Urmaşii meşterului Manole la Bienne*

Cam pe la mijlocul lui Ianuarie s-a înălţat corpul care dădea spre stradă. Am avut o bănuială când a doua zi a apărut, înfipt în vârful schelelor, un brăduţ recuperat de la gunoi. Câteva ghirlande colorate sugerau că fusese brad de Crăciun. La vremea respectivă chiar am comentat că aşa îţi dai seama dacă lucrează români pe şantier, amintindu-mi că cu ceva ani în urmă avusesem şi eu un brad de-ăsta în vârful acoperişului casei mele. N-a impulsionat prea mult avansul lucrărilor, evident, dar alea sunt vremuri apuse, aici suntem în ţara trenurilor care ajung exact când spun ceasurile elveţiene că trebuie să ajungă.