hillbillyPlecat din România cu obsesia de a fi permanent la curent cu ce se petrece în politică, dedat chiar la interminabilele și în general ineptele talk-show-uri dâmbovițene, m-am trezit brusc, în Elveția, departe de sursa de zgomot zilnică a zecilor de posturi TV românești, multe dintre ele, într-un fel sau într-altul, pentru unii sau pentru ăilalți, de propagandă. Așa că, rămas doar cu programul irelevant (cu accente toxice) al TVRi, mi-am concentrat atenția spre BBC, CNN, postul național elvețian și vreo câteva bloguri de politică și economie. La timp pentru a prinde în direct uluirea tuturor când britanicii au votat pentru Brexit. Câteva luni mai târziu americanii aveau să-l aducă pe Donald Trump la Casa Albă, iar democrațiile lor vechi și solide nu vor mai fi niciodată la fel. Dincolo de politicieni avizi de putere cu orice preț, de armate de troli care răspândesc mizerii greu de digerat pe internet, de ziariști vânduți, de afaceriști lacomi sau de furia și ura unei părți bune a electoratului, ce a produs aceste cataclisme în societăți despre care se presupunea că au o ridicată cultură a democrației politice? Și cum e posibil ca lucrurile să se deterioreze într-un ritm atât de accelerat? Fără a avea pretenția de a acoperi complet fenomenul, cartea lui J. D. Vance încearcă o explicație.