Emilia Perez

″Doar criticii de film iubesc Emilia Perez. Nimeni altcineva.‶ Replica asta, culeasă dintr-un articol de presă, m-a convins să văd filmul. Din curiozitate, nu ca să văd din ce categorie de hater-i fac parte. Și sunt multe.

Aparent toată lumea detestă filmul ăsta în Mexic, pentru că țara lor nu e numai despre bande de narcotraficanți. În plus, e un singur actor mexican în tot filmul și deși se vorbește spaniolă, accentul este nepotrivit. Nemexican. Poate că dacă regizorul Jacques Audiard ar fi introdus pe undeva un clipuleț de 5 minute cu imagini dintr-o fabrică de biciclete, unde lucrează mexicani normali și demni urmași ai aztecilor, filmul ar fi fost mai bine primit. Sau poate 5 minute n-ar fi fost destule.

Comunitatea LGBTQ urăște Emilia Perez, iar un fel de congres de-al lor a decis că filmul nu dă doi bani pe oamenii trans. În consecință, a recomandat membrilor și simpatizanților să-l evite, pentru că filmul descrie mult prea în detaliu transformările fizice prin care trece un bărbat care devine femeie. Probabil că s-au gândit să nu descurajeze clienții. Sincer să fiu, eu credeam că un congres LGBTQ ar trebui să se ocupe mai puțin de imaginea comunității și mai mult de drepturile membrilor săi.

Pentru americanii MAGA și nu numai, un film în spaniolă cu actori mexicani nu e film. Are și regizor francez, e despre un trans, deci clar e DEI – și cu asta soarta filmului e scrisă. Pentru cei care nu știu, după ce toți emigranții ilegali vor fi fost trimiși acasă, activiștii Diversity, Equity and Inclusion vor fi probabil obligați să poarte un simbol DEI în piept, pentru ca oamenii normali să-i recunoască pe stradă și să râdă de ei. Sau să-i gonească de pe lângă casele și școlile familiilor tradiționale.

Ultima dovadă că life is a bitch? Să scrii pe Twitter, sarcastic cum se face, împotriva religiei musulmane, despre vaccinurile chinezești, despre obiceiurile proaste ale lui George Floyd înainte să fie sugrumat sub genunchiul legii sau despre dezgustătoarea atmosferă DEI a festivității Oscar în anul în care a câștigat Nomadland (by the way, sărăcia din Nomadland nu e diversity. Sărăcia e mainstream). Să fii, deci, un fel de Dana Budeanu, dar cu talent actoricesc. Iar apoi, peste ani, să primești rolul vieții tale în filmul ăsta despre care atâția cred că e progresist. Să devii prima actriță trans de-adevăratelea nominalizată la Oscar. Să te pregătești să pășești, în triumf, la exact acea ceremonie despre care ai scris pe vremuri. Și să se găsească o ziaristă de origine musulmană care să scoată la lumină vechile tale tweet-uri. Se pare că nici Allah nu bate cu parul.

M-am lungit prea mult cu lucrurile neimportante și n-am scris nimic despre film, nu-i așa? Sunt, totuși, două categorii de oameni care iubesc filmul ăsta. Criticii de film și cu mine. Glumesc, sunt convins că sunt mulți alți oameni care să aprecieze un superb spectacol cinematografic cu un scenariu îndrăzneț dar bine controlat, cu muzică bună și o coregrafie încântătoare, cu performanțe actoricești de Oscar și un regizor inovator, capabil să facă din toate aceste superlative o mică minunăție rotundă. Ca orice film bun, nu face propagandă și nu se urcă pe baricadele vreunei tabere ideologice. Noi de ce am face-o?

PS. Hai că până la urmă am găsit și eu ceva să nu-mi placă. Dacă ăsta e un film Netflix, de ce a trebuit să-l închiriez cu 7.5 franci de la Swisscom, când plătesc 14 franci pe lună abonament Netflix?