Refacerea Americii

Faptul că Barack Obama, al 44-a președinte al SUA este un președinte care citește într-adevăr îl face o figură remarcabilă în spațiul politic. Adevărat, ex-președintele Vladimir Putin se pretinde un admirator al versurilor lui Omar Khayyam (și poate că este), iar președintele Vladimir Voronin și-a făcut cunoscută, la un moment dat, opinia despre Fiodor Dostoevsky; totuși Obama este unicul președinte care poate fi văzut ieșind din avion cu o carte de Fareed Zakaria subțioară (în loc de mapă roșie cum ne-am obișnuit noi). Faptul că cărțile i-au conturat viziunea asupra lumii și i-au cioplit modul de a-și exprima convingerile este un lucru arhicunoscut. Faptul că scrie cărți îl face și un bun orator. Cuvintele nu-s aruncate la nimereală ci plasate cu precizie la locul lor, unicul și irepetabilul; intonația nu este declarativ-festivă, ci bine așezată – se vede de la o poștă, sau cel puțin așa se face simțită, că discursurile sale pornesc din convingerea că adevărul trebuie rostit… și, în general, pornesc din convingeri.

În pofida acestor lucruri, să scrii discursuri este o meserie. Puțini lideri au făcut-o cu mâna proprie. Se știe că Winston Churchill își scria propriile discursuri – uneori dintr-o cadă de baie stăruind asupra unei fraze ore întregi - și o făcea de o manieră genială. În mod curent, scrierea discursurilor este pâinea consilierilor. Incitat de contextul istoric – inaugurarea președintelui Obama, am privit cu o curiozitate imensă talk show-ul dedicat artei de a scrie discursuri moderat de același Fareed Zakaria al cărui "Post-American World" stăruia în imaginea cu Obama. Fareed Zakaria a invitat patru autori neobișnuiți, care au scris discursuri pentru Nixon, Thatcher și Reagan și care, în mod evident, nu-și semnau în acel moment operele. M-a surprins remarca lui Peggy Noonan care a scris pentru Ronald Reagan (și trebuie să admitem că pe lângă faptul de a fi președinte a fost și un "mare" actor): fiind întrebată dacă scrie discursurile consultându-l pe președinte anterior sau dacă utilizează idei pe care le știe că aparțin lui, a răspuns că și-l imaginează pe președinte pronunțând discursul la televizor. Dacă ceea ce își imaginează ea că spune președintele are impact și este convingător – scrie, dacă nu - șterge și scrie altceva.

Cred că e greu să ne obișnuim cu faptul că în spatele discursurilor e altcineva decât persoana care vorbește, dar e un lucru cât se poate de normal și des întâlnit: când vorbește un președinte, vorbește o instituție. Președintele, când ține un discurs, este în primul rând o instituție și nu o persoană în carne și oase (deși în toate celelalte aspecte este exact acest lucru). Sunt curios dacă Obama își scrie singur discursurile?

Dar să trecem direct la discursul inaugural al lui Barack Obama – cuvintele care schimbă viitorul…

Din start o referință la criză…

Există indicatori ai crizei confirmați de cifre și statistici. Mai puțin măsurabilă, dar nu mai puțin profundă, este scăderea încrederii în întreaga țară; o teamă supărătoare că declinul Americii este inevitabil, că generația viitoare va coborî privirea.

Astăzi declar că provocările pe care le înfruntăm sunt reale, sunt serioase și numeroase. Nu le vom confrunta cu ușurință într-un răstimp scurt. Dar să știi, America, le vom înfrunta.

Tonul lui Obama este sobru, cum și ne-am fi putut aștepta. El nu-și ascunde capul în nisip, ci plasează criza într-un context istoric: ne-am afirmat independența și valorile, am rezistat marii crize din anii 30 ai secolului trecut și tot am devenit o supraputere mondială. Prin urmare, vom trece și prin asta. În paranteze fie spus, momentele de criză îi favorizează pe eroi, iar Obama este unul – primul președinte de culoare; nu un om al administrației, ci un om al schimbării.

Neinspirata administrație a lui G.W. Bush este o șansă pentru Obama. Lovind cu duritate în vechile obiceiuri, Barack Obama iese pe prim-plan în calitate de reformator. Cu aplombul energetic al unui Kennedy, la fel de tânăr, el afirmă:

Întrebarea pe care ne-o punem astăzi nu este dacă guvernul nostru e prea mare sau prea mic, ci dacă el funcționează, dacă el ajută familiile să-și găsească locuri de muncă salarizate la o rată decentă, să aibă un sistem de asigurare medicală pe care și-l pot permite, să spere la o pensie demnă.

Dacă răspunsul este da, vom merge înainte. Dacă răspunsul este nu, aceste programe vor fi oprite.

Și acei care gestionează dolarii publici vor fi chemați să răspundă, să cheltuiască în mod înțelept, să-și schimbe vechile obiceiuri, să-și facă meseria la lumina zilei, fiindcă doar în acest caz vom restabili încrederea vitală între popor și guvernanți.

Și totuși, ștacheta pe care o ridică, făcând astfel de afirmații, este înaltă peste măsură. Este un fel de a spune: eu știu ce vreau, eu voi reuși. Însă realitatea este că sistemul birocratic este o mașină care funcționează or cu cap or fără de el. Timpul pe care îl are la dispoziție actualul președinte pentru a implementa o agendă de reformă este minimal, or, fiecare zi pierdută este în favoarea sistemului care trece în regim de auto-apărare. Nemaivorbind de faptul, că Obama are nevoie de birocrație pentru a face ca lucrurile să ia foc. În tot cazul, privite din afară, multe lucruri sunt criticabile și absurde; din interior lucrurile nu-s niciodată albe sau negre, există nuanțe, se fac compromisuri…

Soluțiile de ordin ideologic pe care le vede Obama tind spre stânga: politici distributive și reglementare prudențială:

Nu ne punem întrebarea dacă economia de piață este bună sau rea. Puterea pieței să genereze bunăstare și să lărgească libertățile economice este inegalată.

Însă criza ne-a făcut să realizăm că dacă nu suntem cu ochii pe ea, piața poate ieși de sub control. Națiunea nu va fi prosperă de o manieră durabilă, dacă-i favorizează doar pe cei prosperi.

Succesul economiei nu depinde doar de volumul Produsului Intern Brut, dar de capacitatea incluzivă a prosperității; abilitatea ei de a crea oportunități pentru fiecare suflet care năzuiește. Nu din caritate, ci din cauza că reprezintă drumul cel mai sigur către un bun comun.

Însă reprezintă oare acestea niște soluții viabile? Este știut că pentru a distribui ceva este nevoie de a crea ceva mai întâi, iar reglementările pe cât de ingenioase nu ar fi, nu fac decât să ajungă din urmă ingeniozitatea pieței. Este, dacă vreți, un păcat originar al sistemului de drept anglo-saxon – ceea ce nu-i interzis, e permis. Astfel reglementarea nu este infailibilă: se poate interzice o practică existentă, este imposibil să interzici ceva care încă nici nu există. Reglementarea de sorginte continentală este în esență una pozitivistă: ea prescrie ce trebuie de făcut și în acest fel frânează într-un mod lamentabil dezvoltarea. Tot ce vreau să spun este că Obama, deși este bine-intenționat, trișează. Nu există o soluție la criza existentă, nu încă.

Cu toate acestea, inaugurarea nu este un moment oportun pentru a livra soluții, este, mai întâi de toate, un prilej de a ridica spiritele și a insufla încredere. Este momentul când oamenii curajoși răsuflecă mânicile. Cu referință la călătoria întreprinsă de înaintașii care și-au riscat ultimul bănuț în lupta pentru propășire și și-au sacrificat vieți în lupta pentru libertate, Obama afirmă:

Este călătoria pe care o continuăm astăzi. Rămânem a fi cea mai prosperă, cea mai puternică națiune în lume. Lucrătorii noștri nu sunt mai puțin productivi decât înainte de criză. Mințile noastre nu sunt mai puțin inventive, bunurile și serviciile nu sunt mai puțin solicitate decât cu o săptămână în urmă, o lună, sau chiar un a în urmă. Capacitatea noastră nu a secat. Însă timpul să rămânem pe poziții, protejând interese înguste și amânând decizii neplăcute – acest timp s-a scurs cu siguranță.

Începând cu ziua de astăzi trebuie să ne ridicăm în picioare, să scuturăm praful de mânici și să reluăm sarcina de a reface America.

Chiar dacă criza economică pentru moment nu are un alt remediu decât entuziasmul gol (care nu trebuie subapreciat), politica externă este tratată cu tot atâta ambiguitate:

Cât privește politica de apărare, respingem cu vehemență alegerea falsă între siguranța noastră și idealurile noastre…

Să nu uităm că generațiile precedente au învins fascismul și comunismul nu doar cu arme și tancuri, ci prin alianțe temeinice și convingeri imbatabile.

