Napoleon (2023).

Napoleon (2023). Un film dezlînat, confuz și incoerent. Nu sînt deloc fan al lui Napoleon (chiar dacă i-am citit cîteva biografii, dintre care cea mai bună mi se pare cea a lui Evgheni Tarle), dar tot parcă ar fi meritat sa într-un film despre el să se vorbească nu doar despre cuceririle sale teritoriale și amoroase, dar colea de un Cod Civil, niște școli inginerești și cam ce mai înseamnă stat birocratic modern. Toate astea nu pentru a-l scuza, ci pentru a oferi un context istoric.  
Filmul e plin de greșeli istorice – doar aia cu artileria care împușcă în piramide cît face, sau aia în care bătălia de la Austerlitz e cîștigată prin faptul că armată ruso-austriacă e împinsă pe un lac înghețat iar artileria franceză sparge gheața și și își îneacă adversarii (în istoria reală asta este despre atacul teutonilor și înfrîngerea lor de către Alexandr Nevski), dar asta nu e cea mai mare slăbiciune a sa.  
Partea ciudată e că eroul principal, generalul Bonaparte, pare să fi fost parașutat în film: la început nu e clar cum a ajuns în poziția de a conduce asediul fortului Toulon, apoi nu e clar nici cum avansează treptat pentru a ajunge în poziția de a influența politica franceză.  
Pînă să ajungă împărat, Napoleonul din film pare un om care a nimerit întîmplător în majoritatea situațiilor în care e implicat…  
Dacă filmul e despre Napoleon care ar fi parvenit dintr-o familie săracă de nobili dintr-o fundătură a Franței (Corsica) atunci ar fi fost cazul ca în film să apară colea vreo scenă aridă din Ajaccio… Dar nu apare.  
Filmul îl prezintă pe Napoleon ca fiind obsedat de un ”mare destin” ce îl așteaptă și pe care Napoleon îl va îndeplini (deloc întîmplător, și la 24 ani cîți avea la asediul Toulonului în 1793, Napoleonul lui Joaquin Phoenix este deja bătrîn și absent – ca și sim ar purta deja povara ”marelui destin”).  
Chestia asta este, în mod clar, o construcție post-factum, frumoasă în biografiile romanțate, dar deloc veridică. Napoleon și-a schimbat obsesiile și a fost destul de flexibil din punct de vedere al ideilor…Pînă înainte de Revoluție viitorul împărat al Franței a fost un naționalist corsican care vorbea franceza cu accent distinct și sprijinea secesiunea Corsicăi…Abia după revoluție Napoleon s-a convertit în ”francez” – șansele de carieră și ascensiune pe care i le oferea Franța post-revoluționară erau incomparabil mai multe decît Corsica, fie și independentă…  
Și viața amoroasă a lui Napoleon e mult mai diversă decît ascetul din film – mult înainte ca Napoleon să divorțeze de Joséphine (în 1810), Napoleon avea deja cel puțin un copil dintr-o relație extraconjugală – pe Charles Léon (născut în 1806), dar acest fapt istoric probabil încurca linia filmului care încearcă să îl prezinte pe Napoleon ca fiind ”victima” prinsă între două mari pasiuni: Joséphine, dragostea lui terestră, și ”destinul său de a face Franța mare” (lucru pentru care își sacrifică relația cu Joséphine).  
Niște comentatori francezi au scris că filmul ar fi anti-francez. Aiureală, filmul e anti-istoric și nu face decît să prezinte o biografie distorsionată și romanțată a unei personalități extrem de complicate și de contradictorii.  
Spectatorul care privește filmul și-l vede pe Napoleon atît de prietenos și fidel soției sale și Franței, nu prea înțelege care e treaba cu cifrele oamenilor de la sfîrșitul filmului care anunță că uite, atîtea milioane – și-s multe – de oameni au murit în războaiele napoleoniene.  
Pentru ca să fie clar cum și de ce au murit acele milioane de oameni e nevoie de un alt film despre Napoleon.  
Acesta nu e acela.