Sâmbătă, 20 septembrie 2008 la ora 12:00, fiul meu mai mic, Mocanu Adrian, 21 de ani, student, domiciliat împreună cu părinţii pe strada Florilor 6/2 ap. 114, a fost condus de acasă la Comisariatul de poliţie Râşcani al municipiului Chişinău. La acea oră, eu deja eram de mai bine de două ore în căutarea fiului mai mare, Mocanu Roman, 25 de ani, întreprinzător privat, care părăsise domiciliul său situat pe strada Titu Maiorescu 13 ap. 55, la ora zece, cu destinaţia unui cabinet stomatologic unde n-a mai ajuns. Toate încercările mele de a intra în contact cu el au fost zădarnice în decurs de aproape 6 ore, timp în care eu am încercat să aflu de la ofiţerii Comisariatului Râşcani dacă nu cumva Roman a fost reţinut, la fel, ca şi fiul mai mic.
Am aflat într-un târziu, doar când am reuşit să intru în legătură cu avocatul Ion Dron, invitat de mine pentru asistenţă juridică, că şi Roman a fost adus forţat la poliţie. Tot de la avocat am aflat, că fii mei sunt prezentaţi spre indentificare unor martori pentru o presupusă pricinuire a unor leziuni corporale unei persoane pe data de 10 august curent. Presupusul pătimaş, dar şi câţiva martori, i-au recunoscut din rândul mai multor persoane, imediat şi fără ezitare pe fii mei – miraculoase capacităţi, dacă luăm în calcul faptul, că presupusul eveniment s-ar fi produs pe timp de noapte cu o lună şi 10 zile în urmă. Miracolul este uşor de împrăştiat, dacă menţionăm că o oră înainte de a fi prezentaţi spre identificare, Roman şi Adrian au fost fotografiaţi de mai multe ori în una din încăperile Comisariatului, după care fotograful a dispărut cu tot cu aparat. Procedurile de identificare au durat de la ora 10:00 până la ora 19:00, când am fost anunţaţi că Roman şi Adrian sunt reţinuţi pe 72 de ore spre a fi prezentaţi judecătorului, pentru eliberarea mandatului de arest.
Nu ni s-a permis să-i vedem, să le dăm haine calde şi mâncare. La izolatorul de detenţie preventivă de pe strada Tighina 6, unde au fost duşi imediat, erau deja luate măsuri de întărire a pazei (incredibil, dar adevărat).
Avocatul Ion Dron are un studiu juridic asupra gravelor încălcri de procedură săvârşite în cadrul măsurilor de reţinere, dintre care menţionăm aici doar faptul că asupra anchetatorului Mîndreanu Lilia, locotinent de poliţie, s-au exercitat presiuni pe tot parcursul anchetei pentru a o determina să adopte decizia de reţinere a bănuiţilor. Acete presiuni au fost făcute de conducerea Comisariatului şi de încă o persoană neidentificată, care părea să fie reprezentantul Ministerului de Interne. Această persoană, Comisarul sectorului Râşcani, colonel de poliţie, Paiu Serghei, Vicecomisarul, locotenent-colonel, Cucoş Valentin şi maiorul de poliţie, Cojocari Constantin, şeful secţiei anchetă, s-au aflat tot timpul în incinta Comisariatului. Din surse anonime am aflat că „operaţiunea” era condusă telefonic de Viceministrul de Interne Zubic Valentin.
De nevinovăţia copiilor mei eu sunt convins. Această convingere nu doresc s-o impun nimănui, doar o anchetă corectă şi un proces echitabil pot lămuri lucrurule. Singurul lucru, pe care sunt în drept să-l cer, este ca Roman şi Adrian să fie cercetaţi în stare de libertate.
Mă adresez, pe această cale, tuturor organizaţiilor naţionale şi internaţionale cu rugămitea de a mă ajuta să-mi salvez copiii de abuzul organelor de poliţie.
Sunt politician şi persoană publică, în acestă calitate nu doresc şi nu intenţionez să fac nici un fel de presiuni asupra anchetei, de asemenea, mă abţin de la orice declaraţie politică privind presupunerile mele asupra adevăratelor motive ce au condus spre asemenea abuzuri. La moment, sunt numai părinte şi vreau să-mi văd copiii în libertate.
Sergiu MOCANU
22 septembrie 2008