Pe Mihai Radu l-am citit ani de zile în Cațavencii, până când revista s-a înrolat în corpul de elită al jurnaliștilor în luptă cu statul paralel. După ani în care i-am citit cu religiozitate în diversele lor faze și sub diversele lor nume am fost șocat de brusca prăpastie care se crea între îndelungata compatibilitate morală și intelectuală cu cititorii revistei și noua ei orientare, demnă de grupul de presă al lui Voiculescu. Am mai citit-o vreo câteva săptămâni, din inerție, am protestat, am comentat revoltat fiecare articol deviant al lui Bușcu sau al lui Mircea Dinescu (o mare dezamăgire, după ce l-am admirat aproape 30 de ani) și, până la urmă, am renunțat să citesc și să cumpăr revista. Poate că tot răul e spre bine. De când cu noua orientare editorială – și poate ca un semn al convingerii cu care scriu la revistă – Dinescu a reînceput să scrie poezii, Mihai Radu a scris “Extraconjugal”, Simona Tache a devenit foarte activă pe blogul personal iar Florin Iaru și Cristian Teodorescu (or mai fi și alții) au publicat și ei anul trecut.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI