Sunt acolo unde am visat mereu să fiu, așteptările erau prea mari probabil.. Oameni-s de toate culorile, tipurile.. e un „boom” cultural, nu zic, majoritatea oamenilor zîmbesc, chiar dacă o fac fals.. nu contează cît de fericiți sunt să te vadă sau să te salute însă zîmbesc – asta îmi place la americanii ăștea.
Acasă e clar că mă simțeam mai bine, însă la noi nuștiu cum toți sunt cu fețe încruntate. Femeile și bărbații par să aibă mai mulți ani decît în realitate. Dacă încerci să zîmbești cuiva te crede de „nebun”.
Munca, situația reală pe care o poți simți doar pe pielea ta e o experiența c-am complicată pentru mine, omul care nu a muncit niciodată fiind plătit pe oră. Mă descurc, sper să depășesc totul. Sunt puternică și acum simt asta cel mai mult.
Mîncarea, ăsta-i cel mai mare neajuns pe care-l au ei pentru că-mi face alergie, e plină de chimie și calorii.
Despre frumusețe, cultură, liniște, soare cald, condiții bune de trai, mașini scumpe la tot colțu’, oamenii îmbracați simplu și complicat sau scump pot să vorbesc înșir..
La general simt un conglomerat de stări.
Mă gîndesc cum un om poate să mă facă să mă simt atît de bine după ce am stat aproape o săptămînă împreună.. Cît de multă energie pozitivă am acumulat, cît de fericită sunt și sper să mai fiu.
Mă ard, mă ridic și nu încetez nicio clipă să sper. – C-am la asta se rezumă situația-mi.
Despre trecut, este peste o ușă. Asta însă nu schimbă nimic. Nu mai vreau acolo, nu mai vreau să mă simt umilită peste-o zi. Trec peste toate, încet.
