Oak Hill prinde viață după căderea întunericului. În fine, nu neapărat la propriu, căci cei ce-i dau viață sunt strigoii care, blocați între lumi, se-nvârt aiurea în perimetrul limitat al unei alte dimensiuni a cimitirului. Deși viața aici poate fi plictisitoare – se pare că toți și-au ascultat de nenumărate ori poveștile din vremea când erau vii – e oricum preferabilă trecerii definitive dincolo, în locul acela nenumit de care tuturor le e groază. Doar cei tari reușesc să rămână agățați între viață și moarte pentru mai mult timp. Cei slabi de înger, cei ce-și pierd sensul sau vitalitatea, cei ce lasă garda jos chiar și pentru o clipă sunt absorbiți definitiv în lumea de apoi. Și nimeni nu vrea asta. Un strop de amăgire cum c-ai mai fi de fapt în viață e preferabil oricum certitudinii judecății de apoi.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI