Sudul nu servește TVA

Săptămâna trecută am intrat în mausoleul făcut de domnul Băluță pe locul fostei Piețe a Sudului. Clădirea își trage inspirația, la o scară mult redusă, din marile ctitorii ceaușiste sugestiv denumite de către români “circurile foamei”. Aerul dezolant rezistă, deși erau mai mulți negustori pe la tarabele din mijloc față de ultima oară când am vizitat locul. Voiam mere ionatan, o mai veche slăbiciune de-a mea, unul dintre lucrurile după care tânjesc de când trăiesc în Elveția. Până la urmă am plecat de acolo cu tolba plină. Am luat mere (10 lei kilul, aproape mai scumpe ca-n Elveția, dar calitatea de ionatan se plătește), cartofi (7 lei kilul, cam prețul mediu la Bienne), verdeață, rondele de crap și somn (evident că sălbatici, deci mulți bani), pulpe de pui dezosate (30 lei kilu), pulpă de porc (35 lei kilu) și brânză de la negustorii din Sibiu (50). Am plătit cu cash, cum se face la piață. Nu mă așteptam la bonuri fiscale de la vânzătorii de fructe și legume, dar am urmărit cu oroare crescândă cum nici sibienii, nici cei de la pescărie și nici cele două magazine de carne nu-mi dau bon. În total, am dat statului român o gaură de vreo 30 de lei la buget în numai câteva minute, asta numai din TVA-ul băgat în buzunar de comercianții locului. Îmi fac mea culpa aici, căci puteam să nu cumpăr.

Știu că marea majoritate a negustorilor de prin piețe nu sunt țărani, fermieri, producători sau cum vreți să-i chemați. Sunt, în schimb, convins că reprezintă ultima verigă din lungul lanț al lumii paralele în care trăiește o mare parte din lumea satului. Încă aproape jumătate din totalul populației, contribuie foarte puțin la sarcina comună de a întreține acest stat, în timp ce încasează subvenții consistente prin multiple canale. Fermierii se plâng că mercosur ne va falimenta zootehnia, dar ce argentinian care plătește vaporul peste ocean, camioanele de-a lungul Europei și TVA-ul românesc poate să concureze cu porcul crescut pe neveu în Popești Leordeni și vândut direct din portbagajul loganului? Și dacă poate, oare n-ar trebui să cumpărăm de la el? Sau poate ar trebui doar să trimitem anaful mai des în Popești sau la Piața Sudului?

Când vine vorba să meargă la urne, ruralul românesc votează tradițional cu pesedeul sau, de curând, chiar mai rău.

În timpul ăsta, pesedeul încearcă să ne convingă că cei care plătesc deja nu plătesc destul.