drumuri. Cat inca nu-si pierduse mintile am incercat sa-l ajut, sa-i dau de mancare sau sa vb cu el…in fiecare zi imi spunea ca ar vrea sa moara, dar nu poate face nimic in acest sens…dorinta inconstienta, mecanica de a trai, nu-l lasa sa moara…mai degraba sa traiasca agonia asta. A stat o vreme intr-un adapost pentru boschetari, apoi din nou pe strazi…dar mai nebun mai rupt de realitate decat inainte…zi de zi mai nebun..nu ai cum sa induri atat suferinta fara ca mecanismele psihice de protectie sa se activeze rupandu-te de realitatea dura…nu s-a mai putut vorbi cu el…devenise boshetarul clasic…
In paralel am sa supun atentiei un caz asemanator vazut la stiri: el-50 de ani, somer de ceva vreme, nimeni nu-l angaja ca e prea batran, prea tanar pentru pensie, traia din mila rudelor pe unde se aciuase…traia ca un caine zdrentuit-din pacate nu e singurul in starea asta. La un moment dat s-a sinucis aruncandu-se intr-un lac…si a ajuns la celebrele “Stiri de la ora 5”. Apoi a urmat intreaga poveste: “stirista” intreba corespondenta speciala de la fata locului daca are detalii, se intreba retoric daca suferinta omului era intr-adevar atat de mare sa merite sa moara, au pus intrebari celor care au constatat decesul, apoi in final a subliniat ca rudele il vor inmormanta “fara slujba”(mai avea putin si spunea ca va ajunge in Iad)
Comparand cele doua cazuri oare putem conchide ca primul era mai curajos decat ultimul deoarece primul traia in ciuda conditiei si cel de-al doilea s-a sinucis? Sau ca primul a ales sa traiasca? Oare sinuciderea este o alegere? Nu cred…defapt cea mai mare lasitate este sa nu poti nici sa infrunti moartea nici viata…si sa te ascunzi in alcool, droguri, sau cel putin intr-o psihoza severa, marcata de o puternica desprindere de realitate.
Mai mult respect am pentru un baiat de 7 ani care s-a spanzurat pentru ca nu mai suporta tratamentul din partea tatalui(defapt concubinul mamei)..el va ajunge oare in Iad(iar tatal mai are sansa la o slujba si la Rai)? Oare Satana ii va putea face lucruri mai rele decat tatal? Dar daca nu se sinucidea si devenea la randul lui un agresor ar fi fost mai bine?
In final o scena de cand eram in clasa a 4-a: profesoara de educatie civica vorbea despre libertate si fericire, la un moment dat luata de val spune “libertatea este sinonima cu fericirea”, iar un coleg i-a replicat “nu cred, boschetarii sunt liberi sa ma injure, nu trebuie sa se trezeasca devreme, si cu toate astea nu cred ca sunt mai fericiti”.

Sincer cred ca anticii aveau mai mult bun-simt denumind totalitatea determinismelor estin, Moira, Fatalitate…decat modernii care cred ca stapanesc natura si sunt liberi, desi realitatea demonstreaza altceva. Avem tehnologii de varf dar sunt oameni care mor de foame. Libertatea nu e suficienta pentru a fi fericit, iar noi nu avem nici macar libertate absoluta, suntem constransi, de multi factori, chiar daca negam pentru ca nu ne convine…Sartre gresea cand spunea ca omul e absolut liber, pentru ca daca nu ar accepta o situatie ar fi liber sa se sinucida…oare poti sa alegi, si sa stapanesti momentul asta?
Freud era magistral cand demonstra ca fericirea este imposibila, si ca “n-a intrat nicicand in planul creatiunii“, cred ca in “Angoasa in viata cotidiana” spunea asta. Tu te crezi mai liber?

Madonna