Numele bunicăi mele este Efrosenia, toată lumea îi spune Frosea, ea are 70 de ani și probabil, dacă ar putea, ar mai trăi încă 70 de ani ca să mă vadă pe mine fericită, să îmi crească copiii, dar și pe copiii copiilor mei. În general, dacă e să ne gândim mai bine, în Moldova aproape toate bunicile sunt așa. Ele se nasc, cresc copii, pentru ca ulterior să crească nepoți. Și nu, nu pentru că asta este menirea femeii în Moldova, ci pentru că în Moldova copiii au viitor doar dacă aceștia au părinți care muncesc din zori până la apus undeva departe și pentru că în Moldova, ca nicăieri în lume, bunicile își dau sufletul pentru nepoții lor.