Din cauza, din cauză că, pentru că – cum este corect?
În pastila trecută, am vorbit despre utilizarea incorectă a unor termeni precum „doar” și „decât”, confuzia dintre „vizavi”, „vizavi de”, „referitor la” și am văzut că aceste mici scăpări pot afecta claritatea și corectitudinea exprimării. Astăzi vom analiza alte patru exemple complexe, care creează confuzie atunci când dorim să le utilizăm în context.
\n1. LA FINAL vs. ÎN FINAL vs. ÎN CELE DIN URMĂ\nLa final – loc. prep. Se utilizează pentru a se referi la sfârșitul unui eveniment, proces sau perioadă de timp. Este utilizată pentru a desemna momentul de încheiere a unui ciclu, eveniment sau activitate. De obicei, este urmată de un substantiv sau complement care indică evenimentul sau perioada specifică.
\nExemple:
\n\nLa finalul anului școlar, elevii au susținut examenul de absolvire, iar profesorii au organizat o festivitate pentru a le înmâna diplomele.
\nLa finalul întâlnirii, am discutat despre pașii următori în implementarea proiectului și am stabilit un termen-limită pentru fiecare activitate.
În final – loc. adv. Este potrivit pentru concluzii generale (În final, putem spune că…), dar poate suna pleonastic lângă cuvântul „concluzie”.
\nGreșit: În final, concluzia studiului este că trebuie să reducem consumul de plastic.
\n(Expresia pare pleonastică, deoarece „concluzia” este deja o idee finală.)
Corect: Concluzia studiului este că trebuie să reducem consumul de plastic.
\nAlte exemple:
\n\nDrumul a fost lung și obositor, dar în final, am ajuns la destinație în siguranță.
\nTimp de ani de zile a visat să-și publice cartea, iar în final, munca și perseverența i-au fost răsplătite cu succes.
În cele din urmă – loc. adv. Se utilizează pentru a exprima rezultate obținute după un proces lung (În cele din urmă, după multe cercetări, studiul arată că…).
\nExemple:
\n\n2. DIN CAUZA vs. DIN CAUZĂ CĂ vs. PENTRU CĂ\nDupă ani întregi de muncă și sacrificii, în cele din urmă, a reușit să își deschidă propria afacere, demonstrând că perseverența aduce succesul.
\nA trăit întreaga viață căutând un sens profund, iar în cele din urmă, și-a dat seama că fericirea se găsește în lucrurile simple.
Din cauza – loc. prep. Introduce o cauză și este urmată de un substantiv sau un pronume la cazul genitiv. Este utilizată predominant pentru a indica o cauză negativă, adică un motiv care a dus la un efect nedorit, o problemă sau o dificultate.
\nExemple:
\n\nNu am reușit să termin raportul la timp din cauza oboselii extreme, care m-a împiedicat să mă concentrez.
\nChiar dacă s-a antrenat luni întregi, sportivul nu a participat la competiție din cauza unei accidentări grave la genunchi.
Din cauză că – loc. prep. Introduce o propoziție subordonată cauzală și explică motivul unei acțiuni. Spre deosebire de „din cauza”, care este urmată de un substantiv sau pronume, „din cauză că” este urmată de o propoziție cu verb. Se poate folosi atât pentru cauze negative, cât și pentru cauze neutre/pozitive, dar apare mai des în contexte formale sau administrative.
\nExemple:
\n\nMeciul a fost anulat din cauză că a plouat torențial și terenul a devenit impracticabil, iar organizatorii nu au avut alternative.
\nProiectul nu a fost aprobat din cauză că nu a respectat criteriile de eligibilitate stabilite de finanțator.
Pentru că – loc. conjcț. Introduce o propoziție subordonată cauzală și indică motivul sau cauza unei acțiuni. Este cea mai neutră și frecventă construcție cauzală în limba română, fiind utilizată atât în limbajul formal, cât și în cel cotidian. Se folosește exclusiv înaintea unei propoziții cu verb, spre deosebire de „din cauza”, care este urmată de un substantiv.
\nExemple:
\n\n„Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” (Genaza 2:3)
\n„Şi omul a zis: «Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.»” (Geneza 2:23)
Câteva remarci:
\n„Din cauză că” este mai formal, se folosește mai ales în administrație, birocrație sau scris oficial și este urmat de o propoziție subordonată.
\n„Pentru că” este mai natural și mai flexibil, folosit în toate registrele de limbă. Poate fi înlocuit cu „fiindcă” în multe situații, dar „din cauză că” nu.
\n„Din cauza” este urmat de substantiv/pronume.
\n3. CARE vs. PE CARE\nCare – pron. relativ sau de întărire. Se folosește în propoziții subordonate atributive pentru a introduce un atribut ce determină un substantiv.
\nExemple:
\n\nCartea care a fost publicată anul trecut s-a vândut foarte bine, deși autorul care a scris-o nu era foarte cunoscut.
\n„Dumnezeu a zis: «Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.» Şi aşa a fost.” (Geneza 1:14-15)
Pe care – pron. relativ compus din prepoziția „pe” și pronumele relativ „care”. Se folosește atunci când „care” are funcția de complement direct în propoziția subordonată atributivă.
\nExemple:
\n\nCartea pe care am împrumutat-o de la bibliotecă trebuie returnată mâine, altfel voi plăti o amendă.
\n„Să păziţi şi să împliniţi toate poruncile pe care vi le dau astăzi, ca să trăiţi, să vă înmulţiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor voştri.” (Deuteronomul 8:1)
4. DATORITĂ vs. DIN CAUZA
\nDatorită – prep. Se folosește pentru a exprima o cauză pozitivă, favorabilă, benefică. Ea se folosește atunci când subliniem faptul că un eveniment sau o acțiune a avut loc din cauza unui factor care a avut un impact pozitiv sau benefic asupra situației. „Datorită” se folosește întotdeauna cu substantivul la cazul dativ (care răspunde la întrebările „cărei persoane?/cărei lucruri?”).
\nExemple:
\n\nDatorită cercetărilor științifice recente, am reușit să descoperim o soluție la această problemă.
\nDatorită educației primite, tinerii sunt mult mai pregătiți să facă față provocărilor vieții.
\nDatorită eforturilor depuse de întreaga echipă, proiectul a fost finalizat cu succes.
Din cauza – loc. prep. Indică o cauză negativă și se folosește pentru a arăta un motiv neplăcut, problematic sau defavorabil. Aceasta este folosită pentru a exprima o situație în care ceva a avut loc din cauza unui factor care a avut un efect negativ sau care a provocat o dificultate.
\nExemple:
\n\nDin cauza vremii nefavorabile, care a inclus ploi torențiale și vânt puternic, evenimentul în aer liber a fost amânat pentru o săptămână.
\nDin cauza lipsei de fonduri suficiente și a întârzierii în aprovizionarea cu materialele necesare, construcția a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată.
În pastila următoare, vom vorbi despre cuvântul „loc”, un alt cuvânt cu o polisemie bogată, și îl vom introduce în contextul potrivit sensului lui.
\nArticolul Din cauza, din cauză că, pentru că – cum este corect? apare prima dată în Moldova Creștină.
Sursa
2025-02-25 21:36:17