Şah şi... gol !
Stau şi mă gândesc. Pentru ce îmi trebuie mie să scriu atâta despre fotbal. Mă refer la fotbalul moldovenesc. Oricum nu te bagă nimeni în seamă. Adică te bagă, dar numai nu în seamă. Discutam aseară cu un prieten, un înfocat suporter al fotbalului italian. Eu ziceam că-mi place mai mult campionatul Angliei, al Spaniei. Mult spectacol, o duzină de goluri... Iar el îmi explica despre jocul tacticizat la maximum din Il Calcio... Am făcut instinctiv o paralelă cu fotbalul nostru şi am stricat tot farmecul discuţiei. Prietenul meu s-a supărat rău. Nici nu a vrut să audă. „Păi, ce, tu consideri că noi avem fotbal?”, m-a întrebat el cu răutate şi am pus punct discuţiei la acest capitol.Chiar. De ce n-aş scrie, de exemplu, despre şah... Este unul dintre cele mai mediatizate sporturi de la noi. Jurnaliştii sportivi reflectează într-o veselie competiţiile de şah. Cu cât mai mult scrii, cu atât mai multe premii încasezi la sfârşit de an. Doar nu degeaba preşedinte al Asociaţiei presei sportive este un oarecare domn Colesnicenco, prietenul prietenului meu, Tudor Scripcenco.
Pentru mine şahul este un sport extrem. Numai că el se plasează la extrema opusă sporturilor extreme. Adică, niciun risc. Sportul minţii, cum încerca să mă convingă Iurie Opincă. Minţii, probabil de la verbul „a minţi”. Adică ne mintem singuri că şahul ar fi un sport. Aleargă mintea prin cap până ameţeşte şi pe urmă coboară în burtă... Să-l ia naiba de sport-extrem ce este el.
Patriarhul presei sportive româneşti, Ioan Chirilă, spunea în cartea „Frumoasele noastre duminici”: „Nu-mi place şahul. E ca şi cum nu te-ai gândi la nimic. Competiţia e cu totul altceva...” De asta nu pot eu să scriu despre şah. Nu că nu aş vedea competiţia. Dar că nu vreau să mă gândesc la nimic.
Sursa
2009-02-07 01:20:01