Cel mai discutat subiect, de după lâncezeala estivală şi până în martie viitor, va fi - „Un prag de „numai” sau „tocmai” de şase la sută”.

Din acest moment şi până la alegerile parlamentare, una dintre cele mai plătite munci la Chişinău va fi cea a directorilor de profeţii, a analiştilor polietnici, a ghicitoarelor monoetnice, a porăitoarelor electorale şi a trepăduşilor ziaristici, care şi-au tras câte un „job” tare „cool” din a-şi freca pixul, o dată la patru ani, de pragul electoral al partidelor politice.

Dacă pornim de la axioma că pragul de trecere în Parlament este un produs virtual până în ziua scrutinului şi unul expirat a doua zi, atunci putem lesne constata că această marfă poate face obiectul unei afaceri extrem de profitabile pentru comercianţii de „PR” într-o ţară a consumatorilor de mandate.

Cei mai avansaţi în această antică meserie sunt doi tipi care, deşi trăiesc în viaţa publică o stare profundă de dispreţ reciproc, îi uneşte ura pentru cel, care a făcut aşa ca fluxul să-i avorteze şi să-i arunce pe ţărmul arid al vieţii publice moldoveneşti.
 
Dacă ai răbdare să studiezi manopera electorală 2009 a lui Val Butnaru şi Constantin Tănase, eşti nevoit să constaţi că Iurie Roşca este, totuşi, un personaj politic cuminte şi extrem de tolerant. Afirm acest lucru, pentru că din îmbârligăturile ziaristice ale acestora, reiese că „şase la sută” pentru Iurie Roşca este un fel de piatră funerară sub greutatea căreia cadavrul politic al acestuia nu va mai ieşi, nu va mai ieşi, nu va mai ieşi, la suprafaţă niciodată, iar aceleaşi „şase la sută” pentru Vladimir Filat, să zicem, sunt aidoma pragului casei părinteşti pe care el, încă din copilărie, s-a învăţat să-l treacă cu fundul gol. Ar fi o problemă, pentru Filat, să treacă pragul electoral, acum, cu  fundul înţolit?

Dacă mă întrebaţi pe mine, eu vă zic că da, este o problemă, pe care voi, vânzători de gogoşi electorali, nu  va-ţi învăţat s-o rezolvaţi în vreo patru sau cinci campanii de manipulare beteagă a unor însăilări de cuvinte sterpe, pe care voi le numiţi cu multă obrăznicie – principii. Iar fundul înţolit al clienţilor voştri, ei şi victime ale propriilor orgolii gâdilite cu atâta îndemnare de voi, pot rezolva, pentru o anumită vreme, doar pretenţiile voastre financiare şi, în nici un caz, necesităţile electorale ale cetăţeanului de rând.
 
Voi cunoaşteţi acest lucru, după cum cunoaşteţi şi faptul că fiecare dintre vechii sau noii voştri figuranţi nu au treabă nici cu politica propriu zisă şi nici cu interesele ţării de grija căreia vi se rupe pixul în paisprezece, ori de câte ori vă apucaţi să-i bociţi soarta pe hârtie.
 
La fel, vă este cunoscut şi faptul că Iurie Roşca este un personaj eminamente politic, că acţionează din interes eminamente public, că nu este avid de avere (n-am zis, de putere). Mai cunoaşteţi şi faptul că pe Iurie Roşca în zadar îl căutaţi prin crâşme, saune, la furatul averii publice sau la tăiat frunze pentru câini. Acest personaj controversat, contestat, iubit de unii, urât de alţii, poate fi găsit de vreo 17 ani pe una şi aceiaşi adresă - Nicolae Iorga, 5. Ştiind toate astea, trageţi conştient la indigo aceleaşi găinării în fiecare campanie electorală. Şi după toate astea,  Roşca-i rău?

Cunoscând cât de infailibili, inocenţi şi curajoşi sunteţi, a-şi îndrăzni să vă dau, totuşi, un sfat: dacă tot va-ţi băgat o mână în buzunarul lui Filat, faceţi-vă cu cealaltă mână cruce rugându-vă să treacă, totuşi, Roşca în Parlament.

Credeţi-mă, pe cuvânt, atâta timp cât Roşca este la vedere, în public, voi puteţi dormi liniştit în acareturile cumpărate cu sprijinul lui sau dăruite de el vouă, drept recompensă pentru truda voastră pe altarul „iubirii de ţară”.

Credeţi-mă, iarăşi pe cuvânt, că în liniştea asurzitoare a nopţii, tresărind la căderea zgomotoasă a unei frunze şi strigând cuprinşi de un atac halucinant de panică: „Unde-i Roşca?!” veţi fi cei mai fericiţi oameni auzind vocea liniştită a soţiei: „În Parlament, Costică, în Parlament.”

Cu respect pentru cei care mai luptă,
Sergiu Mocanu