Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a oferi un trai mai bun celor rămași acasă. Într-adevăr, banii au început să vină acasă spre odraslele lor. Îmi aduc aminte cum în localitatea mea unii părinți imediat după ce plecau peste hotare la primii bani trimiși acasă, copii lor își cumpărau mașini și telefoane, crezând că exact acestea sunt lucrurile care le lipseau cel mai mult în calea lor în a fi fericiți. Din păcate unii adolescenți văzându-se cu aceste accesorii în mână și-au pierdut orice luciditate. Nu puține au fost cazurile când mulți părinți cu durere au trebuit să se întoarcă acasă pentru a-și înmormânta copiii decedați în accidente rutiere sau omorâți în urma conflictelor iscate la beție.