La Geneva, oraş de 200.000 de locuitori, numărul de cazuri zilnice de covid a depăşit 1.000. Marele spital universitar din oraş are toate paturile ocupate şi noile cazuri covid sunt transferate cu elicopterul la Zurich şi Basel. Confruntaţi cu o situaţie critică, autorităţile cantonale au închis restaurantele, barurile şi toate unităţile comerciale neesenţiale. Dar ce face genevezul (era să zic românul) rămas fără shopping, distracţia favorită de weekend? Se suie în maşină şi conduce 15-30 de minute până în cantonul vecin, Vaud, unde magazinele sunt deschise bine-merci, căci autorităţile federale au decis să lase la latitudinea cantoanelor măsurile necesare pentru combaterea pandemiei.