NAE IONESCU CURS DE FILOSOFIE A RELIGIEI 1924 - 1925

NAE IONESCU
CURS
DE FILOSOFIE A RELIGIEI
1924 - 1925

Prefaţă de NICOLAE TATU 
Postfaţă de MIRCEA VULCĂNESCU
Ediţie îngrijită de MARIN DIACONU
EDITURA EMINESCU 1998
Cartea a apărut cu sprijinul Ministerului Culturii
 
NAE IONESCU


Va trebui să mai treacă vreme până ce personalitatea ciudată şi tulburător de complexă a lui Nae Ionescu se va dezvălui în toată amploarea ei. Abia după trecerea anilor se vor putea percepe dimensiu¬nile acestei existenţe, tragică prin zbuciumul, frământările şi neliniştile ei.
Într-o viaţă relativ scurtă şi prea mult brăzdată de lupte, Nae Ionescu a lăsat totuşi urme cari nu se vor şterge. Nu e vorba, fireşte, numai de lucrările scrise, în filosofie mai ales, a scris prea puţin. Nu pentru că n-ar fi avut ce scrie sau n-ar fi putut-o face, ci fiindcă avea credinţa că înainte de a fi trăit, controlat şi copt, un gând nu trebuie aşternut pe hârtie. Aşa se explică şi faptul că în cursurile sale din aceeaşi materie, dintre cari fiecare ar fi putut constitui o carte plină de miez, profesorul Nae Ionescu, duşman al obişnuinţei, în care vedea o „lene de gândire", nu s-a repetat niciodată. De câte ori relua pro¬blemele, la intervale de 3-4 ani, înfăţişarea cursului era alta. în cele din urmă, această gândire vie şi-ar fi găsit desigur albia proprie, forma care să-i fi îngăduit a fi comunicată sub chipul cărţii tipărite. A comunica, în forma oarecum definitivă a scrisului, ceea ce gândeşti, însemnează a fi întors şi frământat pe toate feţele anumite probleme, a fi ajuns la anu¬mite încheieri, satisfăcătoare în primul rând pentru tine însuţi. Fiindcă, în probleme capitale ale vieţii spiritului, n-a avut timpul necesar, sau n-a crezut că a ajuns în situaţia de a formula fructul meditaţiilor sale, Nae Ionescu n-a scris cărţi. Cei cari l-au cunoscut şi au ştiut ce-ar fi putut da nu vor putea regreta îndeajuns că moartea prematură a distrus definitiv posibilitatea cristalizării şi a realizării depline a unei gândiri atât de înzestrate.
Dacă n-a avut liniştea şi răgazul de a scrie cărţi de filosofie, aceasta nu însemnează că Nae Ionescu n-a fost o prezenţă reală şi efec¬tivă în viaţa spirituală a ultimelor generaţii. Forma ei a fost însă alta decât cele obişnuite, în timpul îndeletnicirilor sale de profesor, Nae Ionescu a preferat înrâurirea directă şi vie, contactul nemijlocit cu spiritele.
Pentru generaţiile de studenţi cari l-au avut profesor, cursurile de logică, metafizică, teoria cunoştinţei şi filosofia religiei ţinute de Nae Ionescu şi-au avut semnificaţia lor şi vor rămâne de neuitat. Ele ofereau rara ocazie de a urmări un om care trăieşte problemele, le despică cu o putere de analiză şi o luciditate fără egal. Era un moment de neîntrecută, unică satisfacţie spirituală să fi urmărit pe omul acesta gândind, luptându-se cu dificultăţile problemelor, cucerind spiritele prin verva şi dialectica-i demoniacă. Dacă studenţii nu părăseau sala de curs cu bagajul de cunoştinţe sporit — cunoştinţele se pot aduna şi din cărţi —, plecau, în schimb, cu altceva, mult mai preţios, mai rar şi mai greu de găsit: cu îndemnul de a nu se rezuma să înveţe numai, să primească ideile de-a gata, să acumuleze pur şi simplu cunoştinţe, ci să mediteze, să trăiască şi să verifice personal problemele. Problemele lor, în primul rând. Farmecul acestor cursuri vii, pentru care profesorul Nae Ionescu şi-a mărturisit totdeauna preferinţa, nu poate fi redat prin cuvinte. Cei cari le-au ascultat îşi pot da seama că au avut excepţionala ocazie de a vedea o inteligenţă scăpărătoare, curioasă, în plină desfăşurare.
Spiritul filosofic al lui Nae Ionescu trăieşte şi va trăi în cei cari l-au ascultat, l-au iubit şi l-au înţeles. Nu este aceasta o înrâurire mai rodnică decât toate cele de natură livrescă?
Acţiunea acestui spirit s-a exercitat însă pe o rază care trece mult dincolo de îndatoririle catedrei. Ziaristica românească a cunoscut în Nae Ionescu pe unul dintre cele mai strălucite şi prestigioase condeie. Prin felul cum a înţeles-o şi a practicat-o, el a arătat că gazetăria nu este o profesiune ci o chemare, o luptă de fiecare zi pen¬tru biruinţa unei credinţe, a intereselor vitale ale comunităţii de viaţă şi iubire a neamului. Cum însuşi a arătat-o, activitatea sa de gazetar „reprezintă un efort disciplinat, metodic, cinstit şi dezinteresat de a privi cotidianul pentru permanenţele lui şi de a desprinde din întâm¬plări - sensuri şi probleme". Pentru noi, cei cari îi aşteptam articolul zilnic cu emoţie şi-l sorbeam cu nesaţiu, gazetăria lui Nae Ionescu a fost o şcoală în care am învăţat să gândim. Să gândim politic, pe linia destinelor mari ale neamului. 
Pretutindeni, în toate domeniile în care s-a manifestat, egal de scânteietor, s-a dovedit acelaşi spirit vioi şi pătrunzător, împrăştiind unda unor nelinişti fecunde. Dispreţuia situaţiile comode şi iubea lupta. Prin tot ce-a făcut, şi mai ales prin modul cum le-a făcut, omul acesta se singularizează într-un fel dintre cele mai expresive în cultura noastră. Personalitate colţuroasă, complicată, sinuoasă şi totuşi dreaptă prin constantele ei, plină de curiozităţi şi surprize, trecerea lui printre noi va lăsa amintirea adâncă a unuia dintre oamenii cei mai vii pe cari ne-a fost dat să-i cunoaştem. Pentru dragostea pe care ne-a purtat-o Nae Ionescu şi pentru toate adevărurile mari, esenţiale câte le-am învăţat de la el, nu-l vom uita; îl vom simţi mereu printre noi si-l vom iubi în eternitate.

1940
NICOLAE TATU

Coperta de DANIEL NICOLESCU 
Ilustraţia copertei I: 
EPITAF - Mănăstirea Cozia 
IV: Portret de SABIN POPP
ISBN 973-22-0624-1