Cine-a citit ultimul meu post știe că dimineață am avut program de dat cu aspiratorul. Așa că am pus Thunderclouds pe youtube, am dat boxele la maxim și am încercat să-mi imaginez că de fapt dansez. Și cum youtube are obiceiul să dea dintr-una-ntr-alta, respectând în mare măsură preferințele tale muzicale, a ajuns la un moment dat la Love of my life a lui Queen. Ceea ce-am constatat, ascultându-i din nou după multă vreme, e că nici vocea mea nu-i chiar departe, ba chiar e surpinzător de asemănătoare celei a lui Freddie Mercury, mai ales când huruitul aspiratorului acoperă micile imperfecțiuni ale interpretării (mele, normal, căci trupa-și făcea treaba perfect, în background, ca de fiecare dată). Și cealaltă constatare a fost că încă n-am văzut filmul Bohemian Rhapsody.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI