Nu pot să neg importanța relațiilor interumane pentru individul contremporan, unul determinat de o gândire rațională. Totuși, cât de înalt este gradul necesității formării unor relații bilaterale între indivizi? Căci, la drept vorbind, ne naștem singuri și murim tot singuri, deși partea a doua ar putea fi contestată, pentru că există și acei norocoși care mor alături de oameni dragi, dar asta e partea lururilor pe care chiar nu vreau să o abordez în continuare.

Există două tipuri de relații interumane pe care le avem impregnate în existența noastră fără ca noi să ne-o fi dorit vreodată. Acestea sunt dragostea și prietenia. De când suntem, știm că trebuie să iubim și să avem prieteni, dar mai este un element pe care nu îl putem scăpa din vedere, necesitatea. Fiecare dintre noi are acei prieteni în ghilimele, care există deoarece au ceva ce ne interesează pe noi, adică sunt acolo pentru că ne pot satisface o nevoie morală sau materială.

Necesitățile și interesele noastre personale devin deseori primordiale în inițierea unor relații cu semenii noștri, lucru care este deja bine cunoscut sub numele „relație pe interes”. Cert este că, până la urmă, orice relație interumană, nu contează cât de sinceră este aceasta, are la bază un interes propriu, multe relațiile de prietenie se nasc pentru a satisface unul, excepție fac cele din copilărie, deși ar putea fi contestate alea(nu o voi face că cele mai multe nu trec pragul de 16 ani). Ne facem prieteni pentru că nu vrem să fim singuri, pentru că vrem să aparținem unui grup sau ca să ajungem undeva.

Acum întrebarea e: cât de des putem să mai apelăm la sintagme precum „cel mai bun prieten”, „prieten adevărat” sau „prietenie sinceră”? După mine, probabil că niciodată. Nu cred că în era cibernetică mai putem lua în considerare asemenea termeni, pentru că chiar dacă nu ne dăm seama sau nu vrem să o facem, majotitatea relațiilor de prietenie pe care le avem au ca fundament un interes, fie el chiar și simpla nevoie de a vorbi despre ceva sau a cere un sfat, căci, formal vorbind, este și asta o nevoie ce trebui satisfăcută.

Relațiile între oameni se nasc la fel cum se naște o discuție cu vânzătorul de la o gheretă de înghețată; ajugem să-i vorbim pentru că ne interesează înghețata lui, căci de nu ne-am dori produsul său, nici nu i-am atrage atenția.

Așa că până la urmă, care este adevărata valoare a relațiilor dintre oameni în secolul 21? Căci eu am doar una a cărei valoare nu o pun la îndoială, pentru restul ajung să nu găsesc timp, din păcate.

 

P.S. Și mai există un tip de relație la care țin și de care nu mă îndoiesc, și nici nu cred că voi avea motive s-o fac vreodată. Este vorba de relația dintre mine și cărți…