Carlo Masala – If Russia wins

Am așteptat ceva după cartea asta, am comandat-o la recomandarea celor de la Friendly Fire și aproape că uitasem de ea când am fost notificat că e pe drum, vreo trei săptămâni mai târziu. Am băgat-o peste rând direct în față și nu a protestat nimeni – cărțile așteaptă întotdeauna tăcute să le vină rândul.

Dar să nu divagăm, comentăm subiectul acestei cărți, un scenariu pe care îl propune Carlo Masala, profesor universitar la Bundeswehr University în Munchen și reputat specialist în studii de securitate al NATO. Am citit cartea aproape pe nerăsuflate și cred că scenariul propus este posibil. Câteva dintre presupunerile pe care le face autorul sunt foarte probabile. Altele, după părerea mea, mai puțin, dar felul în care văd eu lucrurile duce până la urmă cam în aceeași direcție.

Să le luăm pe rând, și o să încep cu cele cu care sunt complet de acord și care chiar sunt pe cale să se întâmple:

1. Ucraina va fi forțată de americani să capituleze și să semneze un tratat incomplet, nedrept și defavorabil, cu efecte interne majore. Eventualitatea unor presiuni masive asupra rușilor nu este luată în seamă. Practic, lui Putin i se dă tot ce cere. 2. Sfârșitul războiului aduce haos în Ucraina, un val imens de refugiați părăsește țara, propaganda rusă găsește suficienți trădători de care se ajută ca să divizeze societatea. Zelensky pierde alegerile, Ucraina e preluată de forțe pro-ruse. 3. Rusia pornește un efort de imagine pentru a-și redresa economia, Putin se retrage și pune în loc un tip care vinde un program reformist. FSB și GRU continuă să dețină frâiele. Armata continuă să se înarmeze. 4. Europa consideră războiul terminat și o lasă mai ușor cu înarmarea și consolidarea eforturilor de apărare. 5. America e condusă de Trump sau de vreun minion de-al lui. 6. Rușii atacă și cuceresc ușor o regiune din Estonia, cu o minoritate rusă semnificativă. Organizează acte de sabotaj în Germania și UK. Amenință, apoi, cu războiul nuclear pentru a descuraja riposta NATO. 7. În Franța nu mai e Macron președinte ci reprentantul extremei drepte, probabil Jordan Bardella care a fost până de curând amantul oficial al celei de-a treia generații de progenituri naționaliste și patrioate ale familiei Le Pen. 8. Americanii, francezii și nelipsiții vecini unguri sunt împotriva activării articolului 5 al NATO care spune că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor. Rusia câștigă.

Ce-aș zice eu că e mai probabil să se întâmple față de scenariul prezentat în carte:

Dintre toți, cred că Rusia își dorește cel mai tare să încheie o pace și să iasă din rahatul în care singură s-a băgat. Dar Putin mizează pe faptul că-l are pe Trump în buzunarul de la piept – cel puțin până prin toamnă idiotul încă poate fi util – și că poate impune o listă maximală de condiții. Strategia americană de pace cu orice preț este iresponsabilă: să obligi Ucraina să cedeze teritorii pe care rușii nu le-au cucerit încă, unele purtând linii de fortificații esențiale pentru apărare, va avea consecințe majore. Să oferi, în condițiile astea, garanții de securitate, americane sau europene, e o greșeală politică uriașă. Rusia nu va rezista tentației de a ataca din nou o Ucraină fără apărare, probabil slăbită politic și militar de consecințele de după război. Ceea ce înseamnă că vestul va avea de ales între a-și onora garanțiile de securitate și a intra în război cu Rusia sau a-și călca încă o dată cuvântul. Probabil că Trump, cel puțin, ar alege a doua variantă (ca și în carte). Prostimea facebook-ului urlă de patru ani, de dimineața până seara, că UE ne bagă în război cu rușii, cînd de fapt exact genul ăsta de garanții iresponsabile pe care Trump le pregătește ne vor pune pe picior de război. Nu ar fi mai bine să nu se ajungă acolo și să se pună presiune acum pentru ca rușii să se retragă sau să-și diminueze semnificativ pretențiile? Cu o politică suficient de fermă lucrul ăsta ar fi perfect posibil. Dar Trump e vândut iar nouă, europenilor, nu ne-au crescut încă toate alea la loc.


Sursa
2026-01-28 21:35:35



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

18:01:18Au demolat Apartamentul Deschis #Chișinău! —» Curaj.TV | Media alternativă
03:33:33LA BAC —» Leo Butnaru
14:23:55Mondialul de fotbal la We Sport și Jurnal TV —» Sandu GRECU
09:35:00📜 COMUNICAT OFICIAL ⚽️ CS Atletic Strășeni —» Sandu GRECU
05:33:19DIN YES-EURI —» Leo Butnaru
20:42:41Unde suntem, încotro mergem —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:14:03Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova 💥 —» Sandu GRECU
11:26:32Potîrniche, acid cu colegii: birocrație. Stop pe Stadion. Rușinea CNOS. Sfaturi de la Dobrik —» Sandu GRECU
10:31:49Terapie în grup sau să nu ne mai mințim… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:04:13Epicrama a fost inaugurată oficial —» Fine Wine
07:02:26Drumul Republicii Moldova în UE —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
05:24:25DIN ESEURI —» Leo Butnaru
16:09:58Produsele moldovenești pot ajunge în fața cumpărătorilor internaționali la SIAL Paris 2026 ❣️ —» Sandu GRECU
16:01:52Tinerii din Moldova transformă apicultura într-o oportunitate de dezvoltare și investiție în viitor 🐝 —» Sandu GRECU
14:00:30Deputatul Lilian Carp cere transparență la Strășeni: Stadionul construit din bani publici trebuie să aparțină cetățenilor, nu grupurilor de interese 🔥 —» Sandu GRECU
07:56:28CELEBRITĂȚI PRIN VREMURI... —» Leo Butnaru
14:53:05Republica Moldova, destinație strategică pentru afaceri - Agenția de Investiții lansează Ghidul Investitorului 2026 📜 —» Sandu GRECU
12:12:31POEZII PENTRU COPII —» Leo Butnaru
09:12:46DE ZIUA COPIILOR —» Leo Butnaru
15:11:33Teatrul Verde și-a redeschis pe 29 mai stagiunea de vară printr-un spectacol grandios la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
15:11:33Teatrul Verde și-a redeschis pe 29 mai stagiunea de vară printr-un spectacol grandios la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
05:55:34INTERSECȚII —» Leo Butnaru
23:39:40Skream & Benga reunited —» turn up the silence
09:06:42Rusia atacă România cu milioane de droni! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
05:15:22LAPTE CU LITERE —» Leo Butnaru