Despre cum eu la 20 de ani in comparație cu alta lume n-am de gind sa ma mărit sau sa fac copii.
Problema nu cred sa fie in a nu-i vrea la general.. Ma uit in jur si ma întreb, daca este si unde se afla omul meu de suflet.. E asa de straniu sa vezi prieteni din copilărie, colegi de clasa, de liceu, de universitate cum fac Nunți si copii.. Toti in relații serioase cu implicarea părinților, care trăiesc impreuna, care-s logodiți.. Ma întreb daca am la sigur 20…
Pina la urma stiu ca mereu mam îndrăgostit de cine nu trebuia, am suferit si m-am ars de sute de ori.. Am murit si am reînviat de fiecare data cind mi-a fost greu. Am mers prin foc, am înghițit prostii si vorbe grele de la oameni care n-au meritat nici macar sa ma uit la ei, nu tocmai sa-i fi iubit..
Uite asa am pierdut ani, clipe, sănătate , speranța, încrederea in dragoste si oameni care poate meritau sa ii fi iubit.
Am lipsesc din peisajul oamenilor cu “cerculete pe deget” pentru ca inca ma simt copil si nu-s gata sa ma dedic intr-totul cuiva. N-am nimic sa ofer unui copil care ar veni inocent pe lume si ar aștepta de la mine sa ii fiu o mama ideala care sa-l răsfețe cu tot ce ar avea nevoie.. Mi-e teama de oameni. Nu vreau sa ma mai îndrăgostesc, nu vrea sa sufăr, si plingind, printre lacrimi sa-mi zic ca omul asta nu-i pentru mine si ca asa trebuia sa fie.. Nu..
Vreau sa fug sa ma ascund.
Vreau sa am tot ce-mi trebuie si mai apoi sa-mi construiesc zid pentru familie.
Pare complicat totul, pe zi ce trece viața se complica.
