Efros şochează lumea fotbalului!

Foto: Unul dintre imobilele aflate în proprietatea Olgăi Latii, concubina lui Pavel Ciobanu
Petru Efros a adus astăzi un şir de acuzaţii detonatoare la adresa preşedintelui FMF, Pavel Ciobanu. Cât de grave sunt acestea vă las pe voi să comentaţi.

Petru Efros:
„1. În decursul ultimilor ani - nu ştiu exect câţi, pentru că NIMENI, repet, NIMENI nu are acces la actele din federaţie – FMF a beneficiat de 3 milioane de franci elveţieni, circa 3 milioane de dolari anual din programul “Hat-Treack”, program de dezvoltare a fotbalului în masă, iniţiat de UEFA. Unde s-au cheltuit atâţia bani nimeni nu ştie, dar cred că vom afla cu toţii după ce veţi citi următorul punct.

2. Pe parcursul acestor 12 ani de şefie FMF, Pavel Ciobanu în calitate de persoană fizică a întreprins câteva zeci de operaţiuni financiare în domeniul imobiliar. Ciobanu Pavel a procurat, a donat sau a vândut mai multe spaţii locative, imobiliare, apartamente, ziceţi-le cum doriţi, în special către mama sa, fiul Ilie Ciobanu sau către concubina (sau soţia) Olga Latii. Practic, soţia preşedintelui FMF este una dintre cele mai mari deţinătoare de suprafeţe imobiliare în centrul Chişinăului.
Un lucru interesant: Aveţi fotografia unei case imense de pe strada Teatrală din centrul capitalei, care aparţine concubinei şefului de la FMF, Olga Latii. Gardul din jurul acestei case este identic cu cel care îngrădeşte baza echipelor naţionale din Vadul lui Vodă…

3. Alegerile preşedintelui FMF de acum 4 ani NU SUNT VALABILE! Pavel Ciobanu a ocupat funcţia de preşedinte FMF în mod abuziv şi contrar statutului FMF! Vă explic de ce: În anul 2005, la desemnarea preşedintelui FMF au votat membrii Comitetelor şi a Comisiilor FMF, ceea ce este o încălcare flagrantă a Statutului FMF. În punctul 22.2 al Statutului FMF se spune că: Următoarele Comitete permanente nu au statutul de organe ale FMF, dar au funcţii consultative, sunt independente unul faţă de altul, se numesc şi se subordonează Comitetului Executiv. Potrivit Statutului, drept de vot au doar membrii afiliaţi şi, citez articolul 34.6 al Statutului FMF: Au drept de vot, cu un singur vot, toţi membrii Comitetului Executiv. Secretarul general FMF are drept de vot consultativ. Membrii absenţi nu pot vota.
Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Pavel Ciobanu ocupă această funcţie ilegal timp de 4 ani pentru că în timpul alegerilor s-a folosit de voturi ilegale şi a încălcat statutul FMF!

4. Pavel Ciobanu încearcă şi în acest an să câştige alegerile în mod abuziv, încălcând statutul FMF. Ce scrie în Statut: Art.11 – Condiţiile de obţinere a statutului de membru afiliat:
Punctul 11.2. Pentru obţinerea calităţii de membri afiliaţi la FMF cluburile de fotbal trebuie să fie persoane juridice şi să participe în campionatul naţional la fotbal.
Ce se întâmplă la noi? În informaţia generală oferită de site-ul FMF, dreptul la vot în cadrul Adunării Generale din acest an o au mai multe cluburi, care nu participă în campionatul Moldovei. Exemplu: Viteauto şi FC Floreni. Potrivit punctului 11.2 din articolul 11 al Statutului FMF, cluburile care nu participă în campionat nu sunt member FMF şi deci NU POT SĂ PARTICIPE LA ALEGERI.
În cadrul emisiunii “Sluşaem Futbol” de la radio Serebreanîi Dojdi, Pavel Ciobanu a declarat că Viteauto şi Floreni sunt member FMF, iar FC Beşiktaş nu a fost afiliată niciodată. Asta înseamnă că FC Beşiktaş a jucat ilegal în campionatul Moldovei, ceea ce contrazice Statutului FMF. În plus, declaraţia lui Ciobanu denotă faptul că actualul preşedinte FMF nu cunoaşte puncte importante din Statutul Organizaţiei pe care o conduce!