Altfel spus, și siguranță, și idealuri; și cu arme, și cu convingeri… Totul este corect, însă am impresia din ce în ce mai pregnantă că Obama e sigur de un singur lucru: propriul discernământ în raport cu cele adevărate și cele false. Președintele Obama ține mâna pe o carte de istorie, o carte din care citează în finalul discursului de inaugurare:

"Fie ca în viitor să se spună că în frigul iernii, când nimic în afară de speranță și virtute nu mai poate supraviețui, orașul și țara alertați de un pericol comun, i-au ieșit în cale pentru al înfrunta."

Speranță și virtute. Să fie nevoie de doar atât? Dar chiar așa. Cine a zis că lucrurile trebuie să fie neapărat complicate? Soluțiile vechi nu sunt leac bun pentru problemele noi. La fel ca în iarna luptei pentru independență, când vechile obiceiuri stau să cadă, iar erorile comise în războaie aventuroase lovesc în propriile valori, tot ce rămâne sunt speranța și virtutea. Sau, ad contrario, fără speranță și virtute, o sarcină titanică cum este refacerea Americii nu ar avea sorți de izbândă.

Cu siguranță o să fim cu ochii pe el în perioada imediat următoare. Cu invidie albă îi invidiez pe americani pentru faptul că în momente de restriște se găsește cineva care să le spună că tot de ce au nevoie ei este speranță și virtute. Este un lucru greu de digerat pentru sufletul nostru mioritic și totuși sunt sigur că cineva va veni odată și odată să ne insufle speranță și să ne amintească de virtuți. Căci fără ele nu se va re-face Moldova.


Sursa
2009-01-24 01:29:44



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:43:17CEREȚI vs. CERE-ȚI – când punem cratima? —» Moldova Creștină
10:05:33Graduation @ #Precept Institute for South Sudan Refugees in Uganda 🇺🇬 —» Moldova Creștină
09:35:01”Nu te baza pe alții! Privește, învață, fă și taci!” sau Despre cum să fii optimist —» Sunt MAMĂ!
09:20:02De ce copiii mei au hainele murdare? —» Sunt MAMĂ!
12:01:45De ce reușesc să fac atât de multe lucruri timp de o zi —» Sunt MAMĂ!
10:27:43Vizita de lucru a secretarului de stat Gheorghe Cârciu în Franța —» Elena Robu
08:00:39Cum a ajuns profesia de cercetător una din cele mai instabile în RM —» Gheorghe Cuciureanu
05:48:09Serviciul „Eco responsabil”, ediția a II-a —» BiblioCity
09:57:45Despre „Demonii. Spovedania lui Stavroghin” de la Teatrul din Cluj —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
08:19:54Moldova a găsit soluția pentru eroarea 404. În vin! —» Fine Wine
10:00:17Poezie „Oameni ai credinței” —» Moldova Creștină
06:31:21REZILIENȚA SOCIALĂ A CONTINENTULUI MOLDAV —» Daniel Lachi
18:53:13PATIMILE DUPĂ DOSTOIEVSKI —» Leo Butnaru
06:25:22PUTINIȘTII TREBUIE EXTIRPAȚI! —» Daniel Lachi
05:24:1710 principii de evanghelizare și ucenicie din Ioan 4-11 —» Moldova Creștină
18:59:39Bugetul IP Gimnaziul "Victor Coțofană " pe anul 2023 —» Blogul elevilor din satul Chetrosu
18:54:44Informație cu privire la formarea bugetului pentru anul 2023, în IP Gimnaziul "Victor Coțofană" —» Blogul elevilor din satul Chetrosu
18:48:13Raport referitor la executarea bugetului pentru anul bugetar 2022 —» Blogul elevilor din satul Chetrosu
14:36:50POEME PRIN ANI / ANTOLOGIE DE ETAPĂ #12 (30 de texte) —» Leo Butnaru
13:43:04Citit în ianuarie: „Iannis cel nebun pentru Hristos” (1 și 2) de Dionysios A. Makris —» Sunt MAMĂ!
13:40:07Poliția și jandarmii ignoră reguli elementare de circulație —» Curaj.TV | Media alternativă
11:59:22Dezvoltarea spiritului antreprenorial al copiilor —» BiblioCity
10:38:58Azi este sărbătorită Sfânta Muceniță Tatiana – ocrotitoarea studenților —» Sunt MAMĂ!
10:18:34Competențele sociale și individuale pentru un job de succes —» Centrul Comunitar Instruire, Acces Informaţie Călăraşi
10:00:51Să trăim prin credință! —» Moldova Creștină