La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫

8P8A8308.jpg

Pe 9 septembrie 2026, Muzeul Național de Artă al Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, a găzduit vernisajul expoziției de artă plastică „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu. Evenimentul s-a bucurat de prezența unui public numeros, marcând totodată consolidarea dialogului cultural dintre cele două instituții și spații românești.


Deschiderea oficială a fost marcată de intervențiile invitaților speciali care au analizat demersul artistic al autoarei: criticul de artă Codrina Ioniță, Adrian Stoleriu (Decan al Facultății de Arte Vizuale și Design, UNAGE Iași) și Dr. Alexandru Constantin Chituță (Manager, Complexul Național Muzeal Moldova Iași).

„ALB DUPĂ ALB” continuă un amplu parcurs de cercetare vizuală, inițiat de artistă prin expozițiile anterioare de la Castelul Pelișor și din Suceava. În acest proiect, albul depășește statutul de simplă opțiune cromatică, devenind un teritoriu de reflecție.

Acest amplu proiect artistic are ca miză posibilitățile de exprimare simbolice și plastice ale ALBULUI, care devine un spațiu al revelației, un mod de a cerceta raportul armonios dintre materie și lumină, dintre plin și gol, dintre văzut și nevăzut menționează artista Doina Mihăilescu.”

Iubitorii de artă sunt invitați să descopere acest univers artistic fascinant la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Expoziția rămâne deschisă publicului până duminică, 4 octombrie 2026.
8P8A8362.jpg



Sursa
2026-09-15 12:27:54



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

12:27:54La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția „ALB DUPĂ ALB”, semnată de Doina Mihăilescu 💫 —» Sandu GRECU
12:19:43Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech 💥 —» Sandu GRECU
06:12:55Orange de Bulboaca — printre cele mai bune vinuri ale lumii la Berliner Wine Trophy —» Fine Wine
05:46:36DIN POEZIA AVANGARDEI UCRAINENE —» Leo Butnaru
05:24:21O PROZĂ DIN SUD PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU