Ce cărți bune am mai citit (21)

Mă grăbesc să termin recenziile de carte și să ajung la zi, conștient că mâine e luni și vine vremea să băgăm iar capul la fund. Cine știe când o să mai am timp de scris și chiar și cu cititul o să fie mai greu. Doamnelor și domnilor, ultimele cărți citite în 2024:

Cristian Manolachi – Revolverul arhanghelului

Constatăm și ne oripilăm că ne bântuie din nou strigoiul căpitanului Zelea-Codreanu, în fruntea legiunilor sale de moroi neîngropați. După război, comuniștii au ratat spectaculos ocazia de a face distincție între gardiștii criminali, cei ce le-au fost complici lor sau naziștilor și lumea veche a regatului României, cu partidele și elitele ei imperfecte dar încă democratice. Comuniștii au umplut de-a valma pușcăriile cu oameni de toate felurile. Mulți au plătit complet nevinovați așa cum alții au scăpat deși n-ar fi trebuit, adesea strecurându-se în noul partid comunist. Istoria predată în școală a vorbit puțin și oarecum în șoaptă despre crimele odioase ale legionarilor – și despre partea noastră de vină în coșmarul Holocaustului. După revoluție, am ratat din nou șansa de a ne curăța nu numai de comunism dar și de influența unui neo-legionarism care a renăscut. Ne-am înghesuit să cumpărăm cărțile republicate ale lui Eliade, Cioran, Noica și Nae Ionescu, fără să înțelegem sau să ne pese că sunt oameni care și-au pus talentul în slujba unor criminali și au îndemnat la prigonirea unor oameni fără altă vină decât cea de a se fi născut evrei sau țigani. Am fi putut măcar să luăm aminte – și să înțelegem ce au greșit. De-aia suntem și astăzi bântuiți de strigoii gărzii de fier și de-aia, cum zicea Eugen Ionescu, ne rinocerizăm pe zi ce trece.

Cartea lui Cristian Manolachi despre mișcarea legionară este una dintre cele mai bune mărturii ale unei ideologii care a făcut și continuă să facă mult rău României. Sunt documentate crimele rămase nepedepsite ale capilor legionari, barbaria doctrinei și cultul crimei și al jertfei printre membrii de rând, complicitatea mai mult sau mai puțin interesată a diverșilor potentați dar și larga susținere pe care au avut-o printre cetățenii needucați sau intelectualii atinși de noua religie a fanatismului politic. Dintre toate faptele lor, nu puține, care contrastau izbitor cu ideologia propovăduită a omului nou – legionarul integru și credincios, mereu cu crucea pe piept – acest cult al crimei este cel mai șocant. Așa se și termină cartea, cu acel biblic ‶Să nu ucizi!‶ pe care legionarii ortodoxiști l-au înecat în sânge de evreu, de țigan sau de ‶jidovit‶ (probabil varianta interbelică a actualului soroșist).

Yascha Mounk – The identity Trap

Trăim o vreme în care radicalismul politic e din nou la mare modă. Iar realitatea tristă este că obtuzitatea unei ideologii radicale, înainte să producă reacția marcantă a oamenilor responsabili, crează, ca în fizică, o radicalizare similară de semn opus. Am început cartea asta crezând că o să citesc despre capcana politicilor identitare ale suveraniștilor. Am descoperit surprins că este despre exact opusul – o amplă analiză a dezvoltării ideilor pe care extrema dreaptă le-a numit, cinic, ‶woke‶ și pe care autorul le numește, academic, ‶sinteza identitară‶. Originea fenomenului se găsește în diversele mișcări pentru drepturi civile, fie ele ale negrilor americani, feministe sau ale diverselor minorități sexuale. Dezămăgirea creată de persistența inegalităților sociale, chiar după aparenta restabilire a egalității în fața legilor, a produs un curent de gândire care contestă, printre altele, importanța realității obiective, bunele intenții ale majorității, posibilitatea comunicării și înțelegerii între diversele grupuri identitare sau șansele reale de a depăși aceste diferențe. Curentul promovează soluții cum ar fi segregarea grupurilor minoritare pentru protejarea lor (reducerea inegalităților prin separarea identitară a grupurilor?!?!) sau politicile care impun o abordare ‶echitabilă‶ față de cea doar egalitară – cu alte cuvinte o politică de discriminare pozitivă care să reducă decalajele dintre majoritate și minoritate. Acolo unde au fost implementate astfel de politici ele nu au adus progresul scontat – ba dimpotrivă, au produs o reacție puternică de respingere care a adâncit și mai mult diviziunile între grupuri și a alimentat vederile extremiste. Autorul argumentează excelent că soluțiile pentru inegalitățile încă existente stau în efortul de a reglementa eficient egalitatea prefectă în fața legii, indiferent de identitatea persoanei, o meritocrație reală, un efort mărit de integrare a grupurilor identitare diferite, o separare clară între problemele, de exemplu, produse de rasism și cele socio-economice comune tuturor minorităților. A accepta că societățile noastre sunt încă injuste și imperfecte, a lupta pentru o lume mai bună, rareori presupune o abordare radicală. E nevoie de inteligență, perseverență și răbdare, calități care din păcate nu stau pe toate gardurile în zilele noastre.

Tudor Ganea – Cântecul păsării de plajă

Nici nu știu de când exact stă cartea asta la mine în bibliotecă. Dar acum, că l-am descoperit pe Tudor Ganea, sunt convins că următoarea își va găsi calea pe lista scurtă, fără să mai stea la coadă. Cartea mi-a plăcut enorm deși mi-a scurtat semnificativ o noapte, căci n-am putut s-o las și să mă culc. Am retrăit alături de autor perioada ‶sălbatică‶ a anilor 90, ba chiar m-am întrebat dacă nu ne-om fi intersectat vreodată, întâmplător, prin zona aia din Constanța sau pe plaja adesea pustie (atunci, cel puțin) dintre Pescărie și Faleza Nord. Sigur n-am avut ghinionul de-a mă întâlni cu unele dintre personajele sale, a căror existență zbuciumată autorul o evocă literar într-o manieră care face Cântecul păsării de plajă una dintre cele mai bune cărți în limba română pe care le-am citit vreodată.

George Saunders – Pastoralia

E a doua carte a lui George Saunders pe care o citesc, după excelenta Lincoln între vieți. Mi-au plăcut chiar mai mult povestirile ‶Pastoraliei‶. Decorurile se schimbă de la una la alta, ai putea avea impresia chiar că nu toate ne sunt contemporane sau chiar că unele ar putea fi SF-uri distopice ale unui mâine scăpat de sub control. Dar știi permanent despre ce lume este vorba, chiar privită din unghiuri diferite. Lumea mizerabilă a sărăciei care alienează, cea fără speranță și fără viitor. Lumea care-și permite rareori luxul vreunui reper moral – și-atunci doar pentru a-și dovedi, din nou, că nu de-acolo vin soluțiile ci din efortul permanent de a încasa, de a răbda și de a te autoamăgi că acolo unde ești e soartă și nimic altceva. O lume privită printr-o lupă care redă, fără milă, fiecare detaliu. Superbă carte!