Un intelectual...

...Altfel, despre angajament. Una din paginile cele mai demne ale istoriei intelectualilor.

12 octombrie 1936, Amfiteatrul Universităţii din Salamanca. În sală se află soţia lui Franco (dona Carmen Polo de Franco) şi generalul Millan Astray. Vorbeşte Miguel Unamuno.

„Aşteptaţi cu nerăbdare să vedeţi ce o să spun. Mă cunoaşteţi şi ştiţi că sunt incapabil de păstra tăcerea. La cei şaptezeci şi trei de ani ai mei, nu am învăţat să o fac. Şi nu vreau să învăţ astăzi. A tăcea este egal, uneori, cu a minţi, pentru că tăcerea poate fi interpretată ca un gest de consimţire. N-aş putea supravieţui unui divorţ între vorbirea şi gândirea mea, care au făcut întotdeauna un menaj excelent.

Voi fi laconic. Adevărul este clar atunci când este spus fără ornamente şi perifraze inutile. Doresc să fac un comentariu la discursul, pentru a-i da un nume, al generalului Millan Astray, care se află printre noi. Lăsăm la o parte insulta personală a unei avalanşe de invective contra bascilor şi catalanilor. Sunt născut la Bilbao chiar în timpul bombardamentelor celui de-al doilea război carlist. Mai târziu, m-am stabilit la Salamanca, pe care o iubesc atât de mult, fără a uita oraşul meu natal. Episcopul este şi el născut la Barcelona... S-a vorbit de un război internaţional în apărarea civilizaţiei creştine. Dar nu, războiul nostru nu este decât un război grosolan. A învinge nu înseamnă nicidecum a convinge; este vorba acum de a convinge; or, ura care nu lasă loc compasiunii este incapabilă de a convinge...La fel, s-a vorbit despre basci şi catalani tratându-i ca pe nişte anti-Spania; ei bine, ei au motive să spună acelaşi lucru despre noi. Şi iată, domnul episcop, un catalan, pentru a vă învăţa doctrina creştină pe care refuzaţi să o cunoaşteţi, şi eu, un Basc, care mi-am petrecut viaţa învăţându-vă spaniola pe care o ignoraţi.

(Unamuno este întrerupt, se scandează „Viva la muerte!” etc)

Tocmai am auzit strigătul necrofil „Trăiască moartea!” care sună în urechile mele ca „Moarte vieţii!” Şi eu, care mi-am petrecut viaţa elaborând paradoxuri care displăceau celor care nu le înţelegeau, trebuie să vă spun cu toată seriozitatea că găsesc respingător acest paradox ridicol. Şi fiindcă el se adresează oratorului precedent cu dorinţa de a-i face un omagiu, vreau să cred că acest paradox era destinat anume lui, desigur într-o manieră indirectă şi întortocheată, ca o mărturie că el este un simbol al Morţii. Încă ceva. Generalul Millan Astray este un invalid. Cervantes la fel. Dar excepţiile nu vor şti să fie regulă. Există astăzi tot mai mulţi infirmi – vor fi şi mai mulţi dacă Domnul nu ne vine în ajutor. Eu sufăr la ideea că generalul Millan Astray poate dicta normele unui comportament de masă. Un invalid fără grandoarea spirituală a lui Cervantes, care era un om, nu un supraom, viril şi complet în pofida mutilării sale, zic, un invalid, fără superioritatea spiritului, încearcă un sentiment de plăcere văzând cum în jurul lui sporeşte numărul infirmilor. Generalul Millan Astray nu face parte din categoria spiritelor luminate, în pofida impopularităţii sale, sau mai bine zis, tocmai din cauza ei. Generalul Millan Astray ar vrea să construiască o nouă Spanie – o creaţie negativă, fără îndoială – după chipul şi asemănarea lui. Iată de ce el o doreşte mutilată.

(Unamuno este întrerupt din nou, strigăte „Jos intelighenţia!” )

Această universitate este templul inteligenţei, şi eu sunt marele lui preot. Voi profanaţi locaşul ei sfânt. În ciuda a ceea ce spune proverbul, eu am fost întotdeauna profet în ţara mea. Voi învingeţi, dar nu convingeţi. Învingeţi pentru că posedaţi un exces de forţă brutală; nu veţi convinge pentru că a convinge înseamnă a gândi. Iar pentru a gândi aveţi nevoie de ceea ce vă lipseşte: raţiunea şi dreptatea în lupta voastră. Mi se pare inutil să vă îndemn să vă gândiţi la Spania. Am spus.”

sursa