5. În arbitrajul din fotbalul moldovenesc circulă în mod deschis şi nestingherit “BANII NEGRI”. Mai mult: acest lucru este încurajat şi legalizat, practic, de Federaţie. Mă veţi întreba în ce mod? E simplu:
Practic toate echipele care participă în campionat achită arbitrajul în ziua meciului, în vestiarul arbitrilor, folosind bani în numerar. Arbitrii primesc aceşti bani şi îi pun în buzunar fără a elibera vreun bon de plată sau chitanţă de contabilitate! Şi acest lucru este încurajat de FMF. Practic, FMF se eschivează de la plata impozitelor pentru sumele de bani încasate pentru munca brigăzii de arbitri în timpul unui meci de fotbal. După cum bine ştiţi, eschivarea de la plata impozitelor se soldează cu dosar penal, iar FMF practică acest lucru de ani de zile, cu acordul actualului preşedinte, Pavel Ciobanu.”

Sursa
2009-02-02 21:22:33



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:01:51Un simplu Mulțumim, GEOTERMAL 🙏 —» Sandu GRECU
14:35:22„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” —» BPR Ungheni's Blog
05:37:05RELAȚIA TA CU ALTER EGO —» Leo Butnaru
05:36:33RECITIND, REGÂNDIND ECLEZIASTUL —» Leo Butnaru
13:24:12Pocăința lui Ion Șoltoianu. O viață ca un scenariu de film. Despre pușcărie, politică și sport. Atenție, Rizea! 💥🔥🔝 —» Sandu GRECU
10:46:57Moldova, pe turnul emblematic al Vienei —» Fine Wine
10:24:00Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori ☘️ —» Sandu GRECU
17:03:37PLUS LA PRECEDENTELE 11 —» Leo Butnaru
12:54:55PRINTRE LAUREAȚI —» Leo Butnaru
07:22:51Grand Gold pentru The Governor Saperavi Forte —» Fine Wine
13:52:30Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere” ✨ —» Sandu GRECU
11:43:14Ambasada Chinei nu are loc de Falun Dafa?! —» Curaj.TV | Media alternativă
10:35:26Equinox lansează două vinuri noi —» Fine Wine
15:33:45Cine a trăit aici înainte de daci? Ce dezvăluie ADN-ul —» Curaj.TV | Media alternativă
12:39:32Mă simt un mesager al culturii moldovenești… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
09:16:54Federația Moldovenească de Fotbal a creat Fondul destinat susținerii Centrelor de Pregătire a Copiilor și Juniorilor din Republica Moldova 💲 —» Sandu GRECU
08:33:35Patru stiluri, o confirmare: Radacini ia aur la Mondial de Bruxelles —» Fine Wine
05:50:28DESCHIS MIRĂRII —» Leo Butnaru
16:32:18„O afacere europeană înseamnă să fii mereu alături de oameni, prin fapte reale” – Cristina Aramă, Manager Afaceri Corporative, Kaufland Moldova 💫 —» Sandu GRECU
08:52:29Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export: Granturi pentru consolidarea prezenței produselor moldovenești pe piețele externe 🌉 —» Sandu GRECU
08:43:26Republica Moldova lansează platforma oficială www.moldova.md, un nou instrument de prezentare a țării 💫 —» Sandu GRECU
18:24:00Nicolae Usatîi: Mi s-a propus să-l kidănesc pe tata. Secretul Petrocub. Schemele din fotbal 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:33:39Achiziții noi, 2026 —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'